La lengua rumana: La patria de la poesía. Carmen Martínez (España). Traducción al rumano Carmen Bulzan

 

 

 

 

A continuación presentamos el nuevo índice de poesía, "Lengua rumana: la patria de la Poesía", bajo la coordinación  y traducción de la poeta Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina) (Rumanía). La curaduría cumple dos propósitos, traducir una serie de poetas rumanos al español y traducir poetas en lengua española y portuguesa al rumano. Iniciamos con la selección de los poetas de lengua española.

 

 

 

 

La lengua rumana: La patria de la poesía

Carmen Martínez (España)

 

Traducción del español al rumano de Carmen Bulzan (Carmen Peregrina)

 

 

 

 

HUELE A SEPTIEMBRE

 

Es el color del cielo,

tímido y austero;

respetuoso con la suave cortina de nubes

que lo envuelven.

 

Es el olor del aire,

susurro bañado en silencio de pájaros

sin vuelo.

 

Es la tierra,

que se abre para recibir la lluvia

y se encoge para retener el agua.

 

Es el dulce lamento de las hojas

ante el prodigioso ocaso de la inevitable rendición.

 

Es la vida,

explotando en un recogimiento

casi místico.

 

 

 

 

REBANADAS DE SOLEDAD

 

No me importa que me encuentre

sola

la noche; no me importa.

 

Puedo soportar el hueco de otro cuerpo

en la cama;

la falta de aliento templando mi boca;

el cálido abrazo rodeando mi cintura;

una sonrisa cómplice.

Con esfuerzo,

puedo soportar toda esa ausencia.

 

No tener quien desayune a mi lado.

Quien me pase la mantequilla o añada azúcar al café.

Quien comparta conmigo el primer cigarrillo del día…

esa NADA…

no puedo soportarla.

 

 

 

 

ROMÁNTICA  DOLENCIA

 

Sé que viniste

atraído por la miel de mi colmena,

fatigado de un camino abrupto

y huérfano.

 

Sé que miraste mi tierra

como suave remanso a tus dolores,

y el agua que te di te supo a paz

con gotas de esperanza.

 

Todo eso lo supe

cuando te abrí mis alas y acurruqué tus huesos

y te soplé en la boca y te cerré los ojos para que,

al despertar,

me descubrieras.

 

 

 

 

EXQUISITO ABANDONO

 

Desde esta esquina de mi vida,

sin prisa,

sin motivo,

observo a la gente

e imagino sus sueños.

 

Acaso resida su diario afán

en el simple acto de elegir

la fruta cotidiana.

 

También yo quisiera dedicar mi tiempo

a esa humilde tarea.

 

Pero mi mesa

no espera comensales.

 

 

 

 

INFUNDIR VIGOR AL SILENCIO

 

Te aparto

porque te temo.

 

Me alejo

porque prefiero huirte

a someterme al hechizo de tu abrazo.

 

Me seduces

y me rebelo ante tu fascinación.

 

Renuncio al vértigo de amar

y elijo la rutina de vivir

sin emociones.

 

 

 

 

HOY NO TOCA SOÑAR

 

Ojalá las horas siguientes

echen por tierra el rumor

de la catástrofe.

 

Ojalá me equivoque

y el nido de desconfianza

se haga humo.

 

… Caen las hojas en este frágil otoño.

Sigue creciendo el desengaño

alimentándose del color de las nubes

de mi cielo,

de las tormentas de mis adentros,

de los gusanos

que invaden mi cabeza,

de los tentáculos

que aprisionan mi lucidez.

 

Y es que,

hoy,

no toca soñar.

 

 

 

 

BARRO ENAMORADO

 

Sabiéndome barro,

humedezco mi piel cada mañana

por ver de recuperar elasticidad.

 

Sintiéndome barro,

palpito como carne tierna

a la espera de un cálido suspiro.

 

Vestida de barro

engalano mi yo con texturas

que asemejan seda y fuego.

 

No puedo dejar de aceptar

que soy barro, sí,

pero barro enamorado.

 

 

 

 

LA OTRA ORILLA

 

A tramos

sueño con estar en la otra orilla,

un ribazo tranquilo y placentero

en el que no haya olas,

donde se posen,

sin temor, las aves

y bailen las mariposas

un vals melancólico y dulce.

 

A tramos

me despierto en la otra orilla.

 

A tramos huyo

buscando tempestades y huracanes.

 

A tramos…

 

 

 

 

AMARRAR LA IMPACIENCIA

 

Hoy toca

encerrar la ira

y disfrazarla de templanza.

 

Hoy toca

sujetar los caballos de la impaciencia

y mentirte con excusas excusando

a quien no cumple sus promesas.

 

Hoy toca

trocear la prisa y congelarla en pedacitos,

transformándola en laxa espera.

 

Hoy toca

amarrar lo que no entiendo,

tolerar lo que no tolero,

comprender lo que no comprendo.

 

Hoy toca

claudicar.

 

 

 

 

OLOR A VICTORIA

 

Hoy

volví a verme hermosa,

realmente hermosa.

 

Hasta las arrugas de ayer me parecieron,

hoy,

mi código de identidad.

 

Sonreía por dentro y,

por fuera,

me sentía luminosa.

 

Hoy,

volví a amar mi condición de hembra.

 

Hoy,

salí a la calle vestida de victoria.

 

 

 

 

 

 

 

 

MIROASE A SEPTEMBRIE

 

Este culoarea cerului,

timid și auster,

respectuos cu blânda cortină de nori

care îl învăluie.

 

Este mirosul aerului,

șoaptă cufundată în liniștea păsărilor

fără zbor.

 

Este pământul

care se deschide pentru a primi ploaia

și se strânge pentru a reține apa.

 

Este dulcea tânguire a frunzelor

în fața uimitorului apus al inevitabilei capitulări.

 

Este viața

explodând într-o amintire

aproape mistică.

 

 

 

 

FELII DE SINGURĂTATE

 

Nu mă interesează că mă simt

singură

noaptea, nu mă interesează.

 

Pot suporta golul altui trup

în pat;

lipsa respirației revenindu-mi în gură;

calda îmbrățișare strângându-mi mijlocul;

un surâs complice.

Cu efort

pot suporta toată această absență.

 

Nu am pe cineva lângă mine cu care să dejunez.

Cine să-mi dea untul sau să-mi pună zahăr în cafea.

Cine să împartă cu mine prima țigară a zilei…

Acest NIMIC

nu îl pot suporta.

 

 

 

 

ROMANTICA DURERE

 

Știu că ai venit

atras de mierea stupului meu,

obosit după un drum greu

și orfan.

 

Știu că mi-ai privit țara

ca pe o suavă apă durerilor tale,

și apa pe care ți-am dat-o, ți-a adus pacea

cu stropi de speranță.

 

Pe toate astea le știam

când ți-am deschis aripile și ți-am cuibărit oasele,

când te-am sărutat și ți-am închis ochii pentru ca,

la trezire,

să mă descoperi.

 

 

 

 

MINUNATUL ABANDON

 

De pe această scenă a vieții mele,

fără grabă,

fără motiv,

observ lumea

și-mi imaginez visele ei.

 

Poate că zilnica sa dorință constă

în simplul act de a alege

fructul cotidian.

 

Eu la fel aș vrea să-mi dedic timpul

acestei smerite sarcini.

 

Dar masa mea

nu așteaptă oaspeți.

 

 

 

 

INFUZIE DE VIGOARE LINIȘTII

 

Te retragi

pentru că ți-e teamă.

 

Mă depărtez

pentru că prefer să fugi

ca să nu mă supun vrăjii îmbrățișării tale.

 

Mă seduci

și mă revolt în fața fascinației tale.

 

Renunț la vertijul iubirii

și aleg rutina

de a trăi fără emoții.

 

 

 

 

AZI NU ATING VISUL

 

Bine că orele următoare

aruncă pe pământ rumoarea

catastrofei.

 

Bine că am greșit

și cuibul neîncrederii

se face fum.

 

… Cad frunzele în această fragilă toamnă.

Continuă să crească decepția

alimentându-se din culoarea norilor

de pe cerul din mine,

din furtunile interiorului meu,

din viermii

care îmi invadează capul,

din tentaculele

care îmi ștrangulează luciditatea.

 

Și așa e,

azi

nu ating visul.

 

 

 

 

LUT ÎNDRĂGOSTIT

 

Știindu-mă lut,

îmi umezesc pielea în fiecare dimineață

pentru a-mi recupera elasticitatea.

 

Simțindu-mă lut,

zvâcnesc precum carnea delicată

în așteptarea unui cald suspin.

 

Îmbrăcată în lut,

împodobesc eul meu cu texturi

care seamănă cu mătase și foc.

 

Nu pot să accept

că sunt lut, da,

dar lut îndrăgostit.

 

 

 

 

MALUL CELĂLALT

 

Puțin câte puțin

visez că mă aflu pe celălalt mal,

o movilă liniștită și plăcută

unde nu sunt valuri,

unde se așază,

fără teamă, păsările

și dansează fluturii

un vals melancolic și dulce.

 

Puțin câte puțin

mă trezesc pe celălalt mal.

 

Puțin câte puțin alerg

căutând furtuni și uragane.

 

Puțin câte puțin…

 

 

 

 

ÎNLĂNȚUIND NERĂBDAREA

 

Azi cântă

închizând mânia

și prefăcând-o în cumpătare.

 

Azi cântă

legând caii nerăbdării

și mințindu-se cu scuze scuzând

pe cel ce nu-și îndeplinește datoriile.

 

Azi cântă

spărgând graba și congelând-o în bucăți,

transformând-o în laxă speranță.

 

Azi cântă

câștigând ceea ce nu înțeleg,

tolerând ceea ce nu tolerez,

înțelegând ceea ce nu înțeleg.

 

Azi cântă

sfârșitul tentației.

 

 

 

 

MIROS DE VICTORIE

 

Azi

m-am întors să mă văd frumoasă,

realmente frumoasă.

 

Până și ridurile de ieri îmi păreau,

azi,

codul meu de identitate.

 

Surâdeam pe dinlăuntru și,

pe dinafară,

mă simțeam luminoasă.

 

Azi

m-am întors să iubesc condiția mea de femelă.

 

Azi

am iești în stradă îmbrăcată în victorie.

 

 

 

 

 

Carmen Martínez nació en el norte de España, en la ciudad de Bilbao, el 16 de Septiembre de 1947.  Quizá este mes, Septiembre, tenga mucho que ver con su carácter. Ese mes en el que --como ella misma dice-  "nació a la luz de fuera". Quizá por eso el otoño siempre ha tenido una influencia dulcemente melancólica en su paso por esa hermosa estación dorada y malva, anaranjada y ocre; esa estación pintada de magia. Quizá tituló, precisamente, Septiembre el primer poema de su primer poemario (hace ya muchos años) y también en el libro Ese inmensoamor… que duele tanto, tiene un delicado poema titulado  "HUELE A SEPTIEMBRE". Lo que sí sabe Carmen es que la caída de las hojas obra en ella un efecto de bálsamo, de oración, de recogimiento... ayudándola a que la palabra fluya, directa y apasionada, desde lo más íntimo y profundo del corazón. Dice Carmen que escribir le calma, obligándola a poner los sentimientos en orden. Así nace su poesía para luego vestirla con "alas" y transmitirla a través de su voz. Carmen ha escrito 11 libros de poesía.  Pertenece al grupo Poetalia de Bilbao.

 

 

Carmen Martínez s-a născut în nordul Spaniei, în orașul Bilbao, la 16 septembrie 1947. Poate că această lună, septembrie, spune mult despre caracterul său. Această lună în care - cum ea spune - „s-a născut / a ieșit la lumina de afară”. Poate că de aceea, acea toamnă a avut o influență dulce-melancolică în pasul său prin acest frumos anotimp auriu și mov, oranj și ocru, acest anotimp pictat cu magie. Poate că nu întâmplător Septembrie a fost primul poem din prima sa carte de poezii (acum mulți ani), dar și în cartea Acea iubire mare… care atâta doare,  poemul intitulat Miroase a septembrie. Ceea ce știe Carmen este că momentul căderii frunzelor reprezintă pentru ea un balsam, o rugăciune, o amintire…, ajutând cuvântul să curgă, direct și pasionat, din cel mai intim și profund colț al inimii. Carmen spune că scrisul o liniștește, obligând-o să-și pună ordine în gânduri. Așa se naște poezia sa pentru ca apoi să-i dea „aripi” și să o transmită prin propria voce. Carmen a scris 11 cărți de poezie. Face parte din grupul Poetalia din Bilbao.

 

 

 

 

Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina). (Rumanía). Poeta, ensayista, traductora de/al español, catedrático en sociología, miembro de la Unión de Escritores de Rumanía y miembro de la Unión de Escritores Rio de Janeiro, Brasil. Su obra poética suma 15 libros de poesías, entre cuales: Peregrinando (2008), Vademecum (2013), Instantes españoles (2014), Armonías celestiales (2018), Sombra de la misteriosa luz (2019). Su obra poética fue traducida al: español, francés, inglés, serbio, portugués, japonés, árabe y apareció en muchas antologías internacionales de poesía. Ha traducido Miguel de Unamuno (poesía, novela, ensayos), Alfredo Pérez Alencart, Carmen Martínez y.o. Premios recibidos: el Diploma de honor de la Asociación „Vorba Noastră” de Viena (Austria, 2003), el Premio de Excelencia, Drobeta-Turnu-Severin (Rumania, 2011), el Premio Eminescu de traducción, Bucarest (Rumania, 2011), el Premio Umberto Peregrino y Gran Mérito Cultural, Rio de Janeiro (Brasil, 2016), Medalle d’or en el Festival Internacional de poesía ”Mihai Eminescu”, Craiova (Rumanía, 2017, 2019), el Premio de la Unión de Escritores de Rumanía para traducción (2018). Para su laborioso trabajo de traducción fue reconocido como Huésped distinguido de la Ciudad de Salamanca (2018), España.