La lengua rumana: La patria de la poesía. Reynaldo Lacámara Calaf (Chile). Traducción al rumano de Carmen Bulzan

 

 

 

 

A continuación presentamos el nuevo índice de poesía, "Lengua rumana: la patria de la Poesía", bajo la coordinación  y traducción de la poeta Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina) (Rumanía). La curaduría cumple dos propósitos, traducir una serie de poetas rumanos al español y traducir poetas en lengua española y portuguesa al rumano. Iniciamos con la selección de los poetas de lengua española.

 

 

 

 

 

La lengua rumana: La patria de la poesía

Reynaldo Lacámara Calaf (Chile)

 

Traducción del español al rumano de Carmen Bulzan (Carmen Peregrina)

 

 

 

 

EL RECONOCIMIENTO

 

I

 

En los caracoles te conoceré

en tímpanos profundos de tierra convertida

en procesión de lenguas

que aguzan el sonido hasta la nada

mientras los caracoles

se entregan lentos a su tierra.

 

II

 

En los dientes te conoceré

en la ausencia de esa mascada

en el segmento separado de la pulpa,

iré en búsqueda de las entrañas,

fruta huérfana de labios.

 

Te conoceré en los hondos marfiles,

en la veta que llega a las raíces

y en un mundo sin forma

desgarro tras desgarro.

 

III

 

Te conoceré en las cuencas,

en valles luminosos

donde otra oscuridad aguarda,

en la onda desgravada te conoceré,

en el párpado caído.

Detrás, tu rostro difuso.

Los huesos

son otra parte de la luz.

 

IV

 

A la tierra trizada

donde estarán los huesos

y al humus de los recuerdos,

hasta la enmudecida greda

llevaré mi pensamiento envuelto

y esperaré

tu respuesta

y silencio.

 

 

 

 

LA LLUVIA

 

Toda lluvia iguala los pasos

toda lluvia es un entierro de amor

todo entierro de amor viaja a las semillas

que atraen los cielos.

 

 

 

 

EL MAR

 

Evito cruzar un mar sin olas

ni una ola sin sangre.

El destino crece y muere en el océano.

Nadar es invocar a los muertos.

 

 

 

 

LA   HIERBA

 

Yo no muero en ti

pero te cubro de esperas

sobre la hierba tumbada

tu rostro se apega cada vez más a mis huesos.

 

 

 

 

EL PÁRPADO

 

El párpado es una pausa para mirar la noche

El párpado nos deja solos

corta las distancias

y somos irrealizables y oníricos

El párpado es una herida

por donde los sueños gimen

A veces es una pequeña boca que habla colores

el párpado

El párpado es un pozo más inabarcable que el silencio

es la defensa del insecto que no entró

la insistente muerte golpeando sus

puertas

 

El párpado a telón abierto

a escenario cotidiano

Bolsa que guarda lo adquirido

Imágenes quedan escondidas

vivientes en algún recuerdo

Y el párpado inmenso del universo

termina y empieza

cuando cierra sobre la piel

el pequeño párpado.

 

 

 

 

CERTIFICADO

 

De dónde estas huellas

 

La herida en la piedra

llora desde adentro

Nadie borra con el codo su mensaje

Certificado que el odio no empaña.

 

Amas una tribu

que no existe –escuché–

Esta artesanía es el dolor

de la tierra y sus dedos

 

sosteniendo memoria.

 

 

 

 

EN LA NOCHE DE LA CIENCIA

 

Sabios izaron la hoguera

y leyeron el agua

 

Pero a ti, debajo de las sábanas

mujer desnuda, encendida en tus dominios

te debo esta llama despierta

 

Este movimiento de tu sombra

es el despertar y la distancia

 

donde comienzan las hogueras.

 

 

 

 

AL FINAL DEL PÁRPADO

 

La sombra pesa en la caverna

Perdura la magia

y el sueño se sostiene

iniciando el retorno hacia el párpado

hacia el final

 

que engendra pétalos.

 

 

 

 

CAZADOR

 

Yo cacé ese tigre

al estamparlo en un muro:

ese fue mi regalo.

 

Mi figura la inscribí mayor

 

para que la piedra

comenzara a tener memoria.

 

 

 

 

LA PRIMERA ALCOBA

 

Los hambrientos festejan su fuego nupcial

Oquedad y formas cóncavas

Los dientes en la nuca y el beso.

 

Los cuerpos

y el abrazo de sus sombras

dejarán grabado el sudor en la piedra

durante el relámpago

 

de una noche armonio

 

 

 

 

 

 

 

 

RECUNOAŞTEREA

 

I

 

În melci te voi cunoaște

în timpanele adânci ale pământului convertit

în procesiune de limbi

care ascute sunetul până la nimic

în timp ce melcii

se predau lenți pământului lor.

 

Ⅱ.

 

În dinți te voi cunoaște

în absența acestor mase

în segmentul separat al pulpei,

voi merge în căutarea pântecelor,

fruct orfan de buze.

 

Te voi cunoaște în profunzimile fildeșului,

în filonul care ajunge la rădăcini

și într-o lume fără formă

ruptură după rupere.

 

III.

 

Te voi cunoaște în albiile,

din văile luminoase

unde alt întuneric așteaptă,

în valul degradat te voi cunoaște,

pe pleoapa căzută.

În spate, fața ta difuză.

Oasele

sunt o altă parte a luminii.

 

IV

 

Din pământului zdrobit

unde vor fi oasele

și humusul amintirilor,

până la lutul mut

voi purta gândul meu învăluit

și voi aștepta

răspunsul tău

și tăcere.

 

 

 

 

PLOAIA

 

Fiecare ploaie egalizează pașii

fiecare ploaie este o înmormântare a iubirii

fiecare înmormântare a iubirii călătorește la semințele

care atrag cerurile.

 

 

 

 

MAREA

 

Evit să traversez o mare fără valuri

și un val fără sânge.

Soarta crește și moare în ocean.

A înota înseamnă a invoca morții.

 

 

 

 

IARBA

 

Eu nu mor în tine

dar te acopăr cu așteptări

pe iarba culcată

fața ta devine din ce în ce mai atașată de oasele mele.

 

 

 

 

PLEOAPA

 

Pleoapa este o pauză pentru a privi noaptea

Pleoapa ne lasă singuri

scurtează distanțele

și suntem nerealiști și onirici

Pleoapa este o rană

prin care visele gem

Uneori e o gură mică care vorbește culori

pleoapa

Pleoapa este o fântână mai de neoprit ca tăcerea

este apărarea insectei care nu a intrat în

moartea insistentă bătând

la porțile sale

 

Pleoapa cortină deschisă

la scenariul cotidian

Geantă care păstrează ceea ce a fost dobândit

Imagini rămase ascunse

trăitoare în vreo amintire

Și imensa pleoapă a universului

se termină și începe

atunci când se închide pe piele

pleoapa mică.

 

 

 

 

CERTIFICAT

 

De unde provin aceste urme

 

Rana de pe piatră

plânge din interior

Nimeni nu-i șterge mesajul cu cotul

Certificat pe care ura nu-l pătează.

 

Îți place un trib

care nu există, am auzit:

Această măiestrie este durerea

pământului și a degetelor sale

 

susținând memoria.

 

 

 

 

ÎN NOAPTEA ȘTIINȚEI

 

Înțelepții au înălțat focul

și au citit apa

 

Dar ție, de sub cearșafuri

femeie dezgolită, aprinsă în domeniile tale

îți datorez această flacără trezită

 

Această mișcare a umbrei tale

este trezirea și distanța

 

de unde încep focurile.

 

 

 

 

LA SFÂRȘITUL PLEOAPEI

 

Umbra cântărește în cavernă

Magia dăinuie

iar visul este susținut

inițiind revenirea la pleoapă

spre final

 

care generează petale.

 

 

 

 

VÂNĂTOR

 

Am vânat acel tigru

pentru a-l stanța pe un perete:

acesta a fost darul meu.

 

Figura mea am înscris-o mare

 

pentru ca piatra

să înceapă să aibă memorie.

 

 

 

 

PRIMUL DORMITOR

 

Flămânzii își sărbătoresc focul nupțial

Goliciune și forme concave

Dinții de pe ceafă și sărutul.

 

Trupurile

și îmbrățișarea umbrelor lor

vor lăsa sudoarea gravată pe piatră

în timpul fulgerului

 

unei nopți armonioase.

 

 

 

 

 

Reynaldo Lacámara Calaf (1956, Santiago). Hijo de padre argentino y madre catalana. También tiene la nacionalidad española. Dicta talleres de creación literaria en el Centro Cultural la Barraca y en la Corporación Cultural de la Reina (1994-1995), y en su propia casa en la comuna de La Reina que denominó “Rancho Alegre”, hace Talleres de Poesía para jóvenes estudiantes. En la Casa del Escritor forma parte del Colectivo de Escritores Jóvenes. Más adelante funda el Colectivo Taller de Reparación de Letras (1988-1994), grupo de escritores dedicados a la crítica de sus obras y a la publicación de pequeñas ediciones y revistas. Lacámara ha ejercido como jurado de diversos premios y concursos de Literatura tales como en 1996 y 1998 del Premio Municipal de Arte de San Antonio, en 2005 del Premio Municipal de Santiago, en 2006 del Premio Pablo Neruda; Premio Eduardo Anguita, 2007,  y ha sido Consejero Nacional del Libro y la Lectura durante los años 2006 y 2007. Ha recibido diversas distinciones en su país y en el extranjero. Entre las publicaciones: Huellas urbanas. Poesía, 1989; Un giro todo un mundo. Compacto casette. 1992; Quince poetas de linares. Antología, coautoría con Fernando Lémuz, 1997; Pasajes de otro año. Poesía, 1997; Lota sobre la tierra. Poesía, 2000; Poetas-Chile siglo xxi, compacto con poemas de nueve poetas de su generación, colección Rayentru. 2003; La mortaja azul. Antología, coautoría con Fernando Lemuz, 2003; Esta delgada luz de tierra. Poesía, 2007; Travesías. Antología personal, La Habana, Cuba 2010; La columna. Poesía, 2012.

 

 

Reynaldo Lacámara Calaf s-a născut la 19 aprilie 1956 în orașul Santiago. Fiul unui tată argentinian și al unei mame catalane este, de asemenea, cetățean spaniol. Se ocupă de ateliere de creație literară la Centrul Cultural din Barraca și la Corporația Culturală a Reginei (1994-1995), iar în propria casă din comuna La Reina pe care a numit-o "Rancho Alegre", organizează ateliere de poezie pentru tinerii studenți. La Casa Scriitorului, face parte din Colectivul Tinerilor Scriitori. A fondat Atelierul Colectiv de Reparare a Literelor (1988-1994), un grup de scriitori dedicat criticii operelor sale și publicării unor ediții și reviste. Lacámara a fost membru în juriul diferitelor premii și concursuri de literatură: în 1996 și 1998 -  Premiul Municipal de Artă din San Antonio, în 2005 - Premiul Municipal de la Santiago, în 2006 - Premiul Pablo Neruda; Premiul Eduardo Anguita, 2007, a fost consilier național pentru carte și lectură în anii 2006 și 2007. A primit diverse distincții în țară și în străinătate. Dintre publicații: Huellas urbanas. Poezie, 1989; Un giro todo un mundo. Compact casetă. 1992; Quince poetas de linares. Antologia, coautor cu Fernando Lémuz, 1997; Pasajes de otro año. Poezie, 1997; Lota sobre la tierra. Poezie, 2000; Poetas-Chile siglo xxi, compact cu poeme a nouă poeți ai generației sale, colecția Rayentru. 2003; La mortaja azul. Antologie, coautor cu Fernando Lemuz, 2003; Esta delgada luz de tierra. Poezie, 2007; Travesías. Antologie personală, 2010; La columna. Poezie, 2012.

 

 

 

 

Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina). (Rumanía). Poeta, ensayista, traductora de/al español, catedrático en sociología, miembro de la Unión de Escritores de Rumanía y miembro de la Unión de Escritores Rio de Janeiro, Brasil. Su obra poética suma 15 libros de poesías, entre cuales: Peregrinando (2008), Vademecum (2013), Instantes españoles (2014), Armonías celestiales (2018), Sombra de la misteriosa luz (2019). Su obra poética fue traducida al: español, francés, inglés, serbio, portugués, japonés, árabe y apareció en muchas antologías internacionales de poesía. Ha traducido Miguel de Unamuno (poesía, novela, ensayos), Alfredo Pérez Alencart, Carmen Martínez y.o. Premios recibidos: el Diploma de honor de la Asociación „Vorba Noastră” de Viena (Austria, 2003), el Premio de Excelencia, Drobeta-Turnu-Severin (Rumania, 2011), el Premio Eminescu de traducción, Bucarest (Rumania, 2011), el Premio Umberto Peregrino y Gran Mérito Cultural, Rio de Janeiro (Brasil, 2016), Medalle d’or en el Festival Internacional de poesía ”Mihai Eminescu”, Craiova (Rumanía, 2017, 2019), el Premio de la Unión de Escritores de Rumanía para traducción (2018). Para su laborioso trabajo de traducción fue reconocido como Huésped distinguido de la Ciudad de Salamanca (2018), España.