Lengua rumana: La patria de la poesía. Veronica Bălaj (Rumania, 1956). Traducción de Carmen Bulzan (Rumanía)

 

 

 

A continuación presentamos el nuevo índice de poesía, "Lengua rumana: la patria de la Poesía", bajo la coordinación  y traducción de la poeta Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina) (Rumanía). La curaduría cumple dos propósitos, traducir una serie de poetas rumanos al español y traducir poetas en lengua española y portuguesa al rumano. Continuamos con una selección de los poetas rumanos.

 

 

 

 

Lengua rumana: La patria de la poesía

Veronica  Bălaj (Rumania, 1956)

 

Traducción de Carmen Bulzan (Rumanía)

 

 

 

 

 

Orfeo

 

Era ese que Orfeo

había bajado de algún lugar

o de la luna

o de la vida de más allá

nos había puesto en línea a todos

con los ojos mirando hacia un camino desconocido

estábamos sentado en silencio

esperando una señal

tal vez un milagro

para curarnos de miedo

y silencio

las palomas carteras

no estaban en ningún parte

para enviar cualquier noticia

las nubes habían descendido a la palma del mundo

yo solo había tomado

la iniquidad

para cantar

vestido de lluvia

murmullaba un verso

sobre Hamlet y York

pero yo estaba

eliminada de la fila.

 

 

 

 

Misa en el Vaticano

 

In memoriam, Doni

 

Verano,

a la hora de viernes,

hacia la noche,

en la Basílica de San Pedro

los santos,

usando guantes terrenales,

nos acarician

pasando por nuestra memoria

haciéndonos crédulos

y listo para volar

olvidando la imagen del tiempo

lleno de hiedra en llamas,

y abrazos desacordados,

los ángeles nos ofrecen

ambrosía y vino

PAX VOBIS!

silencio púrpura,

unas gotas de agua bendita

tomada en la entrada

y mi lágrima

para tu partida inmortal.

 

 

 

 

Aniversario y corte de suerte

                                                         

Llega el malabarista,

con un papel principal

celebro juntos

todos los cumpleaños

y permanezco enmarcado entre las llamas

salidas de sus manos

espectáculo de jardín

y corte de suerte

con el sabor de las palabras fructíferas

en un membrillo y una manzana

con la semilla pintada

desde el Edén

fijo en mi cuadrado

existencial

coloreada, saludando a un cierto

la parte del miedo

buena de masticar

en soledad

invitados, con calor abrazador en gestos

y zapatos juguetones

se aglomeran, cantan, miman,

un cuadro conmovedor, exitoso

los segundos vienen libertinos

desde varias direcciones

alegrarse,

¡qué noche, qué vida

ardiente!

 

 

 

 

 

Cara feliz

 

En medio de la fiesta

el canto del temido pájaro

difama la virtud de los comensales de la noche

pasajeros por amor y embriaguez

cantaban

ven, extranjero, a la mesa

con vírgenes y copas de vino

harto de la ley para beber

el poder del orgullo

muchos hemos visto en nuestros caminos

peligros fuera de cheque

nos hemos salvado nuestra esperanza

vamos a compartir

el último tiempo fraternal

y os consejo, recompenséis la astucia

de noche

reproche a la muerte dar

el pájaro, ¡aquí está!, estufa

de copas con bien y mal

canta,

y empieza a morir

como un alma humana.

 

 

 

 

Leyenda añadida

 

Diluvio de aguas saladas

en el techo de la Sixtina...

tal vez-aquí te perdí

tal vez hay un otro Noé

en otras Galaxias

tal vez tú has subido ya

en su barco vagando

por el azul viscoso

de un diluvio reprogramado

tener un permiso

de atemporalidad

curado de oscuridad y de aire...

sobre una grava extraña,

contar mis pasos

nos reencontramos

en un paraíso

con reglas aún no quemadas.

 

 

 

 

Vía Appia

 

En Vía Appia abajo,

me haces señales de la lluvia

tambores celestiales

rebelión de voces

sin nombre,

se acerca,

pasa a través de mí

muy lejos...

Te llamo,

tengo astillas en mi voz

el camino es crucificado

entre los olivos

con troncos serpientes enrolladas

las hojas tienen el color berenjena

la luz, en convulsiones,

me produce sed

también hay allí

una colina, una calle,

¿una cuadriga?

Vía Appia ¿lo ves

subir o bajar?

Me estoy fotografiando a mí mismo

en forma de soledad indecente

tus ojos,

cabeza de puente en espejos,

¿podría disipar la disputa del miedo,

para pasar descalzo

de un tiempo a otro?

 

 

 

 

De la vida

 

¡Vamos, coraje!

Nos inclinamos hacia la suerte

sentadilla giratoria

en los círculos

de la fuente espejo....

 

El trabajo, la fiebre, elapetito

de estar imprudente despierta

ladridos del día

el cachorro de la tierra

muerde y muerde

de los pensamientos, moldes de cera derretida

no me importa

un montón

de significados redentores

me defiende

nada malo abolladura

el minuto

como el juego de la vida

me atrapa.

 

 

 

 

Fantasía heráldica

 

¡Ah, el mar!

besando mi pierna derecha,

el pie izquierdo…

el corazón...

mordedura caliente, insignia heráldica

brocado rojo, rubí,

pretendo ser quemadura de cobre

del primer amor

como la vida

una ola desbocada, otra cansada,

ida y vuelta…

como yo y nosotros y los reyes

en la historia del momento desde un principio

victoriosa, viva...

 

 

 

 

Con piedad, Júpiter

 

Júpiter, sediento,

beba de mi mano

lluvia de los días anteriores

contamos juntos

sentidos devastados

en una rueda de fuego,

torce dos relojes de arena

con arena salada del mar...

Es ahora.., y es tarde

colgarlos por la mirada

del dios extraviado

entre los puntos cardinales

esperando

la declaración de amor prometida

en mi nacimiento.

 

 

 

 

Motivo del libro antiguo

 

Job, por supuesto,

podría subir

del dolor al cielo,

a través del amor, todavía podría

morir fragmentariamente

habría resucitado tal vez

la palabra pronunciada

a la creación del mundo

......................................

despojado de miedo,

sin cetro, sin trompetas en su voz,

Job, solitario bajo la lluvia

anoche, me llamaba

a una confesión agotadora

con cobardía,

me alejaba en un barco utópico

de palabras flotantes

entre el gran juicio

y la poesía.

 

 

 

 

 

 

 

Orfeu

 

Se făcea că Orfeu

coborâse de undeva

sau din lună

sau din viaţa de apoi

ne înşiruise pe toţi

cu ochii spre-o cale necunoscută

şedeam cuminţi

aşteptând un semn

poate-o minune

să ne vindece de teamă

şi tăcere

porumbeii poştaşi

nu mai erau nicăieri

să trimitem vreo veste

norii coborâseră în palma lumii

eu singură-mi luasem

necuviinţa

să cânt

îmbrăcată în ploaie

înnodam un vers

despre Hamlet şi York

dar am fost

scoasă din rând.

 

 

 

 

Misa la Vatican

 

In memoriam, Doni

 

Vara,

la ora de vineri,

spre seară,

în  Basilica San Pietro

sfinţii,

purtând mănuşi pământeşti,

ne mângâie

trecând prin memoria noastră

făcându-ne creduli

şi gata de zbor

uitând tabloul vremii

plin de iederă în flăcări,

şi îmbrăţişări dezacordate,

îngerii ne dau

ambrozie şi vin

PAX VOBIS!

linişte mov,

câteva picături din apa sfinţită

luate la intrare

şi lacrima mea

pentru plecarea ta nepieritoare.

 

 

 

 

Aniversare  şi tăiere de noroc

                                                         

soseşte jonglerul,

cu rol principal

îmi sărbătoresc laolaltă

toate zilele de naştere

şi stau înrămată între flăcările

ieşite din mâinile lui

spectacol de grădină

şi tăiere de noroc

cu gustul cuvintelor rodite

într-un gutui şi-un măr

cu sămânţa picată

din Eden

taman în pătratul meu

existențial

colorată, flutura la o adică

partea de frică

 

bună de mestecat

în singurătate

invitaţii, cu dogoare în gesturi

şi pantofi jucăuşi

se-nghesuie, cântă, mimează,

un tablou mişcător, izbutit

secundele vin desfrânate

din mai multe direcţii

se veselesc,

ce noapte, ce viață

arzătoare!

 

 

 

 

Happy face

 

în plin ospăţ

cântecul păsării temute

defăima virtutea mesenilor serii

trecători prin amor şi beţie

cântau

vino, străine, la masa

cu fecioare şi cupe de vin

sătui de lege să bem

puterea trufiei

multe-am văzut în căile noastre

primejdii scăpate din frâu

ne-au mântuit nădejdea

hai, să-mpărţim

vremea din urmă frăţeşte

şi vă-ndemn, răsplătiţi viclenia

de seară

ocară morţii să daţi

pasărea, iat-o, soarbe

din cupe cu bine şi rău

cântă,

şi-ncepe să moară

ca suflet de om.

 

 

 

 

Legendă adăugită

 

potop de ape sălcii

pe tavanul Sixtinei…

poate-aici te-am pierdut

poate mai există un Noe

în alte Galaxii

poate tu ai şi urcat

în corabia lui rătăcind

prin albastrul vâscos

al unui potop re-programat

având permis

de a-temporalitate

vindecat de întuneric şi văzduh...

pe un prundiş străin,

îmi număr paşii

ne vom reîntâlni

într-un paradis

cu reguli nepârguite încă.

 

 

 

 

Via Appia

 

Pe Via Appia în jos,

îmi faci semne din ploaie

tobe cereşti

răzvrătire de voci

fără nume,

se-apropie,

trec prin mine

până departe...

Te strig,

am aşchii în voce

drumu-i răstignit

printre măslini

cu trunchiuri şerpi-ncolăciţi

frunzele au culoarea vineţie

lumina, în convulsii,

îmi produce sete

mai e şi acolo

vreun deal, vreo stradă,

o trăsură?

Via Appia o vezi

urcând, sau coborând?

Mă fotografiez

în chip de singurătate indecentă

ochii tăi,

capăt de pod în oglinzi,

ar putea risipi vrajba fricii,

să trec desculță

dintr-un timp în altul?

 

 

 

 

De-a viața

 

Hai, curaj!

Ne-aplecăm spre norocul

ghemuit rotitor

în cercurile

fântânii oglindă....

 

Osteneala, fierbințeala, pofta

de-a fi nesăbuiți stârnește

lătratul zilei

cățelul pământului

mușcă și mușcă

din gânduri, mulaje de ceară topită

nu-mi pasă

o sumedenie

de subînțelesuri izbăvitoare

mă apără

nimic rău nu știrbește

minutul

cât jocul de-a viața

mă prinde.

 

 

 

 

Fantezie  heraldică

 

Ah, marea!

sărutându-mi piciorul drept,

piciorul stâng…

inima...

mușcătură fierbinte, însemn heraldic

roșu brocart, rubiniu,

mă prefac pârjol arămiu

al dragostei dintâi

precum viața

un val fugarnic, altul ostenit,

o plecare-n revenire…

precum eu și noi și împărații

în povestea clipei dintru început

victorioasă, vie...

 

 

 

 

Cu evlavie, Jupiter

 

Jupiter, însetat,

îmi soarbe din palmă

ploaia fostelor zile

socotim împreună

simțuri devastate

pe-o roată de foc,

răsucesc două clepsidre

cu nisip sărat din mare...

E acum... și e târziu

le-atârn de privirea

zeului rătăcit

printre puncte cardinale

așteptând

declarația de iubire promisă

la nașterea mea.

 

 

 

 

Motiv din vechea carte

 

Iov, desigur,

se putea înălța

de la durere la cer,

prin iubire, mai putea

și să moară fragmentar

l-ar fi înviat poate

cuvântul rostit

la facerea lumii

.............................

dezbrăcat de frică,

fără sceptru, fără trâmbițe în glas,

Iov, singuratic în ploaie

aseară, mă chema

la o mărturisire istovitoare

cu lașitate,

mă îndepărtam pe-o navă utopică

din cuvinte plutitoare

între marea judecată

și poezie.

 

 

 

 

 

Veronica Bălaj nació en 1956 en Târgu Mureş. Estudios universitarios de filología, estudios de doctorado, Universidad Neuchâtel Suiza. Periodista de Radio România Timișoara. Celebra el Trofeo de la Unión de Periodistas Profesionales en Rumania, Bucarest, julio de 2021. Miembro de la Unión de Escritores de Rumania desde 1992. Firmó 45 de volúmenes: novelas, prosa corta, poesía. Entre los volúmenes de poesía: Ritualuri de scrib (Rituales de escriba), 1998, Cafeneua buchinistului/Le café du bouchiniste (1999), Scut provizoriu (Escudo Provisional), edición rumano-hebrea (2013) etc.

Premios literarios: Premio Internacional de Poesía, „Don Luigi di Liegroˮ- Roma, 2009; Premio „Tinta de Oroˮ - Tel Aviv, Israel, 2013, Premio del Festival Internacional de Poesía, „Mar y Palabrasˮ, Budapest, 2013; Diploma al Mérito, Universidad „Alcaláˮ y Asociación de Escritores en Lengua Rumana, Madrid, 2016; Diploma al Mérito, Academia Rumana - Americana, Montreal, Canadá 2016 y 2018, Premio Especial del Jurado USR, 2021.

 

 

Veronica Bălaj s-a născut în 1956 la Târgu Mureș. Studii universitare de filologie, studii doctorale, Universitatea Neuchâtel Elveţia. Jurnalistă Radio România Timișoara. Deține Trofeul Uniunii Jurnaliștilor Profesioniști din România, București,  iulie 2021. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1992. A semnat 45 de volume: romane, proză scurtă, poezie. Dintre volumele de poezie:  Ritualuri de scrib (1998), Cafeneua buchinistului/Le cafe du bouchiniste, (1999), Scut provizoriu, ediție română-ebraică, Edit Zur_Ott, Ierusalim (2013),  ș.a.

Premii literare: Premiul internațional de poezie, „Don Luigi di Liegro”- Roma, 2009; Premiul  ”Cerneala de aur” -Tel Aviv, Israel, 2013, Premiul Festivalului Internațional de Poezie, „Mare și cuvinte”, Budapesta, 2013; Diploma de merit, Universitatea „Alcala” și  Asociația Scriitorilor de Limbă Română,  Madrid, 2016; Diploma de Merit, Academia Româno - Americană, Montreal, Canada 2016 și 2018, Premiul Special al Juriului USR, 2021.

 

 

 

 

Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina). (Rumanía). Poeta, ensayista, traductora de/al español, catedrático en sociología, miembro de la Unión de Escritores de Rumanía y miembro de la Unión de Escritores Rio de Janeiro, Brasil. Su obra poética suma 15 libros de poesías, entre cuales: Peregrinando (2008), Vademecum (2013), Instantes españoles (2014), Armonías celestiales (2018), Sombra de la misteriosa luz (2019). Su obra poética fue traducida al: español, francés, inglés, serbio, portugués, japonés, árabe y apareció en muchas antologías internacionales de poesía. Ha traducido Miguel de Unamuno (poesía, novela, ensayos), Alfredo Pérez Alencart, Carmen Martínez y.o. Premios recibidos: el Diploma de honor de la Asociación „Vorba Noastră” de Viena (Austria, 2003), el Premio de Excelencia, Drobeta-Turnu-Severin (Rumania, 2011), el Premio Eminescu de traducción, Bucarest (Rumania, 2011), el Premio Umberto Peregrino y Gran Mérito Cultural, Rio de Janeiro (Brasil, 2016), Medalle d’or en el Festival Internacional de poesía ”Mihai Eminescu”, Craiova (Rumanía, 2017, 2019), el Premio de la Unión de Escritores de Rumanía  para traducción (2018). Para su laborioso trabajo de traducción fue reconocido como Huésped distinguido de la Ciudad de Salamanca (2018), España.