La lengua rumana: La patria de la poesía. María Calle Bajo (España). Traducción al rumano de Carmen Bulzan

 

 

 

 

A continuación presentamos el nuevo índice de poesía, "Lengua rumana: la patria de la Poesía", bajo la coordinación y traducción de la poeta Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina) (Rumanía). La curaduría cumple dos propósitos, traducir una serie de poetas rumanos al español y traducir poetas en lengua española y portuguesa al rumano. Iniciamos con la selección de los poetas de lengua española.

 

 

 

 

La lengua rumana: La patria de la poesía

María Calle Bajo (Plasencia, España)

 

Traducción del español al rumano de Carmen Bulzan (Carmen Peregrina)

 

Los siguientes poemas forman parte de Semillas (Buenos Aires Poetry, 2021)

 

 

 

P R E S A G I O S

 

Antes o después llegará.

Ajenos al óxido,

molemos el hierro.

Fruto de almendra caduca.

Antes o después se actualizan

las voces añejas.

Férreo cobijo, somnoliento.

Cerrojos sin dueño.

Antes o después se realiza.

Jinetes y estruendos.

Galopan en la buhardilla.

Cabalgan los riesgos.

Antes o después se renace

en lodos de plata.

Argento líquido.

Cicuta.

 

 

 

 

“Todos los días menos hoy”

 

Con tintineo de fondo y pisadas acorazadas,

tenue luz de farola.

El cielo ya no es testigo de nada.

Los bancos quedaron mudos,

las palabras deshilachan el tiempo.

Lejos de conversaciones, se ametralla la basura.

Cerca de palos selfis, se abrazan, famélicos.

Sonrisas esquivas que nutren estampan florales.

Fotos mortales, fotos de mentira, mentiras de realidades.

Despojos en grupos, despojos triviales.

La sociedad nos acoge, entre enmiendas disparatadas,

sin surtir el efecto, sólo desgaste.

Militancia de lenguas viperinas.

Carcasas. Política. Enmiendas.

Chasquidos, pieles artificiales,

bohemia de luto, lastres.

Ya todos quieren ser inmortales.

 

 

 

 

S O L U B L E

 

Qué encubre este miedo atroz;

Un traje medido en miserias,

sustento en el paladar. Sed.

Enseres incompatibles con el relato...

 

Qué muestra esta carne herida;

Una maleta muda de regresos,

andrajos en las huellas. Hambre.

Inaccesibles reliquias actualizadas…

 

Qué esperan estos pasos perdidos;

Unos ideológicos sumideros,

idealismos desmedidos. Guerra.

Incandescentes cenizas petrificadas…

 

Qué requieren de nosotros;

Unos ojos descarnados.

Motín económico. Fósil.

Cicatrices de caucho encorchadas…

 

 

 

 

PARLAMENTO DE PAOLO A FRANCESCA:

Turgentes pechos provocan

que mi lengua se proclame

en la tangente del estrecho

jinete de cuádruple aliento.

- S U P R E M O -

Testimonio cronológico en tus nalgas,

que invierten los miedos.

Divina CÁRMICA flama

dotan de soporte estas brasas.

Constantes pasajes cabalgan;

tu cabello desmedido,

someten pecado en tu carne,

arrancan  pasiones  etéreas.

Ámbar en tus senos

recogen mis deseos.

Raíces en llanto.

Lascivia pudorosa que enviste;

entre lecturas lujuriosas,

nos sepultamos:

- TRAYECTO INFERNAL-

Sometimos a la razón,

nos mordió.

Reos de tormentos eternos,

sin réplica,

Canto, cantábamos, cantan.

Icono de trayecto enfermo.

Nos purgan.

Sellan insolubles nuestros cuerpos.

Final dogmático:

-PARAÍSO  DANTESCO-.

 

 

 

 

D E S T I E R R O

 

Siento que me estoy pariendo a trozos.

Ya no me conformo con nacer a medias.

Ristras

Tripas

líquidos sobre el amor de tenerme.

Estoy pariéndome a solas

y lo primero que veo

es la carne numinosa entre la hiel

porque ya parí los ojos,

que le dan vida a los sentidos.

Ya los he parido…

También nacen de ellos las manos,

jabón que quiere anclar mi boca,

restriega mi lengua, frota la nariz,

y enciende la risa anafórica.

Ya brotó mi cuello de cisne oculto.

Me construyo,

me individualizo en este esquema,

numen,

renombro mis dedos,

Vuelvo a mí

atravieso el antes.

Latidos,

pasos,

córnea de andanzas,

axioma en cultivo.

Me desafío.

 

 

 

 

Los siguientes poemas forman parte de Calíope. De te fabula narratur (Buenos Aires Poetry, 2022).

 

S E M I N A R E

 

Este es el verso que te convoca; racimo de uvas.

Surcan mis dedos: enjambre de pulpa marina.

En la cumbre de recíproco enclave, bilabiales

de certeza te evocan.

Ápice flamante de viril cromatismo.

Te acordonan mis labios cumbre; eslabones

de erógeno gozo.

Este es el verso que te invoca; manojo de perlas.

Encauzan mis yemas: manada de lupino aullido.

En la cúspide de florido germen, flamantes

de afluente aéreo fraccionan tus sentidas

gárgolas de lumbre en el encendido eterno.

 

 

 

 

GÉNESIS

 

Eva se viste de teselas en piel de serpiente.

Pecado diabólico en mordente stacatto:

CONSUMACIÓN de un numinoso episodio

del que emerge una condena divina

secuenciada en una garganta profunda

de riquezas idealmente exponenciales:

EXPULSIÓN genuina.

Eva muda su piel de sierpe.

Concede un diluvio de reproches

en adobe descarnado.

Caen los cielos sobre los cielos de la Tierra

y se DESTIERRA el cuerpo humano castigado.

Eva saca sus huesos de su carne.

Se los ofrece a Adán.

Ambos fabrican la piel con sus manos.

Ambos calientan sus dedos al fuego.

Ambos piensan, hablan y sienten…

Ambos, reunidos en un testimonio infalible.

Ambos, legítimamente ajusticiados.

Ambos, en su relato, se recuestan derramados

hacia su paradisiaca y genesíaca MUERTE.

 

 

 

 

AQUEL’ARRE’

 

Engendro maldito de ruinas,

fatigas ebrias de ansias mortales.

Reunión demoniaca que siembran condenas,

enjambre de brujas retuercen sus venas.

 

Ponzoñosas bellotas de encinares nocivos,

que nutren con ira sórdidos rituales.

Azotes de ramajos encorchados si

brotes de maleza enquistan quimeras.

 

Arre, arre aquelarre, hasta desollarme.

Imploro a la llama que gime en mi llanto,

me aguanto el espanto de cara a la luna.

 

Arre, arre aquelarre, hasta despellejarme.

Alumbra mi entraña con tu vil infierno

y arde conmigo Lucifer sempiterno.

 

 

 

 

R O M A N C E

 

Hispana de busto,

brazada aljamiada,

en jarras mi gesto.

Cadera candente,

metal mi cabello,

el oro doliente,

cometa en tus ojos.

Helénicos pasos,

amarran la tierra,

vergel donde pisan.

Romanas mis piernas,

eclipse terráqueo,

en muslos despierta.

Alárabes labios,

granado carmín

gatusan tus yemas…

 

 

 

 

T Ú N E L

 

Tan solo es la vida

el movimiento en la memoria…

 

Y te vas y te quedas sin irte ni volver.

 

Rotura de un encierro obtuso del recuerdo.

Graduación añeja del tiempo opaco.

 

Y te vas y te quedas sin irte ni volver.

 

Guadaña en núbil genio de longeva pubertad.

Sesga los días en decapitados soles.

 

Y te vas y te quedas sin irte ni volver.

 

Vértigo del talento,

maleza,

terquedad térrea del viento, antojadizo huracán.

 

Y te vas y te quedas sin irte ni volver.

 

Maternidad en senectud que aflora el nicho

paupérrimo de las flores de tu pecho impío.

 

Y te vas y te quedas sin irte ni volver.

 

Maullido selénico de argento.

Acallada noche.

 

Tan solo es la muerte

el movimiento de un sollozo somnoliento…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

S E M N A L E

 

Mai devreme sau mai târziu va sosi.

Îndepărtați de rugină,

măcinăm fierul.

Fructele de migdale expiră.

Mai devreme sau mai târziu se actualizează

vocile vechi.

Adăpost de fier, somnoros.

Încuietori fără proprietar.

Mai devreme sau mai târziu se face.

Călăreți și zgomote.

Galopează în pod.

Călăresc riscurile.

Mai devreme sau mai târziu se renaște

în nămol de argint.

Argint lichid.

Cucută.

 

 

 

 

„În fiecare zi, cu excepția zilei de azi”

 

Cu clinchet de fond și pași blindați,

lumină slabă a lămpii stradale.

Cerul nu mai este martor la nimic.

Băncile au rămas mute,

cuvintele destramă timpul.

Departe de conversații, se mitraliază gunoiul.

Lângă bătăile selfi-urilor, se îmbrățișează, înfometați.

Zambete evazive care hrănesc stampe florale.

Fotografii mortale, fotografii mincinoase, minciuni ale realităților.

Prăzi în grupuri, prăzi banale.

 

Societatea ne primește, printre amendamente nebune,

fără a avea efect, doar uzură.

Militantismul limbilor viperine.

Carcase. Politică. Modificări.

Clic-uri, piei artificiale,

doliu boem, balasturi.

Toată lumea vrea deja să fie nemuritoare.

 

 

 

 

S O L U B I L

 

Ce ascunde această frică atroce;

Un costum măsurat în mizerie,

susținere pe cerul gurii. Sete.

Bunuri incompatibile cu povestea...

 

Ce arată acest trup rănit;

O valiză mută de întoarceri,

zdrențe în urme. Foame.

Relicve actualizate inaccesibile...

 

Ce așteaptă acești pași pierduți;

Chiuvete ideologice,

idealisme excesive. Război.

Incandescentă cenușă pietrificată...

 

Ceea ce ei cer de la noi;

Câțiva ochi puternici.

Revoltă economică. Fosilă.

Cicatrici de cauciuc de plută...

 

 

 

 

DISCURS DE LA PAUL LA FRANCESCA

Piepturi robuste îmi provoacă

limba să se proclame

pe tangenta strînsului

călărit de patrupedă respirație.

- S U P R E M Ă -

Mărturie cronologică pe fesele tale,

care inversează temerile.

Flacăra KARMICĂ divină

sprijină aceste brațe.

Pasaje constante călăresc;

părul tău excesiv,

supune păcatul în trupul tău,

smulg pasiunile eterice.

Chihlimbar pe sânii tăi

îmi culeg dorințele.

Rădăcini în lacrimi.

Lascivitate pudică pe care ți-am trimis-o;

între lecturi poftitoare,

ne îngropăm:

- CĂLĂTORIA INFERNALĂ-

Supuși rațiunii,

ne-a mușcat.

Prizonieri de chinuri veșnice,

fără replică,

Cânt, am cântat, ei cântă.

Pictograma căii bolnave.

Ne curăță.

Peceți insolubile trupurile noastre.

Finalul dogmatic:

-PARADISUL DANTESC-.

 

 

 

 

E X P U L Z A R E

 

Simt că mă nasc în bucăți.

Deja nu consimt să mă nasc pe jumătate.

Șiruri

Măruntaie

lichide pe dragostea de a mă avea.

Mă nasc singură

și primul lucru pe care îl văd

este carnea numinoasă printre fiere

pentru că am născut ochii,

care dau viață simțurilor.

I-am născut deja...

Mâinile sunt, de asemenea, născute din ele,

săpun care vrea să-mi ancoreze gura,

îmi freacă limba, îmi freacă nasul,

și aprinde râsul anaforic.

Gâtul meu ascuns de lebădă a încolțit deja.

Mă construiesc,

mă identific în această schemă,

numen,

îmi redenumesc degetele.

Revin la mine

traversez înaintele.

Bătăi,

paşi,

corneea de rătăciri,

axiomă în cultură.

Mă provoc.

 

 

 

 

 

 

D U P L I C A R E

 

Acesta este versetul care te cheamă; ciorchine de struguri.

Îmi încrucișează degetele: roi de pulpă marină.

Pe vârful enclavei reciproce, bilabiale,

de certitudine te evocă.

Accent lucid de viril cromatism.

Te acordează buzele mele culme; verigi

de bucurie erogenă.

Acesta este versetul care te invocă; grămadă de perle.

Îmi canalizează mugurii: turmă de urlete de lup.

Pe vârful înfloritului germen, flăcări

de afluent aerian fracționează sentimentele tale

fantasme de foc în aprinderea veșnică.

 

 

 

 

GENEZĂ

 

Eva se îmbracă în șolzi de piele de șarpe.

Păcatul diabolic în stacatto mușcând:

CONSUMAREA unui episod numinos

din care reiese o condamnare divină

secvențiată într-un gât adânc

de bogății exponențiale ideale:

EXPULZARE genuină.

Eva își lepădă pielea de slujitor.

Acordă un potop de reproșuri

în timp de odihnă descarnat.

Cerurile cad pe cerurile Pământului

iar trupul omenesc pedepsit este ALUNGAT.

Eva își scoate oasele din carne.

I le oferă lui Adam.

Amândoi fac pielea cu mâinile.

Amândoi își încălzesc degetele la foc.

Amândoi gândesc, vorbesc și simt...

Amândoi, adunați într-o mărturie infailibilă.

Amândoi, executați în mod legitim.

Amândoi, în povestea lor, se culcă deversați

în paradisiaca și genezica MOARTE.

 

 

 

 

AKELARRE

 

Blestemat făt de ruine,

oboseli bețive de pofte mortale.

Întâlnire demonică care seamănă condamnări,

roi de vrăjitoare își răsucesc venele.

 

Ghinde otrăvitoare de stejari dăunători,

care hrănesc cu mânie ritualuri sordide.

Biciuri de ramuri plută dacă

lăstăresc ierburi închistează himere.

 

Arre, arre akelarre, până când mă jupoi.

Implor flacăra ce geme în plânsul meu,

îndur oroarea din fața lunii.

 

Arre, arre akelarre, până când am despoi.

Luminează-mi viscerele cu iadul tău josnic

și arde cu mine Lucifer veșnic.

 

 

 

 

R O M A N Ț Ă

 

Bust hispanic,

aljamia îmbrățișată,

în halbe gestul meu.

Șold fierbinte,

metal părul meu,

aurul dureros,

cometă în ochii tăi.

Pași eleni

leagă pământul,

livada unde pășesc.

Fără scrupule icioarele mele,

eclipsă pământească

în coapse se trezesc.

Buze arabe,

rodie carmină

ajustează mugurii tăi...

 

 

 

 

T U N E L

 

E doar viață

mișcarea în memorie...

 

Și pleci și rămâi fără să pleci sau să te întorci.

 

Ruperea unei îngrădiri obtuze a memoriei.

Absolvirea îmbătrânirii timpului opac.

 

Și pleci și rămâi fără să pleci sau să te întorci.

 

Coasa în geniul nubil al pubertății lungi.

Scurtează zilele în sori decapitați.

 

Și pleci și rămâi fără să pleci sau să te întorci.

 

Vertij de talent,

buruiană,

încăpățânarea vântului, poftă de uragan.

 

Și pleci și rămâi fără să pleci sau să te întorci.

 

Maternitate la bătrânețe care iese din nișa

săracă a florilor pieptului tău nelegiuit.

 

Și pleci și rămâi fără să pleci sau să te întorci.

 

Mieunatul selenar de argint.

Noapte liniștită.

 

Atât de singură este moartea

miscarea unui oftat somnoros...

 

 

 

 

 

María Calle Bajo (España) es una escritora placentina afincada en la ciudad del Tormes, Salamanca. En su función educativa ha formado parte del área I+D+i de Cursos Internacionales de la Universidad de Salamanca donde cursó sus estudios de Magisterio y Filología Hispánica; enfocada en la enseñanza del español como lengua extranjera donde, al margen de la Universidad, se proyecta hacia la investigación dentro del ámbito de la ciencia literaria con una obra fundamental en su formación personal, académica y profesional: la Crítica de la razón literaria (2017) de Jesús G. Maestro. Realizó el Máster Internacional para Profesores en Lengua y Cultura Españolas por la UPSA, el Grado en Maestro de Primaria Mención Lenguaje Musical y Mención de Lengua Extranjera: inglés por esa misma Universidad. Poemas y relatos suyos están publicados en revistas digitales como Crear en Salamanca (España), Taller Ígitur y Mascarada (México), Letralia ‘Tierra de Letras’ (Venezuela), Iberoamericana (Costa Rica), Santa Rabia Magazine, Lenguaje.pe y Vallejo&Co (Perú), IMMAGINE&POESÍA International Writers Journal (EEUU). Han incluido algunos de sus poemas en antologías poéticas: La flor en que amaneces, serie-asteroide N. º III (Venezuela); Faszine de poesía 1 ‘Un camino de tierra’ (Salamanca, España); el quinto n.º de Poesía NoConsagrada, Revista Granuja (México). Tradujeron algunos de sus poemas al italiano, al griego, al bengalí y al inglés y publicaron otros de sus poemas en varios portales culturales como Il giornale letterario o Il Centro Cultural Tina Modotti (Italia). En junio de 2020, obtuvo el segundo premio relativo al IV Certamen de Poesía Social ‘Mujer, voz y lucha’ UGT Castilla y León con el poema Búsqueda. La editorial Buenos Aires Poetry publicó sus poemarios Semillas, en 2020 y Calíope, en 2021.

 

 

María Calle Bajo (Spania) este o scriitoare din Placencia, care locuiește în orașul de pe Tormes, Salamanca. În funcția sa educațională a făcut parte din aria R + D + i a Cursurilor Internaționale ale Universității din Salamanca, unde a studiat filologia hispanică, axată pe predarea limbii spaniole ca limbă străină unde, în afară de Universitate, este preocupată de cercetarea în domeniul științei literare, cu o lucrare fundamentală în pregătirea sa personală, academică și profesională: Critica rațiunii literare (2017) de Jesús G. Maestro. A absolvit masteratul internațional pentru profesori de limba și cultura spaniolă din UPSA, Gradul de profesor pentru învățământul primar cu specializarea în Limbaj muzical și Limbi străine: engleza, la aceeași universitate. Poeziile și povestirile sale sunt publicate în reviste digitale precum Crear en Salamanca (Spania), Taller Ígitur și Mascarada (Mexic), Letralia 'Tierra de Letras' (Venezuela), Iberoamericana (Costa Rica), Santa Rabia Magazine, Lenguaje.pe și Vallejo&Co (Peru), IMMAGINE&POESÍA International Writers Journal (SUA). Acestea au inclus unele dintre poeziile sale în antologii poetice: La flor en que amaneces, seria-asteroid nr. III (Venezuela); Faszine din poezia 1 „Un camino de tierra” (Salamanca, Spania); al cincilea număr al revistei Poesía NoConsagrada, Revista Granuja (México). Unele dintre poeziile sale au fost traduse în: italiană, bengaleză și engleză, iar altele au fost publicate în diverse portaluri culturale, cum ar fi: Il giornale letterario sau Il Centro Cultural Tina Modotti (Italia). În iunie 2020, a câștigat premiul al II-lea în cel de-al IV-lea Concurs de poezie socială „Femeie, voce și luptă” UGT Castilla y León cu poemul Búsqueda. Editura Buenos Aires Poetry i-a publicat colecțiile de poezie Semillas, în 2020 și Calíope, în 2021.

 

 

 

 

Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina). (Rumanía). Poeta, ensayista, traductora de/al español, catedrático en sociología, miembro de la Unión de Escritores de Rumanía y miembro de la Unión de Escritores Rio de Janeiro, Brasil. Su obra poética suma 15 libros de poesías, entre cuales: Peregrinando (2008), Vademecum (2013), Instantes españoles (2014), Armonías celestiales (2018), Sombra de la misteriosa luz (2019). Su obra poética fue traducida al: español, francés, inglés, serbio, portugués, japonés, árabe y apareció en muchas antologías internacionales de poesía. Ha traducido Miguel de Unamuno (poesía, novela, ensayos), Alfredo Pérez Alencart, Carmen Martínez y.o. Premios recibidos: el Diploma de honor de la Asociación „Vorba Noastră” de Viena (Austria, 2003), el Premio de Excelencia, Drobeta-Turnu-Severin (Rumania, 2011), el Premio Eminescu de traducción, Bucarest (Rumania, 2011), el Premio Umberto Peregrino y Gran Mérito Cultural, Rio de Janeiro (Brasil, 2016), Medalle d’or en el Festival Internacional de poesía ”Mihai Eminescu”, Craiova (Rumanía, 2017, 2019), el Premio de la Unión de Escritores de Rumanía para traducción (2018). Para su laborioso trabajo de traducción fue reconocido como Huésped distinguido de la Ciudad de Salamanca (2018), España.