Poesía

La lengua rumana: La patria de la poesía. Robert Șerban (Rumania). Traducción de Carmen Bulzan

 

 

 

A continuación presentamos el nuevo índice de poesía, "Lengua rumana: la patria de la Poesía", bajo la coordinación  y traducción de la poeta Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina) (Rumanía). La curaduría cumple dos propósitos, traducir una serie de poetas rumanos al español y traducir poetas en lengua española y portuguesa al rumano. Continuamos con una selección de los poetas rumanos.

 

 

 

 

La lengua rumana: La patria de la poesía

Robert Șerban (Rumania)

 

 

Traducción del rumano al español de Carmen Bulzan (Carmen Peregrina)

 

 

 

 

 

PREPARACIÓN

 

saca las palabras

del poema

con la obstinación con la que

el abuelo sacó con el hacha

trozos de madera

de un pelo

hasta que lo afiló tan bien

que el pudiera pegarse

de un golpe

entre las costas del jabalí

en el vientre del lobo

del turón

 

saco del poema

versos enteros

y

palabras

una

después

otra

prepararlo

lo hago

pico

 

 

 

 

LLANTO

 

una mujer recoge las hojas caídas

en el patio entre los bloques

con una escoba de ramitas

sé esto sin ver nada

– acostarme en la cama con los ojos cerrados –

pero escucho el susurro rítmico de la escoba

y estoy seguro de que es una mujer

y no otra cosa

porque solo ellos siempre lloran

de una manera u otra

los muertos

 

 

 

 

DIOS NO HABLA CON NADIE

 

de algún tiempo

escucho sobre mí las mismas historias

que todo feo todo triste

y me alegro

eso significa que todo lo que he hecho últimamente

es

quizás

bueno y hermoso

es decir aburrido

y quién perdería el tiempo en estas cosas

 

no me enferme la sangre

porque escucho que Dios no habla con nadie

sobre ninguno de nosotros

 

 

 

 

MOSKOVA SKY, JA

 

a Markus Bundi

 

me gritas desde el tejado del Kremlin

que solo el que no vive no comete errores

gritas y tus pies resbalan

como si lo hubiera pisado

en la cáscara de una fruta exótica

que el viento la devolvió

sobre la iglesia en la Plaza Roja

 

un americano lanzó a El de Arriba

plátanos

los frutos del infierno

los frutos del mono de los cuales algunos de nosotros

descendemos

una señal que Dios también ha descansado

 

 

 

 

MUJERES

 

una mujer soltera

otra con un hijo

una otra con un perro

otra soltera

otra con un hombre

otra soltera

otra soltera

otra soltera

otra soltera

otra soltera

 

 

 

 

POEMA CONTRA EL SUEÑO

 

tanto lo siento

que tengo que irme a la cama

noche tras noche

es decir salir voluntariamente de la vida y sentarme

sin ninguna lucha

extenso

que

siempre me duermo con los ojos llenos de lágrimas

 

nunca sueño

probablemente sea la manera de la muerte de vengarse

y de no mostrarme absolutamente nada

 

cuando me despierto y me miro en el espejo

no me reconozco

tengo la cara descompuesta

y si no es un día soleado

así me quedo hasta la noche

cuando

no importa cuánto resistiría

el sueño me lleva al mismo lugar

aparentemente que no quiere hacerme

ni el más mínimo mal

 

 

 

 

SOLO

 

estoy bien solo

aunque casi todo me falta

 

tengo tiempo para ver a las hormigas

y levántalas en un dedo

tengo el coraje de arrojarme del puente al agua murmurada del lago

contar sin equivocarme los golpes en un carpen del pájaro carpintero

mirar las palabras de un libro

sin leerlos

tengo la locura de escalar un pilar olvidado en el medio del bosque

y a gritar el oso

tengo tiempo para buscar en mi memoria

los nombres de los colegas de la escuela primaria

e imaginarme cómo se ven ahora

tengo el poder de repetir siempre

que estoy bien solo

me siento muy bien

aunque

casi todo

me falta

 

 

 

 

NUESTROS HECHOS

 

al Christian Haller

 

si todas nuestras hechos

tendrían sombra

una terrible oscuridad envolvería la tierra

y cada uno iríamos temblándonos

como linternas

 

ningún niño miraría por la ventana

para ver si afuera hay tiempo de juego o no

sino encendería continuo fósforos

 

si nuestros hechos

fueran brillantes

quedaríamos todo el tiempo con los ojos cerrados

y nunca los veríamos

 

 

 

 

JOVEN Y TALIBÁN

 

cuando era joven y era talibán

me pusiera la mancha en un crítico literario

y en una presentación de un libro

me retorcí en ello

¿por qué sigues alabando a los poetas débiles?

realmente no importa

¿quién cómo y qué escribe?

 

el crítico parpadeó desconcertado

se devolvió un poco atrás

trató de sonreír

y me dijo pacificador

con una voz así

de abuela

que la poesía no perjudica a nadie

ni siquiera la poesía más peor

milagroso es que los hombres escriban

que tienen una preocupación que

de alguna manera los resuelve sus problemas

o al menos algunos de ellos

y que si no escribieran

se aferrarían a las estúpidos

harían tonterías

y también me dijo

así

conspirativo

deja de molestarte con los demás

tú escribe

que escribes bien

 

escribía mal

y me sentía mal

parecía que volaba en avión a través de los vacíos y

ya no sabía dónde tenía mi estómago

el agalla

el corazón

que tuve que quedar horas buenas

acostado en la cama

para recuperarme de alguna manera

pensaba que romperme

me había recogido la cara

mi nariz se había alargado

y mis ojos habían llegado al fondo de la cabeza

era como una vela y

me odiaba de un día al otro

pero seguí escribiendo y sufriendo

sin saber lo que tengo

y de donde me viene

 

al final entendí

pero no podía parar

estaba casi seguro de que en algún momento

voy a conseguir un verso adecuado

dos tres

tal vez incluso un poema entero

y me recuperaré

va a estar OK

pero me sentía mal

aún peor

y era mal

era

talibán

 

 

 

 

UN DESEO

 

quiero escribir

como si hubiera nacido

lleno de sangre de trozos de piel y restos de carne

con un grito grueso

extendido

del bárbaro negado de los suyo

en un bosque de estatuas romanas

que lo miran horrible y con desprecio

 

quiero escribir

con un rodillo de palabras

versos que salirse de las páginas

y aferrarse a las paredes de las ventanas de las puertas

como los hilos de una araña que atrapó un enorme insecto

que justo ahora se prepara para devorarlo

y

enloquecido de miedo

teje continuo continuo continuo

hasta cuando se derrita

en las sórdidas que se estiran - una camisa de la muerte

demasiado grande

y

demasiado delgado

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PREGĂTIREA

 

scot cuvintele

din poem

cu îndârjirea cu care

bunicul scotea cu securea

bucățile de lemn

dintr-un par

până când îl ascuțea atât de bine

încât putea să-l înfigă

dintr-o lovitură

între coastele mistrețului

în burta lupului

a dihorului

 

scot din poem

versuri întregi

și

cuvinte

unul

după

altul

îl pregătesc

îi fac

vârf

 

 

 

 

BOCET

 

o femeie adună frunzele căzute

în curtea dintre blocuri

cu o mătură de nuiele

știu asta fără să văd nimic

– stau întins în pat cu ochii închiși –

aud însă foșnetul ritmat al măturii

și sunt sigur că e o femeie

și nu altceva

fiindcă doar ele jelesc întotdeauna

într-un fel sau altul

morții

 

 

 

 

DUMNEZEU NU VORBEŞTE CU NIMENI

 

de ceva vreme

aud despre mine aceleași povești

mai toate urâte mai toate triste

și mă bucur

asta înseamnă că tot ce am făcut în ultimul timp

e

poate

bun și frumos

adică plictisitor

și cine-ar pierde vremea cu lucruri de-astea

 

nu-mi fac sânge rău

fiindcă aud că Dumnezeu nu vorbește cu nimeni

despre nici unul dintre noi

 

 

 

 

MOSKOVA SKY, JA

 

lui Markus Bundi

 

îmi strigi de pe acoperișul Kremlinului

că numai cine nu trăiește nu greșește

strigi și picioarele tale alunecă

de parcă ar fi călcat

pe coaja unui fruct exotic

pe care crivățul l-a întors

deasupra bisericii din Piața Roșie

 

un american a aruncat Celui de Sus

banane

fructele iadului

fructele maimuței din care unii dintre noi

ne tragem

semn că Dumnezeu s-a și odihnit

 

 

 

 

FEMEI

 

o femeie singură

alta cu un copil

o alta cu un câine

alta singură

alta cu un bărbat

alta singură

alta singură

alta singură

alta singură

alta singură

 

 

 

 

POEM ÎMPOTRIVA SOMNULUI

 

atât de rău îmi pare

că trebuie să mă culc

seară de seară

adică să ies de bunăvoie din viață și să mă așez

fără nicio luptă

lat

încât

întotdeauna adorm cu ochii plini de lacrimi

 

nu visez niciodată

probabil e felul morții de a se răzbuna

și de a nu-mi arăta absolut nimic

 

când mă trezesc și mă privesc în oglindă

nu mă recunosc

am chipul descompus

iar dacă nu e o zi cu soare

așa îmi rămâne până noaptea

când

oricât m-aș împotrivi

somnul mă aduce în același loc

părând că nu vrea să-mi facă

nici cel mai mic rău

 

 

 

 

SINGUR

 

mi-e bine singur

chiar dacă aproape totul îmi lipsește

 

am timp să privesc furnicile

și să le ridic pe-un deget

am curajul să mă arunc de pe pod în apa mâloasă a lacului

să număr fără greșeală bătăile într-un carpen ale ciocănitoarei

să privesc cuvintele dintr-o carte

fără să le citesc

am nebunia să urc pe un stâlp uitat în mijlocul pădurii

și să strig ursul

am vreme să-mi caut în memorie

numele colegilor din școala primară

și să mi-i imaginez cum arată acum

am puterea să repet întruna

că mi-e bine singur

mi-e foarte bine

chiar dacă

aproape totul

îmi lipsește

 

 

 

 

FAPTELE NOASTRE

 

lui Christian Haller

 

dacă toate faptele noastre

ar avea umbră

un întuneric cumplit ar cuprinde pământul

și fiecare am merge clătinându-ne

ca niște felinare

 

niciun copil nu s-ar uita pe fereastră

să vadă dacă afară e timp de joacă

sau nu ci ar scăpăra întruna chibrituri

 

dacă faptele noastre

ar fi luminoase

am sta tot timpul cu ochii închiși

și niciodată nu le-am vedea

 

 

 

 

TÂNĂR ȘI TALIBAN

 

când eram tânăr și eram taliban

mi s-a pus pata pe un critic literar

și la o lansare de carte

m-am răstit la el

de ce tot lăudați poeții slabi?

chiar nu contează

care cum și ce scrie?

 

criticul a clipit năucit

s-a dat puțin înapoi

a încercat să zâmbească

și mi-a zis împăciuitor

cu o voce așa

de bunicuță

că poezia nu face rău nimănui

nici măcar poezia mai proastă

miraculos e că oamenii scriu

că au o preocupare care

într-un fel le rezolvă problemele

sau măcar o parte dintre ele

și că dacă n-ar scrie

s-ar ține de tâmpenii

ar face nerozii

și mi-a mai zis

așa

conspirativ

nu-ți mai bate capul cu alții

tu scrie

că scrii bine

 

scriam prost

și mi-era rău

parcă mergeam cu avionul prin goluri și

nu mai știam pe unde am stomacul

fierea

inima

încât trebuia să stau ceasuri întregi întins în pat

ca să-mi revin cât de cât

credeam că o să crăp

mă scofâlcisem la față

nasul mi se lungise

iar ochii o luaseră spre fundul capului

eram ca o lumânare și

mă urâțeam de la o zi la alta

dar continuam să scriu și să sufăr

neștiind ce am

și de la ce mi se trage

 

până la urmă am înțeles

dar nu mă puteam opri

eram aproape sigur că la un moment dat

o să-mi iasă un vers ca lumea

două trei

poate chiar o poezie întreagă

și o să-mi revin

o să-mi fie OK

dar mi-era rău

tot mai rău

și eram rău

eram

taliban

 

 

 

 

 

O DORINŢĂ

 

vreau să scriu

ca și cum m-aș naște

plin de sânge de bucăți de piele și resturi de carne

cu un țipăt gros

prelung

de barbar lepădat de ai lui

într-o pădure de statui romane

ce-l privesc îngrețoșate și cu dispreț

 

vreau să scriu

cu un tăvălug de cuvinte

versuri care să iasă din pagini

și să se agațe de pereți de ferestre de uși

ca firele unui păianjen care a prins o insectă uriașă

ce tocmai se pregătește să-l devoreze

și

înnebunit de frică

țese întruna întruna întruna

până când se topește

în ațele ce se întind – o cămașă a morții

prea mare

și

prea subțire

 

 

 

 

 

Robert Șerban (Rumanía, 1970). Escritor, periodista, editor y organizador de programas de televisión. Presidente del Festival Internacional de Literatura de Timisoara, editor de la revista Orizont, productor del espectáculo „Piper pe limbaˮ (TVR Timișoara y TVR 3). Licenciado en la Facultad de Construcciones, Universidad Politécnica de Timisoara (1995) y en la Facultad de Artes y Diseño, Departamento de Historia y Teoría del Arte, Universidad del Oeste de Timisoara (2011). De los volúmenes de poesía: Firește că exagerez, 1994; Odyssex, 1996; Timișoara în trei prieteni, 2003; Cinema la mine-acasă, 2006; Moartea parafină, 2010; Puțin sub linie, 2015, Tehnici de camuflaj, 2018, Poemul curcubeu. Un experiment, 2021 y.o. Libros publicados en extranjero: Heimkino, bei mir (Alemania, 2009), Биоскоп у мојој куђи / Cinema la mine-acasă (Serbia, 2010), Illatos koporsó (Hungría, 2012), Feintod (Alemania, 2018),  Nah an der Gürtellinie (Alemania, 2018), Ein plötzlich erlöster Glücksritter (Alemania, 2018), Azbest (Serbia, 2019). En 2015, publicó, en francés, La mort parafinne (la segunda edición, 2019).

Ha sido invitado en festivales internacionales de literatura y ha realizado lecturas públicas de su poesía en: Serbia, Alemania, Suiza, Austria, Hungría, Israel, Polonia, Ucrania, República Checa, Gran Bretaña, España, Portugal, Bélgica, Dinamarca, China. Apariciones en antologías y revistas en los siguientes idiomas: alemán, serbio, húngaro, polaco, checo, inglés, español, francés, italiano, holandés, macedonio, danés, noruego, hebreo, sueco, árabe, ucraniano, yiddish, portugués, etc. Ha ganado numerosos premios y distinciones, entre los que destacan: el Premio de Debut de la Unión de Escritores de Rumania (1994), el Premio de la rama Timișoara de la Unión de Escritores (1999, 2004, 2006, 2011), el Premio a la Excelencia de la Rama Timișoara de la Unión de Escritores de Rumania (2000), el Premio de la revista Poesis (2004), el Premio de la revista  Observator cultural para el mejor libro de poesía de 2006, El Premio de Excelencia del Ayuntamiento de Drobeta-Turnu Severin (2009), el Premio de la Revista Luceafărul de dimineată (2011), el Premio de poesía de la Revista Orizont (2015), el Premio Radio România Cultural  para poesía (2016), el Premio de la revista Ateneu para poesía (2016) y.o.

La Presidencia rumana le otorgó la orden el Mérito Cultural en el rango de caballero.

 

 

 

ROBERT ȘERBAN (ROMÂNIA) (n. 1970) Scriitor, jurnalist, editor și organizator de programe de televiziune. Președintele Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, redactor al revistei Orizont, realizatorul emisiunii  „Piper pe limbă” (TVR Timișoara și TVR 3). Licențiat al Facultății de Construcții, Universitatea Politehnica Timișoara (1995) și al Facultății de Arte și Design, secția Istoria și Teoria Artei, Universitatea de Vest Timișoara (2011). Dintre volumele de poezie: Firește că exagerez, 1994; Odyssex, 1996; Timișoara în trei prieteni, 2003; Cinema la mine-acasă, 2006; Moartea parafină, 2010; Puțin sub linie, 2015, Tehnici de camuflaj, 2018, Poemul curcubeu. Un experiment, 2021 ș.a. Cărți publicate în străinătate: Heimkino, bei mir (Germania, 2009), Биоскоп у мојој куђи/ Cinema la mine-acasă (Serbia, 2010), Illatos koporsó (Ungaria, 2012), Feintod (Germania,2018),  Nah an der Gürtellinie (Germania, 2018), Ein plötzlich erlöster Glücksritter (Germania, 2018), Azbest (Serbia, 2019). În 2015, a publicat, în limba franceză, La mort parafinne (ediţia a II-a, 2019).

A fost invitat la festivaluri internaționale de literatură și a susținut lecturi publice din poezia sa în: Serbia, Germania, Elveția, Austria, Ungaria, Israel, Polonia, Ucraina, Cehia, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Belgia, Danemarca, China. Apariții în antologii și reviste în limbile: germană, sârbă, maghiară, poloneză, cehă, engleză, spaniolă, franceză, italiană, olandeză, macedoneană, daneză, norvegiană, ebraică, suedeză, arabă, ucraineană, idiș, portugheză etc. A obținut numeroase premii și distincții, dintre care: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1994), Premiul filialei din Timișoara a Uniunii Scriitorilor (1999, 2004, 2006, 2011), Premiul de Excelență al Filialei din Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România (2000), Premiul revistei Poesis (2004), Premiul revistei Observator cultural pentru cea mai bună carte de poezie din 2006, Premiul de Excelență al Primăriei Drobeta-Turnu Severin (2009), Premiul revistei Luceafărul de dimineață (2011), Premiul revistei Orizont pentru poezie (2015), Premiul Radio România Cultural pentru poezie (2016), Premiul revistei Ateneu pentru poezie (2016) ș.a.

Președinția României i-a acordat ordinul Meritul cultural în grad de cavaler.

 

 

 

 

Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina). (Rumanía). Poeta, ensayista, traductora de/al español, catedrático en sociología, miembro de la Unión de Escritores de Rumanía y miembro de la Unión de Escritores Rio de Janeiro, Brasil. Su obra poética suma 15 libros de poesías, entre cuales: Peregrinando (2008), Vademecum (2013), Instantes españoles (2014), Armonías celestiales (2018), Sombra de la misteriosa luz (2019). Su obra poética fue traducida al: español, francés, inglés, serbio, portugués, japonés, árabe y apareció en muchas antologías internacionales de poesía. Ha traducido Miguel de Unamuno (poesía, novela, ensayos), Alfredo Pérez Alencart, Carmen Martínez y.o. Premios recibidos: el Diploma de honor de la Asociación „Vorba Noastră” de Viena (Austria, 2003), el Premio de Excelencia, Drobeta-Turnu-Severin (Rumania, 2011), el Premio Eminescu de traducción, Bucarest (Rumania, 2011), el Premio Umberto Peregrino y Gran Mérito Cultural, Rio de Janeiro (Brasil, 2016), Medalle d’or en el Festival Internacional de poesía ”Mihai Eminescu”, Craiova (Rumanía, 2017, 2019), el Premio de la Unión de Escritores de Rumanía  para traducción (2018). Para su laborioso trabajo de traducción fue reconocido como Huésped distinguido de la Ciudad de Salamanca (2018), España.