La lengua rumana: La patria de la poesía. Spiridon Popescu (Rumanía). Traducción de Carmen Bulzan

 

 

 

A continuación presentamos el nuevo índice de poesía, "Lengua rumana: la patria de la Poesía", bajo la coordinación  y traducción de la poeta Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina) (Rumanía). La curaduría cumple dos propósitos, traducir una serie de poetas rumanos al español y traducir poetas en lengua española y portuguesa al rumano. Continuamos con una selección de los poetas rumanos.

 

 

 

 

La lengua rumana: La patria de la poesía

Spiridon Popescu (Rumanía, 1952)

 

Traducción del rumano al español de Carmen Bulzan (Carmen Peregrina)

 

 

 

 

 

El poeta

 

El Poeta es el único peatón que no puede ser obligado a tener en cuenta de los colores del semáforo.

Él puede cruzar cuando se le dé la gana, por cualquier color.  A los agentes de tránsito se les ordenó no aclamarlo, y los coches fueron equipados con algunos aparados especiales, programados a enfrenar bruscamente cuando se acercan a una distancia crítica a él. Si algún agente más orgulloso persiste y quiere tratarlo como al resto de la gente, inmediatamente interviene la opinión pública: Déjelo, señor, ¿que tiene con él? ¿No ve que es poeta?”

Por eso, el poeta es el tipo más puntual: llega siempre a la encuentro con la muerte, sin tener ni un solo minuto de retraso.

 

 

 

Dios mío, si Tú eres mi amigo

 

Dios mío, si Tú eres mi amigo,

Como a santos te enfades,

Dale orden a la muerte:

¡SI!, caballo, ¡NO!, mis padres.

 

Dios mío, si Tú eres mi amigo,

No escuches a los locos,

Dale orden a la muerte:

¡SI!, caballo, ¡NO!, mis hijos.

 

Dios mío, si Tú eres mi amigo,

No envenenes mi destino,

Dale orden a la muerte:

¡SI!, caballo, ¡NO!, cariño.

 

Dios mío, si Tú eres mi amigo

Como sueles decir,

Pon la pluma en la tinta

Pero antes de dormir,

 

Dale orden a la muerte,

Cuando prepare el fallo,

Cosecharme con guadaña

Y déjemelo en paz caballo.

 

 

 

 

 

Casi soneto

 

Llegada cerca de la muerte, mi tristeza me dice así:

“Si quieres que te vaya bien en poesía,

Cuídate cómo puedes de la alegría,

Porque versos buenos no hay por allí”.

 

Traté de mirarla “desde arriba” y decidí

A ignorar sus consejos por lejanía

Pero, cuando vi que mi verso no se puede leía

Y entre poetas soy un intruso pobre, volví

 

A enojarme. Y en mi arrogancia que tenía,

Me vengué terriblemente con la alegría,

Disparándola con un arma, como a un faisáno.

 

No creo que la habría matado (¡maldito sea día!)

Si no me hubiera ayudado con la maestría

También ella: la tristeza de un niño huérfano.

 

 

 

 

Ensayo sobre el incendio de Alexandria

 

La había citado delante de la biblioteca de Alexandria.

(Era el único lugar del mundo donde podría llegar

Sin preguntar).

Cuando llegó, su corazón era una llama viva.

Intente no declararle mi amor

Sabía que estas palabras, salidas del alma, se pueden encender.

Aún así, cuando la abrase, no me pude contener

y le dije: “te amo!”

Después de la primera sílaba el fuego ya estaba suelto

Ella y la biblioteca han desaparecido en las llamas,

Yo, el efímero, me salve como de milagro…

 

Hoy, Dios está arrepentido:

“Fui un ingenuo, quemé mi aureola por nada,

Creí que, si te salvo, rescribes la biblioteca”.

 

 

 

 

Feliz el ciego

 

Vivía con alguien más dentro de mí

Y era muy difícil, mi señora,

Yo luchaba por mantener limpio mi follaje,

 

El, sin cuidado, me lo manchaba con el otoño.

Al final, no pude aguantarlo

Y pensé en gotearlo,

Pero, como lo más probable, era más poderoso

 

Me vi echado de rodillas, fuera.

Ahora mira: yo pagando renta,

Y el dentro de mí, sólo, deleitándose

Feliz el ciego, mi señora,

Que nunca puede ver su hoja.

 

 

 

 

Miedo

 

Aunque había tanto frío

Algo inexplicable estaba pasando:

Mi corazón

No conseguía helarse.

 

A causa de esto, mi amor,

Por un tiempo he temido

Que, no sea que a tus sentimientos

Con poderosas inclinaciones hacía el patinaje artístico,

Les pasara por la cabeza algún día

Emigrar hacía otros corazones

Más adecuados

A este deporte tan elegante.

 

 

 

 

Por dentro de mí

 

Me lancé en mi interior vestido

Sin saber que tengo ancho lago,

Podría ser arrastrado y perdido

De no nadar, probablemente, bravo.

 

Este lago me parecía escondido,

No entendía como se ha formado;

Hoy sé: sobre el mundo ha llovido

De suspiros, por eso ahora naufrago

 

Y, como mi interior era más bajo

Que los de adentros avecinados,

En él, se han acumulado abajo,

Todos los ríos tan atormentados.

 

 

 

 

¡Bendito eres!

 

¡Bendito eres Hombre sencillo! -

Incluso un artesano de segunda clase

Puede calcularte con precisión

La cantidad de ladrillos necesaria

A la casa que quieres a construirla.

 

Cuando a mí, el Poeta,

Ni el factótum del mundo

No podrá decirme jamás

¿Cuántos colmillos  de elefante necesito

Para poder elevar mi Torre de Marfil.

 

 

 

 

Sísifo y el pájaro maestro

 

Había sido condenado a elevar un canto rodado en la montaña

Pero cada vez que elevaba el canto rodado

Una banda de lagartos verde se lanzaba por debajo de él.

El hombre les tomaba en sus manos magulladas,

Les ponía un par de alas

Luego los sentaba delante del espejo

Para que maravillen de ellos mismos

Y que vuelen.

Pronto el cielo se llenó de pájaros

Y los dioses,

Que nunca habían visto tanta belleza en sus vidas,

Comenzaron a pelearse entre ellos

Exaltándose cada uno

De que a él le había venido la idea de condenar al hombre.

 

Aprovechando de este caos,

Un pájaro se deslizó en Olimpo

Y robó la inmortalidad.

 

 

 

 

Los poetas, soldados sin entrenamiento

 

Los poetas, soldados sin entrenamiento, confundiendo

Las bocas de los cañones con algunos agujeros de ratas

Llenaron el campo de batalla con gatos negros.

Estos,

Al sentir probablemente qué tan ingenuos son,

Justo cuando se estaban preparando de asalto,

Les cortaron el camino.

 

Y así,

Los poetas, soldados sin entrenamiento,

Han perdido

La Victoria.

 

 

 

 

 

 

 

Poetul

 

Poetul este singurul pieton care nu poate fi obligat să țină cont de culorile semaforului.

El poate traversa când îl taie capul, pe orice culoare. Agenții de circulație au primit ordin să nu-l fluiere, iar mașinile au fost dotate cu niște aparate speciale, programate să le frâneze brusc atunci când se apropie la o distanță amenințătoare de el. Dacă vreun agent mai orgolios se încăpățânează și vrea să-l trateze ca pe toți ceilalți, intervine imediat opinia publică: „Lasă-l, domnule, ce-ai cu el? Nu vezi că-i poet?”

De aceea, poetul este insul cel mai punctual: ajunge întotdeauna la întâlnirea cu moartea, fără să aibă întârziere nici măcar un minut.

 

 

 

 

Doamne, dacă-mi ești prieten

 

Doamne, dacă-mi ești prieten,

Cum te lauzi la toți sfinții,

Dă-i în scris poruncă morții

Să-mi ia calul, nu părinții.

 

Doamne, dacă-mi ești prieten,

N-asculta de toți zurliii,

Dă-i în scris poruncă morții

Să-mi ia calul, nu copiii.

 

Doamne, dacă-mi ești prieten,

Nu-mi mai otrăvi ursita,

Dă-i în scris poruncă morții

Să-mi ia calul, nu iubita.

 

Doamne, dacă-mi ești prieten,

Cum susții în gura mare,

Moaie-ți tocul în cerneală

Și-nainte de culcare,

 

Dă-i în scris poruncă morții,

Când și-o ascuții pumnalul,

Să-l înfigă-n mine, Doamne,

Și să lase-n viață calul!

 

 

 

 

Aproape sonet

 

Ajunsă-n pragul morții, tristețea mea mi-a spus:

„De vrei să-ți meargă bine-n poezie,

Ferește-te cât poți de bucurie,

Căci pe acolo versuri bune nu-s”.

 

Am încercat să o privesc de „sus”

Și să ignor povața ei târzie,

Dar, când văzui că slova mi-i lălâie,

Și-ntre poeți sunt doar un biet intrus,

 

Mă mâniai. Și-n marea mea trufie

Mă răzbunai cumplit pe bucurie,

Trăgând cu pușca-n ea ca-ntr-un fazan.

 

Nu cred c-o răpuneam (fir-ar să fie!)

De nu mă ajuta cu dibăcie

Și ea: tristețea unui prunc orfan.

 

 

 

 

Eseu despre incendiul din Alexandria

 

Îi dădusem întâlnire în fața bibliotecii din Alexandria.

(Era singuru’ loc din lume în care puteam să ajung

Fără să întreb).

Când a sosit, inima ei era o flacără vie.

Am încercat să nu-i fac declarații de dragoste -

Știam că aceste cuvinte, spuse din suflet, devin inflamabile.

Totuși, atunci când am strâns-o în brațe, nu m-am putut stăpâni

și i-am spus: „te iubesc!”

După prima silabă incendiul era deja dezlănțuit.

Ea și biblioteca au dispărut mistuite de flăcări,

Eu, efemerul, am scăpat ca prin urechile acului…

 

Astăzi, Dumnezeu își dă cu pumnii în cap:

„Am fost un naiv, mi-am afumat nimbul degeaba,

Am crezut că, dacă te salvez, vei rescrie biblioteca”.

 

 

 

 

Ferice de cel orb

 

Mai locuiam cu cineva în mine

Și tare greu era, distinsă Doamnă -

Eu mă zbăteam să-mi țin curat frunzișul,

 

El, neglijent, mi-l tot păta cu toamnă.

N-am mai putut să-l sufăr pân’la urmă

Și m-am gândit să-ncerc să-l dau afară,

Dar, cum era, probabil, mai puternic,

 

Fusei zvârlit de-a bușilea pe scară.

Acum privește: eu plătesc chirie,

Iar el în mine, singur, se desfată -

Ferice de cel orb, distinsă Doamnă,

Că nu-și zărește frunza niciodată.

 

 

 

 

Teamă

 

Deși era un ger de crăpau pietrele,

Ceva inexplicabil, nelalocu’ lui se-ntâmpla:

Inima mea

Nu reușea nicidecum să înghețe.

 

Din cauza aceasta, iubito,

O bucată de vreme chiar m-am temut

Ca, nu cumva, sentimentelor tale,

Cu vădite înclinații spre patinajul artistic,

Se le treacă prin cap într-o zi

Să emigreze spre alte inimi,

Mai potrivite

Practicării acestui sport grațios.

 

 

 

 

Și cum lăuntrul meu

 

M-am aruncat în mine îmbrăcat

Fără să știu ce lac adânc e-n mine,

Puteam fi tras la fund și înecat

De nu-notam, probabil, foarte bine.

 

Lacul acesta îmi părea ciudat,

Nu pricepeam deloc de unde vine;

Abia târziu aflai cum s-a format:

Plouase peste lume cu suspine

 

Și, cum lăuntrul meu era mai jos

Decât lăuntrurile-nvecinate,

În el s-au adunat, vijelios,

Toate pâraiele învolburate.

 

 

 

 

Ferice de tine!

 

Ferice de tine, Omule simplu! -

Chiar și un meseriaș de mâna a doua

Îți poate calcula cu precizie

Cantitatea de cărămizi ce urmează să intre

În casa pe care vrei s-o clădești.

 

Pe când mie, Poetul,

Nici cel mai mare meșter din lume

Nu o să-mi poată spune vreodată

De câți colți de elefant am nevoie

Ca să-mi ridic Turnul de Fildeș.

 

 

 

 

Sisif și pasărea măiastră

 

Fusese osândit să ridice un bolovan pe un munte,

Dar, de câte ori ridica bolovanul,

O droaie de gușteri țâșneau de sub el.

Omul îi lua în palmele lui bătucite,

Le punea câte o pereche de aripi

Apoi îi așeza în fața oglinzii

Să se minuneze cât de bine le stă,

Și să zboare.

În curând văzduhul se umplu de păsări,

Iar zeii,

Care nu mai văzuseră în viața lor atâta frumusețe,

Începură să se certe-ntre ei

Lăudându-se fiecare

Că lui îi venise ideea să-l osândească pe om.

 

Profitând de haosul ăsta,

O pasăre se strecură în Olimp

Și fură nemurirea.

 

 

 

 

Poeții, soldați neinstruiți

 

Poeții, soldați neinstruiți, confundând

Gurile tunurilor cu niște găuri de șobolani

Umplură câmpul de luptă cu pisici negre.

Acestea,

Simțind probabil cât sunt de naivi,

Tocmai când se pregăteau de asalt,

Le tăiară calea.

 

Și, astfel,

Poeții, soldați neinstruiți,

Pierdură Victoria.

 

 

 

 

Spiridon Popescu nació el 4 de septiembre de 1952 en Târgu-Jiu, una pequeña ciudad en el suroeste de Rumania que se hizo famosa por los tres milagros dejados aquí por el brillante escultor Constantin Brâncuși: La Mesa del Silencio, La Puerta del Beso y La Columna del Infinito. Ha publicado en casi todas las revistas culturales de Rumania y ha sido galardonado con varios premios literarios. Es autor de ocho volúmenes de verso, de los cuales: Oglinda dintre noi (El espejo entre nosotros), 1991, volumen de debut, 21 de grame de suflet (21 gramos de alma), 1996, Supliment de existență (Suplemento de existencia), 1997), Diavolul cu coarne de melc (Diablo con cuernos de caracol), 2003, Ferice de cel orb (¡Bendito el ciego!), 2021, dos de los cuales en ediciones bilingües (rumano-francés y rumano-italiano). Sus versos también han sido traducidos al inglés, alemán, español y griego. Es miembro de la Unión de Escritores de Rumanía desde 1999.

 

 

Spiridon Popescu s-a născut pe 4 septembrie 1952, în localitatea Târgu-Jiu, un orășel din sud-vestul României devenit celebru prin cele trei minuni lăsate aici de genialul sculptor Constantin Brâncuși: Masa tăcerii, Poarta sărutului și Coloana infinitului.

A publicat în aproape toate revistele de cultură din România și i s-au acordat diverse premii literare. Este autorul a opt volume de versuri, dintre care: Oglinda dintre noi (1991), volum de debut, 21 de grame de suflet (1996), Supliment de existență (1997), Diavol cu coarne de melc (2003), Ferice de cel orb (2021),  două în ediții bilingve (româno-franceză și româno-italiană). Versurile sale au mai fost traduse în limbile: engleză, germană, spaniolă și greacă. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1999.

 

 

 

Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina). (Rumanía). Poeta, ensayista, traductora de/al español, catedrático en sociología, miembro de la Unión de Escritores de Rumanía y miembro de la Unión de Escritores Rio de Janeiro, Brasil. Su obra poética suma 15 libros de poesías, entre cuales: Peregrinando (2008), Vademecum (2013), Instantes españoles (2014), Armonías celestiales (2018), Sombra de la misteriosa luz (2019). Su obra poética fue traducida al: español, francés, inglés, serbio, portugués, japonés, árabe y apareció en muchas antologías internacionales de poesía. Ha traducido Miguel de Unamuno (poesía, novela, ensayos), Alfredo Pérez Alencart, Carmen Martínez y.o. Premios recibidos: el Diploma de honor de la Asociación „Vorba Noastră” de Viena (Austria, 2003), el Premio de Excelencia, Drobeta-Turnu-Severin (Rumania, 2011), el Premio Eminescu de traducción, Bucarest (Rumania, 2011), el Premio Umberto Peregrino y Gran Mérito Cultural, Rio de Janeiro (Brasil, 2016), Medalle d’or en el Festival Internacional de poesía ”Mihai Eminescu”, Craiova (Rumanía, 2017, 2019), el Premio de la Unión de Escritores de Rumanía  para traducción (2018). Para su laborioso trabajo de traducción fue reconocido como Huésped distinguido de la Ciudad de Salamanca (2018), España.