La lengua rumana: La patria de la poesía. Miguel Ángel Feria (España). Traducción de Carmen Bulzan
A continuación presentamos el nuevo índice de poesía, "Lengua rumana: la patria de la Poesía", bajo la coordinación y traducción de la poeta Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina) (Rumanía). La curaduría cumple dos propósitos, traducir una serie de poetas rumanos al español y traducir poetas en lengua española y portuguesa al rumano. Iniciamos con la selección de los poetas de lengua española.
La lengua rumana: La patria de la poesía
Miguel Ángel Feria (España)
Traducción del español al rumano de Carmen Bulzan (Carmen Peregrina)
LA FILOSOFÍA
Un hombre traza su círculo sobre la arena
y el viento lo desaparece.
Vuelve a trazar su círculo,
ha dicho la palabra,
convoca a quien su círculo penetre:
otro hombre llega, hablan
en un círculo
y el viento nuevamente lo deshace.
Un hombre puso la palabra hombres
en arena,
y el viento la leía
hasta dejarla en nada.
Un hombre puso
la palabra nada
sobre la arena,
un pensador,
un civilizador del viento.
En medio del café decae
la gota
de café.
En círculos concéntricos
de tiempo desleído en espiral,
de lenguaje
licuado en no lenguaje,
un grano de mi ser alcalizado
en esta luz se aviva,
me eterniza de sí
y me asolea.
Sorbo a sorbo
me bebiese a mí mismo varios años,
justo la vez primera
(un piano
no es una anomalía de la mente
aunque ya se ha pasado por aquí
como en un sueño,
un sápido resol donde ya estuve
y fuera exactamente tanto auge
sustancial)
de este recuerdo en curso
que revivo, que rebebo el café
al mismo tiempo
previo y terminado.
Mi piel abre mil párpados, mi sangre
no sabe si fluir o alzar el vuelo,
telares de calor
en mis pulmones
se teje y se transmuta la memoria
en oro respirado hasta los posos:
fulgor de vaticinios, sombra y luz
o simultánea sed
de los días que fueron y de los que serán?
El tiempo es discutir con uno mismo sobre Thelonius Monk.
EL CALLAR DE LOS CALLARES
Homenaje a Juan de Yepes Álvarez
Sin sonido ninguno que eternidad
alrededor
alza la noche su arquitectura:
la noche
de ninguna música o el alma:
quién supiera.
Silencio de columnas altas,
capiteles:
ángeles
en música esculpidos:
capiteles: silencio:
quién supiera
y está casi por saberse,
casi en alma:
en honda soledad de claustro presentido
callar como los ángeles,
no hablar como cantaran los ángeles de piedra.
FUENTE ROMANA
...quae tibi causa fugae, cur sis, Arethusa, sacer fons
Ovidio
Bebiste de la fuente, y al hablar
todo se entristecía alrededor.
Azul viejo bebieras, migraciones
de aves que no volvieron, cielos rotos.
Piedra bebiste. Dioses tutelares
cayendo eternamente. Poesía
de niños polvorientos que te arriman
atardecidas aulas y ortigales.
Un caracol respira cuando hablas
mediterráneamente desolado,
herrumbre del mistral, encina y cobre.
Hay súplica en tu voz: de eternidad.
Hay niños extinguidos: poesía.
No es una lengua muerta:
hablan solos.
MIHRAB
Homenaje a Averroes
Álgebra de nervadura y lumbre,
bóveda de las constelaciones,
forjado en símbolo y tiempo
palomar de profecías,
alza, mente, tu polígono de sabio contorno
porque de alguna sagrada confluencia
acudan, jaspe y mármol, firmes
la lógica, la ciencia, la justicia
y la premonición.
Entallados en fuerza, lóbulo y fundamento,
parte el verbo la luz
en sus arcos silenciosos,
una mano que cede a vegetales dictados,
delirando deslices y dilemas,
cifrando en la serena matemática del oro
oro vivo a la imagen y semejanza tuyas,
Hacedor,
padre de la revelación y la filosofía,
puras bestias amansadas
con tu música verbal.
Palomar de proverbios,
bóveda de las constelaciones,
es adonde se cruzaban los senderos este oro,
es adonde te nacían las raíces este oro,
es adonde hablar con uno mismo es como oír
una lengua materna incomprensible,
sean frutas viriles
de ramos femeninos
o frutos femeninos
de las ramas viriles
por mucho que pronuncie poesía
el eco es poesía
antes de pronunciar.
EDEK GALIŃSKI ENCUENTRA EL AMOR EN AUSCHWITZ
Para cortar tu pelo hasta el amor son treinta manos
para bordar tu velo hasta el amor nieva hace un mes
para traer tu cuerpo hasta el amor basta la brisa
aquí te deposita cada tarde
de vuelta del destino
no dos simples amantes:
desodiados
del látigo letal de la esperanza
oh blanca ceremonia
mientras dure el invierno
mi Malka Zimetbaum
no son inescrutables los caminos
tus huellas en la nieve
aún entre tu amor y lo vivible
respiro, lato, puedo
disimulo
de vuelta del puñado de nieve por caer
GIRÓVAGA
Esta divina prisión, / del amor en que yo vivo,
ha hecho a Dios mi cautivo, / y libre mi corazón…
Teresa de Cepeda y Ahumada
Circundan las flautas, el saz, los tamboriles
tu estancia en lo sagrado
y adviene de tu esencia giratoria
el cónclave de esencias
las órbitas
del aire o el silencio en voz pasiva
dando giros
despojándose y durándose de ti
asunción nacida de tu ritmo
hipnosis del vacío
que suscita levógiro tu cuerpo
tu girar
mendicante en lo sonoro
sólo ahora que ya no tienes nada
estás en condiciones de pedir
llama en todas las puertas
del sonido
pides las paz
pides la luz
pides la luz
pides la paz
por las puertas del dios de la paz y de la luz
no es posible decir
dónde tu cuerpo termina
y dónde empieza el dios
suya es tu luz y es tu paz de todo el universo
mientras bailas
contraria a las agujas del reloj
mientras elevas tu plegaria
no de tiempo
de amor es tu plegaria
una lluvia de pétalos sonoros se cierne sobre el tiempo
y afeminas al dios
hasta dejarlo hecha una paloma blanca
hasta dejarla suelto
audible allá por donde pasa Leonard Cohen
me acordaré de ti
FIAT LUX
Homenaje a María Zambrano
Ocupando su círculo naciente
la razón
desplegara sus alas.
En haces paulatinos
perfil certero lo aparente
ansía,
en irreversible claridad la sombra muta
su plenitud por otra,
frente a sí más lucidez hasta un fulgor
de avizora verdad no soportable:
a tacto taxidérmico la luz
sentencia,
fija la representación finita,
ciego de tanta luz
replegase sus alas el búho
disecado.
1939
Sentado en el arcén
oigo el silencio, las espigas
de trigo mecerse,
polvo en rama, favilas
de oro,
oigo germinar las calaveras
de los antepasados,
muda simiente
del silencio.
Vuela en el aire una brizna
de costilla dorada,
de mandíbula o tibia granos caen,
quizá vértebras los tallos
álzanse tensos a los cielos;
posiblemente manos, falanges, largas vainas
con qué fin, cuál desahogo
sondean en la luz insobornable
de la ausencia.
Cuánto fue posible la derrota.
Cómo el silencio, tanta
verdad amordazada, trigo,
trigo silencioso
cuya raíz eterna
fue personas, verdad, no este recuento,
puros hijos del sol
que los anda buscando debajo de los pasos,
de los libros,
de la tierra.
Eterna: en pie me pongo
con la camisa abierta a los caminos:
dime qué ves desde lo alto,
a corazón abierto pájaro
palabra o
HE DESEADO LA MUERTE DE OTRO HOMBRE
He deseado la muerte de otro hombre.
No ha sido fácil
romper con la palabra de mis padres,
abandonar su fe, sentarme a solas
a sentirlo,
a desplumarlo de la nada.
Nada fácil ha sido más hermoso.
El aire se ha llenado de metralla del ser,
plumas azules, lejanías.
Y puede que, mientras despunta el sol,
mientras cargo las tintas
ya no encuentre jamás el camino de vuelta,
que no vuelva a besar las manos
de mis padres.
Ha muerto el hombre tal como yo lo deseaba,
con un dolor inenarrable.
Lo dicen los periódicos de este país,
en un idioma
que no he logrado dominar aún.
Más solo estoy que nunca
en el amanecer
surcado por el vuelo
de los ánades,
la clara disonancia de sus gritos.
Jamás vi nada tan hermoso.
Nunca estuve tan lejos de mi casa.
FILOSOFIA
Un bărbat desenează cercul său pe nisip
și vântu-l face să dispară.
Se întoarce să-și deseneze cercul,
a spus cuvântul,
cheamă pe cel care pătrunde în cercul său:
alt om sosește, vorbesc
într-un cerc
și vântul din nou îl șterge.
Un om a pus cuvântul oameni
pe nisip,
și vântul l-a citit
până când l-a lăsat în nimic.
Un om a pus
cuvântul nimic
pe nisip,
un gânditor,
un civilizator al vântului.
CAFÉ CENTRAL
În mijlocul cafelei se dezintegrează
picătura
de cafea.
În cercuri concentrice
de timp necitit în spirală,
de limbaj
lichefiat în non-limbaj,
un bob din ființa mea alcalinizată
această lumină mă reînvie,
mă eternizeză în sine
și mă bronzează.
Sorbitură cu sorbitură
m-aș bea pe mine însumi ani mulți,
exact ca prima dată
(un pian
nu este o anomalie a minții
deși deja a trecut pe aici
ca într-un vis,
o savuroasă reverberație unde deja am fost
și aș fi exact atât apogeu
substanțial)
al acestei amintiri în curs
pe care o retrăiesc, când rebeau cafeaua
în același timp,
anticipat și terminat.
Pielea mea deschide o mie de pleoape, sângele meu
nu știe dacă să circule sau să-și ia zborul,
războaie de căldură
în plămânii mei
se țese și se transmutată memoria
în aur respirat până la sedimente:
luminozitate de predicții, umbră și lumină
sau sete simultană
de zilele care au fost și de cele care vor fi?
Este timpul să discutăm cu sinele despre Thelonius Monk.
TĂCEREA TĂCUȚILOR
Omagiu lui Juan de Yepes Álvarez
Fără niciun sunet decât eternitate
împrejurul
își înalță noaptea arhitectura sa:
noaptea
niciunei muzici sau sufletul:
cine ar ști.
Tăcerea coloanelor înalte,
capitele:
îngeri
în muzică sculptați:
majuscule: tăcere:
cine ar ști
și este aproape de a se cunoaște,
aproape în suflet:
în profunda singurătate a claustrului presimțit
a tăcea ca îngerii,
a nu vorbi cum cântau îngerii de piatră.
IZVOR ROMAN
...quae tibi causa fugae, cur sis, Arethusa, sacer fons
Ovidiu
Ai băut din izvor, și când ai vorbit
totul s-a întristat în jur.
Seninul vechi l-ai băut, migrații
de păsări care nu s-au întors, ceruri sparte.
Piatră ai băut. Zei tutelari
căzând etern. Poezie
de copii prăfuiți care îți aduc mai aproape
apuse aule și urzici.
Un melc respiră când vorbești
dezolat mediteraneean,
rugina mistralului, stejar și cupru.
Există implorare în glasul tău: pentru eternitate.
Sunt copii dispăruți: poezie.
Nu este o limbă moartă:
ei vorbesc singuri.
MIHRAB
Omagiu lui Averroes
Algebră de nervuri și lumină,
bolta constelațiilor,
forjată în simbol și timp
porumbar de profeții,
ridică, minte, poligonul tău de înțeleaptă împrejmuire
din cauza unei confluențe sacre
vin, jasp și marmură, semnături
logica, știința, justiția
și premoniția.
Crestate în forță, lob și fundație,
parte verbul lumina
în arcadele sale tăcute,
o mână care cedează dictatelor vegetale,
delirând alunecări și dileme,
încifrând în matematica senină a aurului
aur viu după chipul și asemănarea ta,
Creator,
părinte al revelației și al filosofiei,
fiare pure îmblânzite
cu muzica ta verbală.
Porumbar de proverbe,
bolta constelațiilor,
este unde cărările au traversat acest aur,
este unde ți-au născut rădăcinile acest aur,
este unde vorbind cu tine însuți este ca și cum ai auzi
o limbă maternă de neînțeles,
fie fructe virile
de ramuri feminine
sau fructe feminine
ale ramurilor virile
pentru mulți care pronunță poezie
ecoul este poezie
înainte de a pronunța.
EDEK GALIŃSKI ÎNTÂLNEȘTE IUBIREA LA AUSCHWITZ
Pentru a-ți scurta părul până la iubire sunt treizeci de mâini
pentru a broda vălul tău până la iubire ninge de o lună
pentru a trage trupul tău până la iubire ajunge briză
aici te depune fiecare amiază
la întoarcerea destinului
nu doi simpli amanți:
neglijați
de biciul letal al speranței
oh albă ceremonia
în timp ce iarna durează
Malka Zimetbaum a mea
drumurile nu sunt de neștiut
urmele tale în zăpadă
încă între iubirea ta și trăibilul
respirat, bat, pot
disimulez
la întoarcerea pumnului de zăpadă pentru a cade
VAGABOND
Această divină închisoare, / a iubirii în care eu trăiesc,
l-a făcut pe Dumnezeu captivul meu, / și liberă inima mea…
Teresa de Cepeda y Ahumada
Flaute, sazul tamburinele înconjoară
șederea ta în sacru
și vine din esența ta rotativă
conclavul esențelor
orbitele
aerului sau tăcerea cu voce pasivă
dând rotiri
dezbrăcându-se și subzistând de tine
presupunere născută din ritmul tău
hipnoza vidului
care ridică trupul tău
rotirea ta
cerșetor în sunet
abia acum că nu mai ai nimic
ești în măsură să ceri
flacără la toate ușile
sunetului
ceri pace
ceri lumina
ceri lumina
ceri pace
pe la porțile zeului păcii și luminii
nu este posibil să se spună
unde trupul tău se termină
și unde începe zeul
a lui este lumina ta și este pacea ta a întregului univers
în timp ce dansezi
contra acelor de ceasornic
în timp ce ridici rugăciunea ta
nu pentru timp
de dragoste este rugăciunea ta
o ploaie de petale sonore se cern în timp
și tu efeminezi pe dumnezeu
până îl faci un porumbel alb
până îl lași liber
audibil acolo pe unde trece Leonard Cohen
îmi voi aminti de tine
FIAT LUX
Omagiu Mariei Zambrano
Ocupând cercul său născător
rațiunea
desfășoară aripile sale.
În facerile treptate
profil sigur aparenta
neliniște
în ireversibila claritate umbra mută
plenitudinea sa pentru alta,
în fața celei mai lucide până la o strălucire
de ascuțit adevăr insuportabil:
la tactul taxidermic lumina
sentință,
fixează reprezentația finită,
oarbă de atâta lumină
își adună aripile bufnița
disecată.
1939
Așezat la țărm
aud liniștea, spicele
de grâu măcinându-se,
praf în ramă, cenușă
de aur,
aud cum germinează craniile
strămoșilor,
sămânța mută
a liniștii.
Zboară în aer o parte
de coastă aurită,
de mandibulă sau tibie grăunte cad,
poate vertebre tulpinile
ridicându-se tensionate la ceruri;
posibile mâini, falange, lungi păstăi
cu care sfârșește, vreo muncă
sondează în lumina incoruptibilă
a absenței.
Câtă înfrângere a fost posibilă.
Câtă tăcere, atât de mult
Adevăr interzis, grâu,
grâu tăcut
a cărui rădăcină eternă
a fost oameni, adevăr, nu această repovestire,
copii puri ai soarelui
pe care îi caută pe sub pași,
cărți,
pământ.
Eternă: mă ridic în picioare
cu cămașa deschisă la drumuri:
spune-mi ce vezi din înalt,
pasăre cu inima deschisă
cuvânt sau
libertate.
AM DORIT MOARTEA ALTUI OM
Am dorit moartea altui om.
Nu a fost ușor
să mă rup de cuvântul părinților mei,
să abandonez credința lor, să mă așez în singurătate
pentru a o simți
să o smulg din nimic.
Nimic mai ușor n-a fost mai frumos.
Aerul s-a umplut de muniția ființei,
pene albastre, depărtări.
Și poate că, în timp ce soarele răsare,
în timp ce încarc cernelurile
deja eu nu voi găsi niciodată drumul
de întoarcere pentru a săruta mâinile
părinților mei.
A murit bărbatul așa cum eu îl doream,
cu o durere de nedescris.
O spun ziarele din această țară,
într-o limbă
care nu a ajuns să domine încă.
Sunt mai singur ca niciodată
în zori
brăzdând prin zborul
rațelor,
clara disonanță a strigătelor lor.
Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.
Nu am fost niciodată atât de departe de casă.
Miguel Ángel Feria (Huelva, 1979) es Licenciado en Humanidades por la Universidad de Huelva, Licenciado en Filología Hispánica por la Universidad Complutense de Madrid, y Doctor en Filología Hispánica por la Universidad Complutense de Madrid. Su obra poética ha obtenido el XIV Premio Internacional de Poesía “Ciudad de Salamanca” (2010) por La Consagración del Otoño y el IX Premio de Poesía “Andalucía Joven” (2007) por El Escarbadero. Tras haber trabajado en las universidades francesas de Marsella, Paris 7 y Limoges, actualmente es miembro del Proyecto de investigación I+D “El impacto de la guerra civil española en la vida intelectual de Hispanoamérica”, vinculado a la Universidad Complutense de Madrid, y profesor de Escritura Creativa en la Escuela de Escritores de Madrid. Ha publicado artículos y reseñas en revistas especializadas como Thélème, Nueva Revista de Filología Hispánica, Archivum o Anales de Literatura Hispanoamericana. Traductor residente en el Collège International des Traducteurs Littéraires de Arles (Francia) y en el Centre for Arts and Creativity de Banff (Canadá), donde ha preparado una Antología de la poesía parnasiana –Ed. Cátedra (2016)-, así como sendas versiones de El arte de ser abuelo de Victor Hugo –Ed. La Lucerna (2017)- y de La Edad de la palabra de Roland Giguère -Ed. Amargord (2020)-. Su último libro de poemas, Anarcadia, ha visto la luz en la editorial española Árdora. Una selección de su obra ha aparecido de distintas antologías de poesía actual y ha sido traducida a otras lenguas como el inglés, el francés, el bengalí o el silbo gomero.
Miguel Ángel Feria (Huelva, 1979) este licențat în Umaniste la Universitatea din Huelva, Licențiat în Filologia Hispanică la Universitatea Complutense din Madrid, și Doctor en Filologia Hispánică la Universitatea Complutense din Madrid. Opera sa poetică a obținut al XIV Premiu Internațional de Poezie “Ciudad de Salamanca” (2010) pentru La Consagración del Otoño y al IX Premiu de Poezie “Andalucía Joven” (2007) pentru El Escarbadero. După ce a ucrat în universitățile franceze din Marsilia, Paris și Limoges, în prezent este membru al Proiectului de cercetare I+D “El impacto de la guerra civil española en la vida intelectual de Hispanoamérica”(Impactul războiului civil spaniol asupra vieții intelectuale din Hispanoamerica), în legătură cu Universitatea Complutense din Madrid, și profesor de Scriere creativă la Școala Scriitorilor din Madrid. A publicat articoleșirecenzii în reviste specializate ca: Thélème, Nueva Revista de Filología Hispánica, Archivum sau Anales de Literatura Hispanoamericana. Traducător rezident en Collège International des Traducteurs Littéraires de Arles (Franța) și în Centre for Arts and Creativity de Banff (Canada), unde a pregătit o Antología de la poesía parnasiana –Ed. Cátedra (2016)-, lafel ca versiuni ale El arte de ser abuelo de Victor Hugo – Ed. La Lucerna (2017) și a La Edad de la palabra de Roland Giguère - Ed. Amargord (2020). Ultima sa carte de poeme, Anarcadia, a văzut lumina în editura spaniolă Árdora. O selcție din opera sa a apărut în distincte antologii deăpezie actuală șia fost tradus înalte limbi, ca: engleza,francesa, bengali și silbo gomero.
Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina). (Rumanía). Poeta, ensayista, traductora de/al español, catedrático en sociología, miembro de la Unión de Escritores de Rumanía y miembro de la Unión de Escritores Rio de Janeiro, Brasil. Su obra poética suma 15 libros de poesías, entre cuales: Peregrinando (2008), Vademecum (2013), Instantes españoles (2014), Armonías celestiales (2018), Sombra de la misteriosa luz (2019). Su obra poética fue traducida al: español, francés, inglés, serbio, portugués, japonés, árabe y apareció en muchas antologías internacionales de poesía. Ha traducido Miguel de Unamuno (poesía, novela, ensayos), Alfredo Pérez Alencart, Carmen Martínez y.o. Premios recibidos: el Diploma de honor de la Asociación „Vorba Noastră” de Viena (Austria, 2003), el Premio de Excelencia, Drobeta-Turnu-Severin (Rumania, 2011), el Premio Eminescu de traducción, Bucarest (Rumania, 2011), el Premio Umberto Peregrino y Gran Mérito Cultural, Rio de Janeiro (Brasil, 2016), Medalle d’or en el Festival Internacional de poesía ”Mihai Eminescu”, Craiova (Rumanía, 2017, 2019), el Premio de la Unión de Escritores de Rumanía para traducción (2018). Para su laborioso trabajo de traducción fue reconocido como Huésped distinguido de la Ciudad de Salamanca (2018), España.