La lengua rumana: La patria de la poesía. Petru Andrei (Rumanía). Traducción de Carmen Bulzan
La lengua rumana: La patria de la poesía
Petru Andrei (1946)
(Pseudonim / seudónimo Petruș Andrei)
Traducción del rumano al español de Carmen Bulzan (Carmen Peregrina)
El romántico Petruș Andrei, residente en la Moldavia central (pero con raíces del condado de Neamț), pasó por Dante y Petrarca, que invoca, a través de Eminescu y Voiculescu siendo igualmente actualizado con la sonetista actual.
Acad. Constantin Ciopraga
DESTINO
Hecho de piedra dura y arcilla, aquí,
Bajo los abetos, en la montaña nací
Con un murmullo suave y reconfortante
Como Bistricioara a la fuente.
Desciendo al mundo serpenteando,
Colosos de piedra rodeando,
Resbalando, siempre fluir
Mi destino para cumplir.
Bajo el umbral de roca y en mi mente
Voy a brotar eternamente.
Apenas soy, en la cintura del país, un hilo,
Seré, tal vez, algún día, un río.
LA MADRE
Palma invisible
mi frente toca en hora,
De un ser querido
me recuerdo ahora
Cuando desaliento
sobre los huesos nieva,
entonces el alma hierva
de un caliente pensamiento.
Los que nos dieron con ardor
vida de su amor mudez
Y son llamados al Señor
por siempre viven otra vez
Como, desde arriba, desde el cielo
y de la inmortalidad,
de guardia Ángel Blanco de hielo
para nosotros sea en eternidad.
NIÑEZ
Tu sonrisa infancia,
Y el encanto que tienes, raízo
En mi alma me traiga alegría
Como si estuviera en el paraíso.
Y tus ojos claros como el cielo
Y tú plateada voz
Hagan más claro el misterio
Por qué quiero ser un niño otra vez.
Vagar con otros niños parecidos,
Correr pares - parejas
Arriba, en lugares acordados,
Llevar cerezas a las orejas.
Se acerca el tiempo sin ciencia,
Es un alambre grande en nidos pequeños,
Y nos esperan al borde de la impaciencia
Corazones tiernos de abuelos.
RESURRECCIÓN
Estuvo en tu paraíso, infancia,
Y crecí rico en caricias,
Me encantaron trinos de distancia,
Me mimarían suaves brisas.
Me atrajeron los meandros del amor
Y a la vida plena altar elevé,
Pero las rosas se marchitaban peor
Y de repente solo me encontré.
El juego del amor y el trabajo me sostén,
Ser Tu elegido, no me esperé
Y apenas cuando escuché Tu orden,
Del sueño profundo me desperté.
Y entendí cuál es mi destino,
A la mi mente juvenil el credo se revelé
Y, por el mandato divino,
Como Lázaro, por Palabra, resucité.
EL RONDEL DEL ESTUDIANTE
Yo era, como si fuera ayer, un estudiante,
¡Qué tiempos y qué vida, Dios mío!
Con esos perfumados otoños en rio
Lo cual los amaba ardientemente.
Miraba entonces más insistente
Y flores y damas adornadas diario,
Yo era, como si fuera ayer, un estudiante,
¡Qué tiempos y qué vida, Dios mío!
En Copou otra vez estoy presente
Y el santo tilo me invita al sueño
Aunque, durante siglos, estoy absolvente
Rejuvenezco un nuevo otoño...
Yo era, como si fuera ayer, un estudiante.
¡DIOS, QUÉ JÓVENES ÉRAMOS!
Casi cada semana, con alegría
Hacia Chiriţoaia o Copou -
Y en la luna llena y Crai Nou -
Mano a mano por la vida diaria.
Y de la vida nos disfrutábamos...
¡Dios, qué jóvenes éramos!
En Ciric o incluso en la Bóveda Fría
Resonaban cantos estudiantiles,
Incluso de Transilvania, canciones miles,
Porque sabíamos que significaba „alegría”.
Y de la vida nos disfrutábamos...
¡Dios, qué jóvenes éramos!
Dejábamos de la universidad todos en éxtasis,
Nos convertíamos en pobres maestros,
El que tiene saber no tiene dineros,
Eso es justo en nuestro País.
Pero de la vida nos disfrutábamos...
¡Dios, qué jóvenes éramos!
Ahora no hay más fiestas, han partido
Algunos de nosotros, versus tempus,
Para estar a la diestra de Jesús
Cuando cruza el Iluminado Camino.
¡Dios, qué jóvenes éramos!
¡Cuando de la vida nos disfrutábamos!
FAMILIA
La familia, que yo sepa, es santa
Y la patria es la familia extensa
Lo que no se deja sin defensa
Y que no tiene miedo de que lo falta.
También significa anhelo eje,
Donde tu corazón canta
Y el buen Dios te encanta
Y el ángel de la guarda te protege.
Los niños son como las flores al sol,
Y, hasta que vayan a casarse, otro rol,
Se quedan alrededor y te iluminan.
Todos estamos en el mar del amor
Ellos hacen todo con mucho ardor
Y junto a ellos nuestras almas vibran.
QUÉ ELIGES SER...
¿Qué eliges ser en tu vida, hermoso?
Un esclavo, si lo eres, sueñas con la libertad,
Es difícil ver el libertinaje en la sociedad
Cuando tú cruzas el valle lagrimoso.
Como Esopo anhelaba de la verdad,
Tienes sed de cosa fascinante
Te gustaría ir por el camino brillante
Y en la paz vivir también tú en la Ciudad.
Si me pregunta el Señor, de su cargo,
Que me gustaría recibir de lo divino algo,
Y podría darme la deidad como favor,
Desde que se me ofrecería,
Sólo dos valen la pena viviría:
La AMISTAD primero y luego el AMOR.
DESPEDIDA
Me iré una vez revelada
En algún lugar, no por venir,
En una noche estrellada
Partiré un poco a morir.
Dejaré todo atrás
Porque me voy sin celo
Y pondré sólo las alas
En mi equipaje para el Cielo.
Por lo tanto, os dejo prueba
Todo que lo mejor tengo:
Sol suave y luna nueva
Que no hay donde los pongo.
Dejo luceros y estrellas
En su luz a disfrutar,
Las aguas quedan eternas
No escucho que os disputar.
Para deleitarles, os dejo
Los pájaros con sus cantos,
Altas montañas y el mar ancho
Suelos queridos y santos.
Partiré al brazo de una dama
Navegando por mares de anhelo
Subiendo al cielo mi alma
Sobre las alas de un ángelo.
Y llevaré conmigo sólo
Las lágrimas de mis versos.
Y dejaré el amor todo
Compartirlo entre vosotros.
CANCIÓN DE LA LUNA
Hoja verde belladona
Me hirió un casco de luna
En una noche de resurrección
De mis heridas fluye miel sin guion.
Necesitaría polvo de estrellas
Para curar mis heridas aquellas.
Noches seguidas deambulo
Para descubrir el curador grillo
Desencantarme, encantarme
Mi alma acariciarme
Pero no encuentro, de decenio,
Al corazón herido el remedio
Solamente noches de luna
Y un vaso de belladona
Romanticul Petruş Andrei, rezident în Moldova de mijloc (dar cu rădăcini nemţene), a trecut prin Dante şi Petrarca, pe care-i invocă, prin Eminescu şi Voiculescu fiind la curent, deopotrivă, cu sonetistica actuală.
Acad. Constantin Ciopraga
DESTIN
Din piatră dură și din lut
Sub brazi, în munte m-am născut
Cu susur blând, alinător
Ca Bistricioara la izvor.
Cobor în lume şerpuind,
Coloşi de piatră-ncercuind,
Alunecând, curgând mereu
Să împlinesc destinul meu.
Sub prag de stâncă în pripor
Voi izvorî nepieritor.
Sunt fir abia-n al ţării brâu,
Voi fi, poate, cândva, un râu.
MAMA
Palmă nevăzută
fruntea mea atinge,
De-o fiinţă dragă
îmi aduce-aminte
Când pe amintire
şi pe oase ninge,
Sufletul se-ncinge
de un gând fierbinte.
Cei ce ne-au dat viaţă
din a lor iubire
Şi-s chemaţi la Domnul
pe vecie-nvie
Ca, de sus, din ceruri
şi din nemurire,
Înger alb de pază
nouă să ne fie.
COPILĂRIE
Surâsul tău copilărie,
Și farmecul pe care-l ai
Mi-aduc în suflet bucurie
De parcă-aș fi și eu în rai.
Și ochii tăi senini ca cerul
Și glasul tău cel argintiu
Îmi fac mai lămurit misterul
De ce vreau iar copil să fiu.
Să zburd cu alți copii de-o seamă,
Să alergăm perechi – perechi
Sus, pe a dealului sprânceană,
Purtând cireșe la urechi.
Se-apropie vacanța mare,
E larmă mare-n cuiburi mici,
Și-așteaptă-n prag de nerăbdare
Duioase inimi de bunici.
ÎNVIERE
Am fost în raiul tău, copilărie,
Şi am crescut bogat în mângâieri,
Mă încântară triluri din tărie,
Mă răsfăţară blânde adieri.
M-ademeneau meandrele iubirii
Şi vieţii pline-i închinam altar,
Se ofiliră însă trandafirii
Şi m-am trezit de-odată solitar.
Luat cu jocul dragostei şi munca,
Să-Ţi fiu alesul, nu m-am aşteptat
Şi-abia când eu Ţi-am auzit porunca,
Din somn adânc atunci m-am deşteptat.
Şi-am înţeles în mintea-mi feciorească
Destinul meu şi crezul pe pământ
Iar, la porunca cea dumnezeiască,
Am înviat, ca Lazăr, prin Cuvânt.
RONDELUL STUDENŢIEI
Eram, parcă mai ieri, student,
Ce vremuri şi ce viaţă, Doamne!
Cu-acele-nmiresmate toamne
Pe care le iubeam ardent.
Pe-atunci priveam mai insistent
Şi flori şi glazurate doamne,
Eram parcă mai ieri student,
Ce vremuri şi ce viaţă, Doamne!
Sunt în Copou din nou prezent
Iar teiul sfânt ce mult înseamnă
Deşi-s, de veacuri, absolvent
Întineresc de-o nouă toamnă...
Eram, parcă mai ieri, student.
DOAMNE, CAT DE TINERI MAI ERAM!
Mai în fiecare săptămână,
Pe la Chirițoaia sau Copou –
Și pe lună plină și Crai Nou –
Noi plecam ținându-ne de mână.
Și de viață noi ne bucuram…
Doamne, cât de tineri mai eram!
La Ciric sau chiar la Bolta Rece
Răsunau canzone studențești,
Ba și melodii ardelenești
Că știam ce-nseamnă ,,a petrece”
Și de viață noi ne bucuram…
Doamne, cât de tineri mai eram!
Am plecat cu toți din facultate,
Devenirăm profesori sărmani,
Cine are carte n-are bani,
Asta-n Țara noastră e dreptate.
Dar de viață noi ne bucuram…
Doamne, cât de tineri mai eram!
Nu mai sunt petreceri ca odată,
Dintre noi vreo câțiva s-au dus
Ca să stea la dreapta lui Iisus
Când străbate Calea luminată.
Doamne, cât de tineri mai eram
Când de viață noi ne bucuram!
FAMILIA
Familia, din câte știu, e sfântă
Iar patria-i familia mai mare
Ce nu se lasă fără apărare
Și care de nimic nu se-nspăimântă.
Ea mai înseamnă dor de neuitare,
Acolo unde inima îți cântă
Iar bunul Dumnezeu binecuvântă
Și îngerul de pază îți apare.
Copiii sunt ca florile în soare,
Și, până când se duc să se însoare,
Rămân în jur și te înseninează.
Cu toții stând în marea de iubire
Pe toate ei le fac cu-nsuflețire
Iar lângă ei tot sufletu-ți vibrează.
CE-ALEGI SĂ FII...
Ce-alegi să fii în timpul vieţii tale?
Un sclav, de eşti, visezi la libertate,
Ţi-e greu să vezi dezmăţul din palate
Când tu străbaţi a lacrimilor vale.
Precum Esop tânjea după dreptate,
Eşti însetat de lucruri ideale
Şi-ai vrea să mergi pe luminata cale
Şi-n tihnă să trăieşti şi tu-n Cetate.
De mă întreabă Domnul şi pe mine
Ce aş dori din cele ce-s divine
Şi ar putea să-mi dea dumnezeirea
Din câte mi-ar fi mie oferite,
Doar două merită din plin trăite:
PRIETENIA-ntâi şi-apoi IUBIREA.
DESPARȚIRE
Sigur c-am să plec odată
Undeva, să nu mai vin,
Într-o noapte înstelată
Am să plec să mor puțin.
Voi lăsa în urmă toate
C-am să plec fără alai
Și-am să pun doar cât se poate
În bagajul pentru Rai.
De aceea, vă las vouă
Tot ceea ce am mai bun:
Soare blând și lună nouă
Că n-am unde să le pun.
Las luceferi și las stele
La lumina lor să stați,
Apele rămân și ele
Să n-aud că vă certați.
Vă mai las spre desfătare,
Păsările cu-al lor cânt,
Munții nalți și larga mare
Și pământul drag și sfânt.
Și-am să plec la braț c-o doamnă
Navigând pe mări de dor
Și-am să las pe-un cer de toamnă
Un lung țipăt de cocor.
Și-am să iau cu mine-ndată
Lacrimile strânse-n ploi.
Și-am să las iubirea toată
S-o-mpărțiți voi înde voi.
CÂNTEC DE LUNĂ
Foaie verde mătrăgună
M-a rănit un ciob de lună
Într-o noapte de-nviere
Şi din răni îmi curge miere.
Trebui-mi-ar praf de stele
Să fac leac rănilor mele.
Nopţi de-a rândul tot cutreier
Ca să aflu vraciul greier
Să-mi descânte, să-mi vrăjească
Sufletul să-mi oblojească
Dar nu aflu, câtu-i veacul,
Inimii rănite leacul
Decât numai nopţi cu lună
Şi-un pahar de mătrăgună.
Andrei I. Petru, nacido en 1946, 1 de junio, en el pueblo de Bărc, comuna Români, condado Neamţ. Escritor, miembro de la Unión de Escritores de Rumania. Graduado de la Facultad de Filología - Universidad „Al. I. Cuza” - Iași. De los 38 volúmenes editados mencionamos: Cantos de un corazón malvado (1995); Buscar palabras (2011); Un insaciable anhelo de inmortalidad (2016); La juventud sin vejez y su vida sin muerte de Mihai Eminescu (2020); Ciento un poemas (2022).
Premios (selectivos):
2001- Trofeo del Festival Mihai Eminescu - Bucarest;
2009 - Premio „Ion Creangă” de la Unión de Escritores, Sección Iași - XVI-ª edición;
2015 - Premio Literario Internacional „Naji Naaman” a la creatividad;
2016 - Premio de Poesía - USR - Rama Bacau;
2022- Premio OPERA OMNIA en el Festival Nacional de la Creación ,,Vrancea Literară”.
Andrei I. Petru, născut în 1946, 1iunie, în satul Bărc, comuna Români, județul Neamţ. Scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Absolvent al Facultății de Filologie - Universitatea ,,Al. I. Cuza” - Iaşi. Din cele 38 de volume editate menționăm: Descântece de inimă rea (1995); Cumpănind cuvinte (2011); Un dor nestins de nemurire (2016); Tinerețea fără bătrânețe a lui Mihai Eminescu și viața sa fără de moarte (2020); O sută și una de poezii (2022).
Premii (selectiv)
2001-Trofeul Festivalului MIHAI EMINESCU - Bucureşti;
2009- Premiul ,,Ion Creangă” al Uniunii Scriitorilor, Filiala Iaşi-ediţia a XVI-a;
2015- Premiul Literar Internațional ,,Naji Naaman” pentru creativitate;
2016- Premiul pentru poezie - USR- Filiala Bacău;
2022- Premiul OPERA OMNIA la Festivalul Național de Creație ,,Vrancea Literară”.
Carmen Bulzan (Drobeta-Turnu Severin, Rumania, n. 1953). Licenciada en Filosofía en la Universidad de Bucarest. Catedrática y doctora en sociología, participo a los seminarios organizados por CIFEDHOP Geneva (Suiza) y ha obtenido becas en los programas: Arion, Comenius, Erasmus, Youth, de la Unión Europea, también en programas de Consejo de Europa en: España, Portugal, Francia, Alemania. Poeta, ensayista, traductora de/al español, portugués, miembro de la Unión de Escritores de Rumanía y miembro de la Unión de Escritores Rio de Janeiro, Brasil. En su obra literaria encuentran: ensayos, diarios (español, catalán, compostelano), epistolarios, monografías y 15 libros de poesías, entre cuales: Peregrinando (2008), Vademecum (2013), Clipe spaniole / Instantes españoles (2014), Armonii celeste /Armonías celestiales (2018), Gravitația cerului / La gravitación del cielo(2018), Umbra tăinuitei lumini / Sombra de la misteriosa luz (2019), Pe cărările dorului (2019), Sonetele iubirii târzii (2019), Arca de las lágrimas (2020). Su obra poética fue traducida al: español, francés, inglés, serbio, portugués, japonés, árabe, albanés y apareció en muchas antologías internacionales de poesía. Ha traducido Miguel de Unamuno (poesía, novela, ensayos), Alfredo Pérez Alencart, Carmen Martínez, Jose Ramón Ripoll (España), Claudio Murilo Leal, Edir Meirelles, Juçara Valverde, Marcia Barroca (Brasil), Luis Cruz-Villalobos (Chile) y. o. Premios recibidos: el Diploma de honor de la Asociación „Vorba Noastră” de Viena (Austria, 2003), el Premio de Excelencia, Drobeta-Turnu Severin (Rumania, 2011), el Premio Eminescu de traducción, Bucarest (Rumania, 2011), el Premio Umberto Peregrino y Gran Mérito Cultural, Rio de Janeiro (Brasil, 2016), Medalle d’or en el Festival Internacional de poesía „Mihai Eminescu”, Craiova (Rumanía, 2017, 2019), el Premio de la Unión de Escritores de Rumanía para traducción (2018), Le prix de la traduction otorgado por la Academia Internacional ”Mihai Emienscu” (2022). entre otros. Para su laborioso trabajo de traducción fue reconocido como „Huésped distinguido” de la Ciudad de Salamanca (2018), España.