La lengua rumana: La patria de la poesía. Oscar Limache (Perú). Traducción al rumano de Carmen Bulzan

 

 

A continuación presentamos el nuevo índice de poesía, "Lengua rumana: la patria de la Poesía", bajo la coordinación  y traducción de la poeta Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina) (Rumanía). La curaduría cumple dos propósitos, traducir una serie de poetas rumanos al español y traducir poetas en lengua española y portuguesa al rumano. Iniciamos con la selección de los poetas de lengua española.

 

 

 

La lengua rumana: La patria de la poesía

Oscar Limache (Perú)

 

Traducción del español al rumano de Carmen Bulzan (Carmen Peregrina)

 

 

 

 

 

DELFOS

 

Si oyes

el canto de la lechuza

mueres

 

Si acaso

jamás oyes el canto de la lechuza

morirás igualmente

 

Sólo los dioses

pueden oír las voces de las aves

sin preocuparse

 

 

 

 

SALT LAKE CITY

 

Fue la Providencia

la que trajo las gaviotas

que devoraron las langostas

que destruyeron las cosechas

que habíamos cuidado con tanto esmero

y en las que cifrábamos

nuestra permanencia

 

Cuando las aves se fueron

con la plaga en sus picos

y los frutos quedaron intactos

con nuestra vida dentro paseamos los ojos

por la tensa línea del gran lago salado

y lloramos sobre sus aguas

la gracia

de no poder ahogarnos

bajo su piel urticante

 

 

 

 

THULE

 

Cuando

hace mil años

Leif el Afortunado

hijo de Érico el Rojo

nieto de Torvaldo el Temerario

luego de témpanos y tempestades

llegó a Vinlandia la Buena

desde los fiordos brumosos de la tierra verde

y a pesar de los gruñidos de los osos

levantó entre los bosques el primer poblado

junto a las viñas y al trigo sin labranza

entendió

que medio milenio más tarde

el genovés portador de palomas

yerno del famoso capitán Perestrello

padre del pequeño y solitario Diego

a pesar de haber viajado por el sur

hasta las cálidas bahías de Guinea

y de haber sobrepasado por el norte

las islas del estaño y de las morsas

hallaría serias trabas

ante las frentes coronadas de Europa

para mostrar la redondez de sus ideas

y

entonces

silencioso

dibujó una carta

conservada en un monasterio de Islandia

donde las distancias verdaderas

entre esas olas de hielo

y estas uvas silvestres

se reducen apenas

a unos pocos nativos desnudos y sin armas

a unos simples espejos y collares de abalorios

a unas cuantas noches tibias de naves sin estrellas

 

 

 

 

 

 

TUNGUSKA

 

No hay ciudad en Tunguska

(sólo la huella

inhallable del cometa

y la conmoción

de unos cuerpos

derribados hacia un punto de los bosques

donde el hielo

se convierte en luciérnagas)

 

 

 

 

INICIO

 

Cómo seguir entre los recodos

con mi cara larga y con mi perro en brazos

Cómo seguirte por los rebordes sin caerme

haciendo amagues entre los dientes de vidrio

y así lograr el equilibrio justo

Cómo perseguirte entre los cordeles y los altillos

y enderezar las paredes en que te ventiscas

Cómo saber las rendijas los recovecos

para descubrirte blanca en el algodón de los árboles

Cómo escucharte la vieja madrina o la tía desolada

la soledad del niño que duerme fuera de sí

la luz amarilla de las lámparas

los magos que inventan los parques por las noches

la cadena de historias que nos atan como cuentas

 

Nunca oímos de la calle

ni de las mujeres que lavan sus riberas

ni de los montes de desechos que nos nublan la vista

sólo hemos guardado cicatrices

apilándolas como piedras preciosas

cáscara sobre cáscara para el postre de la tarde

 

En este cerco no hay jardines ni macetas

ni hay pavimentos de espejo

sólo baldazos de lejía que endurecen la tierra

sólo un cerro de cristales que nos desdobla el viento

la noche que baila en los cilindros con sueño de naranja

este sol que nos seca a mediodía

ese portón que nos separa del aire

 

Tú acaricias la barba donde albergo avenidas

y tu dedo corta un camino entre mis costillas hasta mi centro

y entonces te escucho de ojos abiertos

pues la suciedad no tuvo tiempo de asediar mis párpados

y me hablas de ese hotel allá de lunas negras

de la gente a la salida de los cines

del metal que se acarrea en los bolsillos

del desfiladero de pisos que encajonan los jirones

 

Mis piernas se detienen en tu voz

y me asombran los zumbidos de otras voces

que en las pistas paralelas me contaban sus historias

¿Has visto al humo expandirse en el corazón de los tubos?

¿Has caminado la antesala de resortes

las oscuras cavernas de los rayos equis?

¿Te arrastraste enferma en agonía hasta el teléfono?

¿Conoces los traqueteos del pulso o el calibre de los muertos?

 

Creo que entiendo cuando me hablas de ascensores

siempre me atrajeron los techos como a un suicida

 

Cuéntale a los otros la bruma del precipicio

la cremallera de las puertas o la simpleza del hábito

 

Tráeme la calle que baja la muralla

deja los camiones y los acueductos las risas llenas de zanjas

o el grito de los frenos sobre tu espalda

 

Ven

y que tus palabras se mezclen con mis ojos

para que tú también te oscurezcas con la noche

para que si prendemos fuego al cerco

no nos quememos Maruja

porque es necesario terminar con los lavaderos de hormiga

con las madrugadas de lino

con los marcapasos de hierro

y encontrar la verdadera historia entre las luces invernales

aunque ahora sólo vengan con nosotros

el viejo comprobotellas arrastrando su triciclo

el afilador de cuchillos con su pífano de infancia

o quizás mi tío loco bailoteando el tren borracho

 

Ven

y caminemos sobre los desmontes

por las paredes traseras de las fábricas

hacia los traspatios tranviarios que abandonaron sus rieles

hacia los postes telegráficos que se pierden por el puerto

hacia los pueblos que crecen adolescentes sus umbrales

junto a la acequia ribeteada de asfalto que tú y yo recordamos

caminando entre la neblina

hacia la inmensa armadura de ladrillos rojos

o barras metálicas o papel periódico

porque hace mucho que no estamos locos

porque el mundo vive y nos llama desde dentro

porque esta ciudad es de verdad Maruja

o quizás es de mentira

y entonces

está bien

que nos hayamos escapado

 

 

 

 

 

LA LOCA ALACRÁN

 

La loca alacrán

despertó de oscuro

en su paisaje lunar

fierros desmonte

yerbas cacas de perro

subibajas de basura

 

Rodeada de seres queridos

puso fuego a la noche

árboles casas dormidas

urbanizaciones postes

hilos de luz

 

Girando desde el humo

vio ardiendo sus muebles

trapos hules periódicos

su rama seca ropero

su costal de harina frazada

su saco de cemento cama

su trozo de cartón silla

su cajón de fruta mesa

su lata de atún vasito

su plato plato

 

Besando los frascos rotos

esperó a que las llamas

abrasaran su cabeza de pasto

 

La calle congregó a los techos

y emprendió la hoguera en los teléfonos

 

Entre alarmas y focos pálidos

filtraron los petates su aroma escorpión

 

Agentes y reporteros recogieron cien voces

e inventaron un nuevo infierno para la ansiosa mañana

 

 

 

 

AUTORRETRATO CON PÚAS (22 AÑOS)

 

               Para Gigi

 

Soy

como los cactus

que cultivo

alto

seco

espinoso

frío

e hiriente

pero

maldición

no puedo

evitar

de vez en cuando

darte

desde mi centro

una flor amarilla

 

 

 

 

PRETEXTO PARA PONER LOS PIES EN LA TIERRA

 

Para Coco y Alondra, ayer por la noch

Para Juan Fernando y Ana Isabel, mañana en la mañana

 

Como es público y notorio, las mujeres

transmiten la vida. Esa dolencia mortal.

Juan José Arreola

 

 

Llegas la víspera naranja cuatro pelos

entre los bebes y los muchos quehaceres

en los cuartos de paredes desconchadas

sobre las camas sin cáscara donde las mujeres

llevan un sello en el antebrazo

 

Al tiempo que olvidas la palmada incipiente

los polvos te van librando de escaldaduras

mientras mamá tiende en el patio tu trapecio de trapos

y acaricia con risas tus primeras palabras

o acumula la lana de su canción madura

 

Gritan las sonajas abriendo sus manos

y soplan los juguetes su pito escondido

cuando papá regresa doblando papeles

a sacarte a caballo en la espalda guerrera

a rodar en tus ojos los parques de colores

a iniciarte en la ciencia de los bichos urbanos

 

Y llegamos los lunes

a conocer tus zapatos en crecimiento

a contemplar tu lacrimosa encía

a saludarte de oreja a oreja

aunque nos caiga adrede tu bautizo de orines

aunque oxidemos tu cuna con los mismos errores

aunque naufraguemos viejos en el tercer intento

porque al fin y al cabo

o al comienzo de todo

eres un pretexto

para hablar de la vida

 

 

 

 

TERREMOTO

 

y entonces vimos que nuestra calle

ya no era nuestra

y tuvimos que contemplarla

por última vez desde el suelo

y así supimos cómo era lima

antes de la llegada de pizarro

mientras las señoras huían desnudas

con las duchas en los cabellos

y los niños sucumbían

ante los pechos maternos

y tú

lavando columpios y trompos viejos

¿no ves la resbaladera cayendo

desde el puericultorio?

¿no ves los chiquillos forzando

las grietas a rajatabla?

y tú

llamando a los hijos que ya no teníamos

corriendo por callejones

vigas neblina

entre carros atascados

en la línea ascendente

con el río en la tarde

que no se movía

semáforos verdeámbar

por los tres lados

y tu voz

ya tu voz

sirenas

y lunas

rotas

 

 

 

 

ASCENSO

 

When I perhaps compounded

am with clay

Shakespeare

 

 

Desde las aves

no existieron artefactos

además del fuego

 

Los hombres

inauguraron guerras

y acumularon días

 

La tierra se fue anegando de montañas

 

El tiempo

despertó a sus naves

y extinguió sus lagartos

 

(La tarde se guardó preñada

bajo el lecho fluido de las islas)

 

Por siglos

ascendimos en la arcilla

con nuestras manos a cuestas

 

Los hombres

tallaron en la noche

 

 

 

 

 

 

DELPHI

 

Dacă auzi

bufnița cântând

mori

 

Dacă poate

niciodată nu auzi bufnița cântând

tot vei muri

 

Numai zeii

pot auzi vocile păsărilor

fără a-și face griji

 

 

 

 

ORAȘUL SALT LAKE

 

A fost Providența

cea care a adus pescărușii

care au devorat lăcustele

care au distrus culturile

pe care le îngrijisem cu atâta atenție

și în care am criptat

dăinuirea noastră

 

Când păsările au plecat

cu nenorocirea în ciocurile lor

iar fructele au rămas intacte

trecem cu privirea vieții noastre interioare

pe linia tensionată a marelui lac sărat

și plângem în apele lui

grația

de a nu putea să ne înecăm

pe sub pielea sa urticantă

 

 

 

 

THULE

 

Când

acum o mie de ani

Leif Norocosul

fiul lui Eric cel Roșu

nepotul lui Torvaldo cel Îndrăzneț

după aisberguri și furtuni

a ajuns în Vinlandia la Buena

din fiordurile brumate ale

pământului verde

și în ciuda mormăielilor urșilor

a ridicat printre păduri prima

așezare

lângă vița de vie și grâul necultivat

am înțeles

că o jumătate de mileniu mai târziu

purtătorul genovez de porumbei

ginerele celebrului căpitan Perestrello

tatăl micului și solitarului Diego

în ciuda faptului că a călătorit spre sud

până la golfurile calde din Guineea

și că a depășit prin nord

insulele de staniu și ale morselor

s-ar fi confruntat cu obstacole serioase

din partea frunților încoronate ale Europei

pentru a demonstra rotunjimea ideilor sale

și

apoi

tăcut

a desenat o scrisoare

conservată într-o mănăstire din Islanda

în care distanțele reale

între aceste valuri de gheață

și acești struguri sălbatici

sunt reduse abia

la câțiva nativi goi și neînarmați

la unele simple oglinzi și coliere de șireturi

la vreo câteva nopți calde în nave fără stele

 

 

 

 

TUNGUSKA

 

Nu există oraș în Tunguska

(numai urma

neterminabilă a cometei

și comoția

unor corpuri

doborâte într-un punct din pădurile

unde gheața

se transformă în licurici)

 

 

 

 

ÎNCEPUT

 

Cum să rămân între curbe

cu fața mea lungă și cu câinele meu în brațe

Cum să te urmez de-a lungul crestelor fără să cad

făcând semne printre dinții de sticlă

și astfel obținând echilibrul corect

Cum să te urmez printre corzi și mansarde

și să îndrept pereții pe unde te vânturi

Cum să știu fisurile și colțurile

pentru a te descoperi albă în bumbacul copacilor

Cum să-ți ascult bătrâna nașa sau mătușa dezolată

singurătatea copilului care doarme în afara lui însuși

lumina galbenă a lămpilor

magicienii care inventează parcuri noaptea

lanțul de istorii care ne leagă ca niște povești

 

Nu auzim niciodată din stradă

nici femeile care își spală băncile

nici din munții de deșeuri care ne înnorează privirea

am păstrat doar cicatrici

stivuindu-le ca pietre prețioase

coajă pe coajă pentru desertul de după-amiază

 

Dincolo de acest gard nu există grădini nici ghivece

nici nu există trotuare oglindă

numai găleți de leșie care întăresc pământul

doar un deal de cristale pe care ni-l desface vântul

noaptea care dansează în cilindri cu somn portocaliu

acest soare care ne usucă la prânz

acea poartă care ne desparte de aer

Tu mângâi barba unde adăpostesc bulevarde

și degetul tău taie o cale între coastele mele spre centrul meu

și apoi te aud cu ochii deschiși

pentru ca murdăria nu a avut timp să-mi asedieze pleoapele

și îmi spui despre acel hotel de dincolo de lunile negre

despre oamenii care ies de la cinematografele

din metalul care este transportat în buzunarele

deschizătorului de apartamente în care s-au închis resturile

 

Picioarele mele se opresc la vocea ta

și mă uimesc zumzetele altor voci

care pe pistele paralele mi-au spus poveștile lor

Ai văzut fumul răspândit în inima tuburilor?

Ai umblat în anticamera mașinilor

cavernele întunecate ale razelor X?

Te-ai târât bolnav în agonie până la telefon?

Cunoști zgomotele pulsului sau calibrul morților?

 

Cred că înțeleg când îmi vorbești despre lifturi

am fost mereu atras de acoperișuri ca un  sinucigaș

 

Spun-le altora despre ceața prăpastiei

fermoarul ușilor sau simplitatea obișnuinței

 

Adu-mi strada care coboară mai jos de zid

părăsește camioanele și apeductele

râsetele pline de șanțuri

sau strigătul frânelor în spatele tău

 

Vino

și fie ca ale tale cuvinte să se amestece cu ochii mei

ca și tu să te întuneci cu noaptea

astfel încât, dacă am da foc gardului

să nu ne ardem ca Maruja

deoarece este necesar să terminăm cu spălătorii ca furnica

cu diminețile de in

cu stimulatoare de fier

și să găsim adevărata poveste

printre luminile de iarnă

deși acum doar vin cu noi

bătrânul cumpăr-sticle trăgându-și tricicleta

ascuțitorul de cuțite cu fluierul din copilărie

sau poate unchiul meu nebun dansând trenul beat

 

Vino

și să mergem prin poieni

pe zidurile din spatele fabricilor

spre curțile tramvaielor care și-au abandonat șinele

spre stâlpii de telegraf care se pierd prin port

spre satele în care își cresc adolescent pragurile lor

lângă șanțul mărgini de asfalt pe care tu și cu mine ni-l amintim

mergând prin ceață

spre imensa armură de cărămidă roșie

sau bare metalice sau ziar

pentru că nu am fost nebuni de mult timp

pentru că lumea trăiește și ne cheamă din interior

pentru că acest oraș este într-adevăr Maruja

sau poate e o minciună

și apoi

e în regulă

că scăpasem

 

 

 

 

SCORPIONUL NEBUN

 

Scorpionul nebun

trezit de întuneric

în peisajul său lunar

demontarea fierului

ierburi excremente de câine

cutii de gunoi

 

Înconjurat de cei dragi

a dat foc nopții

copaci case adormite

urbanizări posturi

fire de lumină

 

Prin târcolul de fum

am văzut mobilele sale arzând

cârpe mirositoare ziare

ramura sa uscată dulap

sacul său de făină pătură

sacul său de ciment pat

bucata sa de carton scaun

sertarul său de fructe masă

cutia sa de ton ceașcă

farfuria sa farfurie

 

Sărutând borcanele sparte

am așteptat ca flăcările

să-i ardă capul de iarbă

 

Strada a reunit acoperișurile

și a purtat focul pe telefoane

 

Între alarme și focare palide

depreciații au filtrat aroma sa scorpion

 

Agenții și reporterii au adunat o sută de voci

și au inventat un nou infern pentru nerăbdătorul mâine

 

 

 

 

AUTORPORTRET CU SPINI (22 ANI)

 

Pentru Gigi

 

Sunt

ca și cactușii

ce cresc

înalt

uscat

spinos

rece

și dăunător

dar

blestem

nu pot

evita

din când în când

să-ți dau

din mijlocul meu

o floare galbenă

 

 

 

 

PRETEXT PENTRU A PUNE PICIOARELE PE PĂMÂNT

 

Pentru Coco și Alondra, aseară

Pentru Juan Fernando și Ana Isabel, mâine dimineață

 

Așa cum este public și notoriu, femeile transmit viața.

Această boală mortală.

Juan José Arreola

 

 

Ajung ajunul portocaliu patru smocuri

printre bebelusi și multe treburi

în camerele cu perețiu decojiți

pe paturile fără așternut unde femeile

poartă un sigiliu pe antebraț

 

În timp ce uiți pălmuirea incipientă

pulberile te eliberează de opărituri

în timp ce mama întinde trapezul de cârpă în curte

și îți mângâie primele cuvinte cu râsete

sau acumulează lâna cântecului său matur

 

Strigă clopoțeii deschizându-și mâinile

și suflă jucăriile claxonul lor ascunse

când tata se întoarce îndoind documente

pentru a te scoate călare pe spatele luptător

ca să se rostogolească în ochii tăi parcuri colorate

pentru a te iniția în știința animalelor urbane

 

Și ajungem lunile

pentru a-ți cunoaște pantofii în creștere

pentru a contempla gingia ta lăcrimoasă

pentru a te saluta de la ureche la ureche

deși ne cade în față botezul tău de urină

chiar dacă îți ruginim pătuțul cu aceleași greșeli

chiar dacă naufragiem bătrâni în a treia încercare

pentru că până la urmă urmelor

sau la începutul tuturor lucrurilor

ești un pretext

pentru a vorbi despre viață

 

 

 

 

CUTREMUR

 

și apoi am văzut că strada noastră

nu mai era a noastră

și a trebuit să o contemplăm

pentru ultima dată de la sol

și așa am știut cum era varul

înainte de sosirea lui pizarro

în timp ce doamnele au fugit goale

cu părul ud

iar copiii mureau

la sânii mamei

și tu

spălând leagăne și cârpe vechi

nu vezi alunecarea căzând

din îngrijirea copilului?

nu vezi copiii forțând

fisurile la risc?

și tu

chemând copii pe care nu i-am mai avut

alergând pe alei

grinzi de ceață

între căruțe blocate

pe linia ascendentă

cu râul în amiaza

care nu s-a mișcat

semafoare verzi-chihlimbar

pe toate cele trei laturi

și vocea ta

deja vocea ta

sirene

și luni

sparte

 

 

 

 

ASCENSIUNE

 

When I perhaps compounded

am with clay

Shakespeare

 

 

De la păsări

nu ar exista artefacte

în plus nici de la foc

 

Bărbații

au pornit războaie

și au adunat zile

 

Pământul a fost inundat de munți

 

Timpul

și-a trezit navele

și și-a stins mușchii

 

(După-amiaza a rămas gravidă

sub patul fluid al insulelor)

 

De secole

ne înălțam în lut

cu mâinile noastre la spate

 

Bărbații

au muncit noaptea

 

 

 

 

Oscar Limache (n. 1958). Poeta, traductor, editor y educador peruano. En 1988, obtuvo el Premio Copé de Poesía por Viaje a la lengua del puercoespín (1989). Ha publicado, además, el poemario Vuelo de identidad (2004) y las antologías Un año con trece lunas. El cine visto por los poetas peruanos (1995) y Piedra de doce ángulos (2014), entre otros libros. Fundador del Proyecto Tabatinga de Traducción Literaria (2006), ha traducido a escritores de Brasil, Estados Unidos, Armenia, India, Mozambique y Portugal. Poemas suyos han sido traducidos al portugués, italiano, inglés, hindi, turco y árabe.

Dirige el sello La Apacheta Editores, la revista Diente de León y el Centro Cultural Trilce.

 

 

Oscar Limache (n. 1958). Poet, traducător, editor și educator. În 1988, a câștigat Premiul Copé pentru poezie pentru Viaje a la lengua del porcoespín (1989). De asemenea, a publicat colecția de poezii Vuelo de identidad (2004) și antologiile Un año con trece lunas. El cine visto por los poetas peruanos (1995) și Piedra de doce ángulos (2014), printre alte cărți. Fondator al Proiectului de Traducere Literară Tabatinga (2006), a tradus scriitori din Brazilia, Statele Unite, Armenia, India, Mozambic și Portugalia. Poeziile sale au fost traduse în portugheză, italiană, engleză, hindi, turcă și arabă.
Conduce marca La Apacheta Editores, revista Diente de León și Centrul Cultural Trilce.

 

 

 

 

Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina). (Rumanía). Poeta, ensayista, traductora de/al español, catedrático en sociología, miembro de la Unión de Escritores de Rumanía y miembro de la Unión de Escritores Rio de Janeiro, Brasil. Su obra poética suma 15 libros de poesías, entre cuales: Peregrinando (2008), Vademecum (2013), Instantes españoles (2014), Armonías celestiales (2018), Sombra de la misteriosa luz (2019). Su obra poética fue traducida al: español, francés, inglés, serbio, portugués, japonés, árabe y apareció en muchas antologías internacionales de poesía. Ha traducido Miguel de Unamuno (poesía, novela, ensayos), Alfredo Pérez Alencart, Carmen Martínez y.o. Premios recibidos: el Diploma de honor de la Asociación „Vorba Noastră” de Viena (Austria, 2003), el Premio de Excelencia, Drobeta-Turnu-Severin (Rumania, 2011), el Premio Eminescu de traducción, Bucarest (Rumania, 2011), el Premio Umberto Peregrino y Gran Mérito Cultural, Rio de Janeiro (Brasil, 2016), Medalle d’or en el Festival Internacional de poesía ”Mihai Eminescu”, Craiova (Rumanía, 2017, 2019), el Premio de la Unión de Escritores de Rumanía para traducción (2018). Para su laborioso trabajo de traducción fue reconocido como Huésped distinguido de la Ciudad de Salamanca (2018), España.