Poesía

La lengua rumana: La patria de la poesía. Nicolae Jinga (Rumanía). Traducción al español de Carmen Bulzan

 

 

 

 

A continuación presentamos el nuevo índice de poesía, "Lengua rumana: la patria de la Poesía", bajo la coordinación y traducción de la poeta Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina) (Rumanía). La curaduría cumple dos propósitos, traducir una serie de poetas rumanos al español y traducir poetas en lengua española y portuguesa al rumano.

 

 

 

 

La lengua rumana: La patria de la poesía

Nicolae Jinga (Rumanía)

 

Traducción del rumano al español de Carmen Bulzan (Carmen Peregrina)

 

 

 

 

SER

 

Hay mucho sufrimiento en la palabra

en su sombra -hipnótica idea

en este viento muy banal que labra

sirviendo a la milagrosa Vía Láctea

 

un torbellino general y un robo

de nubes y hierba de pureza

y mientras todos mis sueños son polvo

comenzó a hervir el vino de la tristeza

 

y mientras que me duelen todos los huesos

y los ojos humeantes lloran aparente

del polvo llama la cabeza de todos

la primera gota de sangre inocente

 

 

 

 

CANCIÓN

 

Añoré una noche blanca, soñé con su estrella

y la estepa de la oscuridad destellada por idea.

 

Eché de menos el Mar Negro hasta la médula ósea

quería siempre su orilla peligrosa, fea.

 

Tal vez no el primero de ti, sino de Istrío me perdí,

tal vez la sombra de Apolodoro persigue a veces en mí.

 

Libro de la vida - danza de la muerte - hechizo del verso no escrito

encanta antes del colapso en el abismo prescripto.

 

Añoré con desperdicio, pierdo a los dados contento

cómo sucede al que toma el otro lugar atento.

 

Añoré este país, al contrario, no naciera en calma,

no hice de él para siempre el santo escudo del alma.

 

 

 

 

QUIÉN Y CUÁNDO

 

Es bueno preguntarse de vez en cuando

¿qué sentido tienen las cosas en sí mismas?

escuchado en flores espectros murmurando

rollos de zodiacos en rimas

 

espero que lleguen rumores del norte

y dejen que los ojos del topo puedan ver

cómo hierve el agua del fiordo porte

cuando barcos de nieve entran en él

 

es bueno realmente preguntártelo

qué extraños fuegos arden en las pupilas

quién, cuándo y cómo los ennobleció

sacándolos de las humildes cuevas

 

 

 

 

SI RETORCIERA

 

Si retorciera los días al revés

tan simple como doy vuelta un abrigo

contaría mi destino afortunado a través

de incluso el camino de misterio maldigo

 

sobre mares flota el tablón de abeto

el viento toca arpas dolorosas

este verano lluvias amargas caen lento

y el sueño trenza cuerdas gruesas

 

sería suficiente dejar caer una palabra

y la garra del borde negro me agarra

y de repente la sangre en mi labra

piedra mirando la eternidad en la cara

 

 

 

 

DE PROFUNDIS

 

La sangre débil es un llanto

del poder del orgullo que vendrá,

es bueno pensar en el viejo canto

que todo el polvo será.

 

Al viento es la llamada de la luz,

confusa la desgracia entre dos, ajá,

en las alturas, los pinos de tragaluz

predican a la nieve de más allá.

 

 

 

 

EUFORIA

 

Testigo mío es el mismo Zenón de Elea,

que acertando la flecha en su presa,

que el sol es sólo la idea

que los ojos pueden poseerla.

 

Si es necesario, pongo la mano en fuego,

voy a tirar los dados y libaciones varias.

Camino como quiero, de una canoa cuelgo

perdido en tiempo y espacios sobre las aguas.

 

Me pondré una coraza gris-sables,

lloraré en el tribunal de la razón,

apretaré el cinturón de las aduanas astrales;

sabré lo que algunos han olvidados un montón.

 

Quitaré de la concha el escorpión;

engancharé las langostas al carro de fuego;

encerraré las ciudades como una prisión

y la clave de la visión lo ocultaré luego.

 

Ordenaré a la nada a voluntad volar;

haré el nudo a la escolástica que asombra;

pondré las palmeras siempre a eclipsar;

encarnaré bandada de sombras de la sombra.

 

Proclamaré enseguida un estado de alerta;

pondré a los mancos disipar las nubes con ardor;

diré que la estatua se destruye cierta

de demasiado frío en el manto del error.

 

Nuestro sol no es más que la idea

que los ojos se atreven a verlo que

testigo mío es el mismo Zenón de Elea.

La única prueba es con seguridad mi fe.

 

 

 

 

GRACIA

 

Floto en una inquietud más pesada

que la luz de la estrella fugaz

una vez el llanto me llenaba

y mis ojos se secaron al santo sol en paz

 

ahora no hay distancias cercano

incluso si parecía que el verbo las contracta

no soy ajeno a todo lo que es humano

pero mantuve mi ilusión intacta

 

la vida pende de un delgado pelo

desde la raíz de cada día

yo mido de verdad su grosor con celo

por otra marca de lentes todavía

 

mares de ceniza ladran debajo

el temo también tiene sus límites abismales

hasta al fondo el equilibrio es destajo

por el sorbo de visiones astrales

 

una niebla blanca persiste alrededor

un blanco milagroso de lirios y leche

si no fuera la gracia un don sostenedor

confiado a una hormiga que aproveche

 

 

 

 

SENTIMIENTO

 

Mi fe es lo único que construye

de dónde llega nunca comprendí

un río de aceite en el aire fluye

de las prensas divinas hasta a mí

 

estoy deificado y me asfixio de muerte

bebo la niebla de las ciudades infernales

acechado por el destino y la mala suerte

como dos dados por absurdo iguales

 

los lirios hacen sombra a la astilla de hueso

explosiones cristalinas me oscurezca recién

siento inimaginablemente doloroso

dentro de mí las neurosis del edén

 

 

 

 

TERTIUM NON DATUR

 

Me han convencido tantas cosas sin nombre

que tienen a su lado una estrella eterna -

yo sigo soñando el indiferente hombre

que deja sobre la almohada su sien serena

 

entre dos muertes desafiado en un día

¿qué cosa es más difícil y cuál es más ligera?

¿quién es el ingenuo que se atrevería

a arrojarse al vacío por la vez tercera?

 

incluso la piedra murmuró un credo

una mariposa muestra con enfado -

en el segundo vivo un núcleo prendo

de su distinguido ensayo enterrado.

 

 

 

 

TIEMPO

 

Tiempo de la palabra por cedazo pasada

y de la alegría sin pasaporte -

¡ah, muy hermosa hierba verdeada

como un icono mi corazón te porte!

 

Se estremece el corazón (signo bueno)

siempre hay que sacar de ti útilmente

el efluvio de un sacramento lleno

incluso si no para todos es suficiente.

 

Pero, ¿de qué sirve? simple habla sagrada

si olvidaste hacer saltos mortales

por el polvo de la grava donde canta

caña en el aire de aguas anormales.

 

La magnificencia de un lugar concreto

te envuelve y siempre hay que dar un salto

desde la plataforma del obsoleto momento

en el pedestal - hipotéticamente - más alto.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A FI

 

E multă suferință în cuvânt

în umbra lui - hipnotica idee

în chiar acest banal și nordic vânt

slujind miraculoasei Căi Lactee

 

o generală vraiște și-un jaf

al purității dintre nori și iarbă

și-n timp ce toate visele mi-s praf

vinul tristeții a-nceput să fiarbă

 

și-n timp ce toate oasele mă dor

și ochii aburesc de parc-ar plânge

din humă cere capul tuturor

nevinovatul primul strop de sânge

 

 

 

 

CÂNTEC

 

Mi-a fost dor de-o noapte albă, am visat la steaua ei

și la stepa de-ntuneric fulgerată de idei.

 

Mi-a fost dor de Marea Neagra până-n măduva de os,

țărmul ei dintotdeauna l-am dorit primejdios.

 

Poate nu întâi de tine, ci de Istru mi-a fost dor,

poate-n mine rătăceste umbra lui Apolodor.

 

Cartea vieții - dansul morții - vraja versului nescris

farmecă mai înaintea prăbușirii în abis.

 

Mi-a fost dor de risipire - pierd la zaruri dinadins

cum se-ntâmplă celui care ține locul altui ins.

 

Mi-a fost dor de țara asta - altfel nu m-aș fi născut,

nu-mi făceam din ea de-a pururi sfântul sufletului scut.

 

 

 

 

CINE ȘI CÂND

 

E bine să te-ntrebi din când în când

ce rost au toate lucrurile-n sine

s-auzi în flori mari spectre murmurând

rostogoliri de zodii apriline

 

m-aștept să vină zvonuri dinspre nord

și cârtița să-și facă ochi să vadă

cum clocotește apa din fiord

când intră-n ea vapoare de zăpadă

 

e bine să te-ntrebi cu-adevărat

ce focuri stranii ard întru pupile

Cine și când și cum le-nnobilat

scoțându-le din grotele umile

 

 

 

 

DAC-AȘ ÎNTOARCE

 

Dac-aș întoarce zilele pe dos

la fel de simplu cum întorc o haină

mi-aș socoti destinul norocos

și chiar întregul drum umbrit de taină

 

pe mări plutește scândura de brad

vântul atinge harfe dureroase

în vara asta ploi amare cad

și somnul împletește funii groase

 

ar fi de-ajuns să-mi scape un cuvânt

și gheara negrei margini mă înhață

și dintr-odată sângele răsfrânt

piatră privind eternitatea-n față

 

 

 

 

DE PROFUNDIS

 

E bine când sângele are

puterea de-a nu se trufi,

gândind la bătrâna cântare

că toate țărână vor fi.

 

Vântoasă-i chemarea luminii,

cețos nenorocul în doi,

pe crestele munților pinii

țin predici zăpezii de-apoi.

 

 

 

 

EUFORIE

 

Martor mi-e însuși Zenon din Eleea,

că săgetând săgeata-și este pradă,

că soarele nu e decat ideea

pe care ochii îndrăznesc s-o vadă.

 

Pun mâna-n foc dacă va fi nevoie,

voi da cu zarul, voi tocmii libații.

Umblu de bunăvoie-ntr-o canoe

pe ape risipite-n timp și spații.

 

Voi îmbrăca un gri stihar de zale,

voi plânge-n tribunalul rațiunii,

voi strânge chinga vămilor astrale;

voi ști ce nu-și aduc aminte unii.

 

Voi scoate scorpia din carapace;

voi înhăma la car de foc lăstunii;

voi încuia orașele buimace

și voi ascunde cheia viziunii.

 

Voi porunci neantului să zburde;

voi pune palmierii să adumbre;

voi face nod scolasticii absurde;

voi încarna din umbră stol de umbre.

 

Voi proclama o stare de alertă;

voi pune ciungii să împuște norii;

voi spune că statuile se sfarmă

de prea mult frig în mantia erorii.

 

Soarele nostru nu-i decat ideea

pe care ochii îndrăznesc s-o vadă.

Martor mi-e însuși Zenon din Eleea.

Credința mea e singura dovadă.

 

 

 

 

HAR

 

Plutesc într-o neliniște mai grea

decât lumina stelei căzătoare

odinioară plânsul mă umplea

și ochii mi-i zvântam la sfântul soare

 

acum distanțele-ntre gânduri cresc

chiar dacă-n aparență verbul le contractă

nu sunt străin de tot ce-i omenesc

dar mi-am păstrat iluzia intactă

 

viața atârnă de un fir de păr

din rădăcina fiecărei zile

eu îi măsor grosimea-ntr-adevăr

mereu prin altă marcă de lentile

 

mări de cenușă latră dedesupt

are și spaima limitele sale

până-n străfund e echilibrul rupt

de sorbul viziunilor astrale

 

o ceață albă stăruie-mprejur

un alb miraculos de crini și lapte

de n-ar fi harul de-a-mplini contur

încredințat unei furnici inapte

 

 

 

 

SENTIMENT

 

Credința mea e singurul îndemn

și pururi n-o să știu de unde vine

curge-n văzduh un râu de untdelemn

din teascurile vămilor divine

 

mă îndumnezeiesc și mă sufoc

beau ceața din orașe infernale

pândit de ghinion și de noroc

ca două zaruri prin absurd egale

 

crinii fac umbră așchiei de os

mă-ntunec de explozii cristaline

resimt ne-nchipuit de dureros

nevrozele edenului din mine

 

 

 

 

TERTIUM NON DATUR

 

Atâtea lucruri simple m-au convins

că au de partea lor o stea eternă -

mă mai visez indiferentul ins

ce-și pleacă tâmpla liniștit pe pernă

 

din două morți sfidate într-o zi

care-i cea grea și care cea ușoară?

cine-i naivul care s-ar trezi

să se arunce-n gol și-a treia oară?

 

până și piatra rumegă un crez

un fluture dă semne de migală -

secunda îmi dezvăluie în miez

distinsa-i repetiție finală.

 

 

 

 

TIMP

 

Timp al cuvântului cernut prin sită

și-al bucuriei fără pașaport -

ah, prea frumoasă iarbă înverzită

ca pe-o icoană-n inimă te port!

 

Zvâcnește inima (e semn de bine)

dintotdeauan trebuie să scoți

efluviul sacramental din tine

chiar dacă nu ajunge pentru toți.

 

Dar ce folos - simpla vorbire sfântă

dac-ai uitat să te rostogolești

prin pulberea din prundul unde cântă

stuh în văzduh de ape nefirești.

 

Magnificența locului te-nghite

și trebuie mereu să faci un salt

de pe platforma clipei învechite

pe soclul - ipotetic - mai înalt.

 

 

 

 

 

Nicoale Jinga nació en el 15 de febrero de 1950, en el pueblo Izvorul dulce, Comuna de Cărpiniştea (ahora Beceni), condaco de Buzău. Se formó en el Seminario Teológico de Buzău (1964-1969) y se licenció en la Facultad de Teología de Bucarest (1969-1973). Es sacerdote ortodoxo (desde enero de 1974) y ejerce en la ciudad donde vive: Orsova, condado de Mehedinti. Por su actividad sacerdotal se le concedió el grado eclesiástico de iconom de stavrophore, en 1987, por I.P.S. Néstor el Metropolitano de Oltenia. Hizo su debut literario en el periódico del condado „Viaţa Buzăului” (1 de octubre de 1967);  debut en la prensa literaria: la revista „Familia” de Oradea, en 1970; debut en „Luceafărul”, 1972. Publica poesía, prosa y ensayo en diversas revistas literarias del país y del extranjero. De su obra lirica: Viziunea unei mirişti albe, en el libro colectiv de debut „Nouă poeţi” (1984) - debut editorial. Lupta din zori (1988), Vertij (1995), Imbroglio (1997), Glorie maidanezului (2000), Rhetorica nigra (2010),  Aisberg (2020), Glonte din amonte (2020). Prezente en la antologia Aânc pe adânc – sacerdoţiu liric (2006). Colaboraciones en diferentes revistas literarias: „Familia”, „Luceafărul”, „România literară”  „Orizont”, „Ramuri”, „Argeş”, „Lumină lină” de la New York, „Cetatea Creştină”, „Orient Latin”, „Terra Griphonis”, „Apollodor”, „Caligraf”  y otras. Es miembro de la Unión de Escritores de Rumanίa desde 1997. Premios: Premio USR, Rama de Craiova, por el libro Glorie maidanezului (2000). Premio USR, Rama de Craiova, por el libro Rhetorica nigra (2010). Recibió el premio OPERA OMNIA de la USR, Rama de Craiova, 2020. Por su actividad cívica recibió el título de Ciudadano de Honor de la ciudad de Orșova, en 2001.

 

 

 

Nicoale Jinga s-a născut în 15 februarie 1950, în satul Izvorul Dulce, comuna Cărpiniștea (actualmente Beceni), județul Buzău. A urmat cursurile Seminarului Teologic din Buzău (1964-1969) și ale Facultății de Teologie din București (1969-1973). Este preot ortodox (din ianuarie 1974) şi profesează în oraşul în care locuieşte: Orşova, judeţul Mehedinţi. Pentru activitatea preoţească desfăşurată a fost distins cu gradul bisericesc de iconom stavrofor, în anul 1987, de către I.P.S. Nestor Mitropolitul Olteniei. A debutat literar în ziarul judeţean „Viaţa Buzăului” (1 octombrie 1967);  debutul în presa literară: revista „Familia” de la Oradea, în 1970; debutul în „Luceafărul”, 1972. Publică poezie, proză și eseuri în diferite reviste literare din țară și din străinătate. Din opera lirică: Viziunea unei mirişti albe, în volumul colectiv de debut „Nouă poeţi” (1984) - debut editorial. Lupta din zori (1988), Vertij (1995), Imbroglio (1997), Glorie maidanezului (2000). Rhetorica nigra (2010),  Aisberg (2020), Glonte din amonte (2020). Prezent în antologia Aânc pe adânc - sacerdoţiu liric (2006). Colaborări  la diferite  reviste literare: „Familia”, „Luceafărul”, „România literară”  „Orizont”, „Ramuri”, „Argeş”, „Lumină lină” de la New York, „Cetatea Creştină”, „Orient Latin”, „Terra Griphonis”, „Apollodor”, „Caligraf”  şi  altele.    Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1997. Premii: Premiul USR, Filiala Craiova,  pentru cartea de versuri Glorie maidanezului (2000). Premiul USR, Filiala Craiova, pentru cartea de versuri Retorica nigra (2010). A primit premiul OPERA OMNIA al Filialei USR CRAIOVA, 2020. Pentru activitatea civică a primit titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Orşova, în 2001.

 

 

 

 

 

Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina). (Rumanía). Poeta, ensayista, traductora de/al español, catedrático en sociología, miembro de la Unión de Escritores de Rumanía y miembro de la Unión de Escritores Rio de Janeiro, Brasil. Su obra poética suma 15 libros de poesías, entre cuales: Peregrinando (2008), Vademecum (2013), Instantes españoles (2014), Armonías celestiales (2018), Sombra de la misteriosa luz (2019). Su obra poética fue traducida al: español, francés, inglés, serbio, portugués, japonés, árabe y apareció en muchas antologías internacionales de poesía. Ha traducido Miguel de Unamuno (poesía, novela, ensayos), Alfredo Pérez Alencart, Carmen Martínez y.o. Premios recibidos: el Diploma de honor de la Asociación „Vorba Noastră” de Viena (Austria, 2003), el Premio de Excelencia, Drobeta-Turnu-Severin (Rumania, 2011), el Premio Eminescu de traducción, Bucarest (Rumania, 2011), el Premio Umberto Peregrino y Gran Mérito Cultural, Rio de Janeiro (Brasil, 2016), Medalle d’or en el Festival Internacional de poesía ”Mihai Eminescu”, Craiova (Rumanía, 2017, 2019), el Premio de la Unión de Escritores de Rumanía para traducción (2018). Para su laborioso trabajo de traducción fue reconocido como Huésped distinguido de la Ciudad de Salamanca (2018), España.