La lengua rumana: La patria de la poesía Carmen Bulzan (Rumania). Traducción de la autora

 

 

A continuación presentamos el nuevo índice de poesía, "Lengua rumana: la patria de la Poesía", bajo la coordinación  y traducción de la poeta Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina) (Rumanía). La curaduría cumple dos propósitos, traducir una serie de poetas rumanos al español y traducir poetas en lengua española y portuguesa al rumano.

 

 

 

La lengua rumana: La patria de la poesía

Carmen Bulzan (Rumania)

 

(Seudónimo Carmen Peregrina)

Traducción del rumano al español de Carmen Bulzan (Carmen Peregrina)

 

 

 

 

AMAR  ES ACOMPAÑAR

 

I

 

Amar es acompañar,

nacer otra vida al otro,

arar la tierra de la esperanza

llenándola del polvo de las estrellas,

abrazando desde lejos,

desde cerca,

escuchar la lluvia

besando las sombras del recuerdo,

de la desconsolación y la desesperación,

y retornar a la esperanza.

 

 

II

 

Amar es acompañar,

a saturar la sed en silencio,

el dolor que no puede ser confesado,

y peregrinar por el tercer milenio

con el corazón gritando

que palpita el pecho sin descansarlo;

es murmullar lento el cántico necesario

al oído que lo espera de una vida entera,

besar en mente la frente febril

de quien perdió su silencio…

 

 

III

 

Amar es acompañar,

mirar el cielo por los ojos de los otros

y rogar para el otro,

creer en el milagro que siempre se produce

de diversos modos,

esperar el testimonio vivo, palpable,

de la paz celeste

que la trinidad lo aporta

desde los siglos de los siglos

hasta al final del tiempo…

 

Amar es acompañar,

acompañar es ser semejante a Dios.

 

 

 

 

DETALLE

 

Nuestra vida es también detalle,

tal vez, sobre todo detalle.

 

Buscamos solo el todo, no miramos la parte;

nos interesa solo la vida,

no cada instante de lo que está formada;

buscamos al Hombre abstracto, el ideal,

no el que es de carne y hueso;

nos interesa la arquitectura humana, no el detalle;

miramos en general, no en particular;

buscamos lo absoluto y perdemos lo relativo.

 

En lo pequeño está lo grande:

en la gota de agua, el océano sin límites;

en la salpicadura de rocío, el alto cielo;

en la nota musical, la armonía,

en la palabra „amor”, el Amor;

en la casualidad, la necesidad;

en la parte, el todo;

en el Instante, la vida entera;

en tu mirada, tu alma desnuda;

en tu gesto, la humanidad;

en tu paso, la cadencia del mundo;

en tu palabra, la música de las esferas;

en tu susurro, el suspiro del Universo;

en tus brazos, el abrazo del Infinito;

en tu toque, la mano del Dios;

en mí, tú, en ti, yo.

 

Nuestra vida es también detalle,

tal vez, sobre todo detalle.

 

 

 

 

TIEMPO DE FIESTA

 

¿Por qué una fiesta aporta renovación?

Es una salida del tiempo cotidiano,

una ruptura del pasado

y una entrada en el tiempo sagrado

que promete un renacimiento, un nuevo principio.

La Fiesta es tiempo y espacio juntos:

el tiempo del Instante y el espacio del Encuentro…

 

En los ciclos de las fiestas sagradas,

la repetición es una promesa de novedad absoluta:

la renovación del tiempo de dentro.

¿Y la novedad qué es?

Un escape del presente hacia un mañana deseado…

El avance, de espaldas al pasado.

El derecho a empezar de nuevo la vida.

 

Si quieres vivir en Fiesta,

¡ten el coraje de ser feliz!

¡Sal del remolino de la inercia!

¡Cree de nuevo, no solo lo esperes!

¡Está capaz de renovarte!

¡Acostúmbrate, con desacostumbrado

contrapeso, al aburrimiento!

 

Aunque abogo para la estabilidad,

existe un riesgo del sedentarismo…

Acepto la estabilidad solo

por la decaída en pensamientos,

en la lectura, en la oración,

en la intimidad de vivir con el sino.

La fiesta puede entrar en tu destino.

Con que, ¡estate preparado para responderle!

¡Apaga la luz! El caos del principio…

 

¡Fiat lux! Y será luz.

Uno a otro, la Luz…

 

 

 

 

EN LA BÚSQUEDA DE LA IDENTIDAD

 

Me retiro en el anonimato de las hojas

para reencontrar mi identidad de Eva,

divulgada de falsos vestidos que me muestran

como quieren verme los otros.

 

Me escondo entre palabras,

diciendo los deseos de otros,

no los míos. La Palabra encarnada

en mi espíritu me salva.

 

Me dejo llevar por una ola que me pierde

pero solo así me reencuentro

al lado de los otros como seres

condenados al no ser.

 

Me exilio en el sueño – el espacio de los encuentros

con lo imposible, con lo increíble,

con la hermosura y la bondad

en estado absoluto.

 

Hago el trueque, el tiempo de la ciudad

para la eternidad del pueblo…

Escapo de mí en ti

para ser la que quería ser.

 

 

 

 

ATRACCIONES

 

Me gustan las etimologías

que me conducen

a la esencia de las palabras: la Palabra.

 

Amo la onomástica

que me revela

el interior del que está vestido el nombre.

 

Me atraen los mapas humanos

que me abren caminos imposibles

hacia lugares de destino.

 

Me fascina el reloj de arena:

el flujo del tiempo,

también el secreto de su retorno.

 

Me desafía

el lenguaje lúdico

de donde me salva el verso.

 

Quisiera ser una biblioteca

donde la gravitación de los libros

me eternizara.

 

 

 

 

SOLEDAD

 

Muchedumbre, muchedumbre…

Y deseada soledad…

 

Corro, corro después de que la echo de menos:

en muchedumbre quiero la soledad,

en soledad ansío de muchedumbre.

 

Soledad, soledad…

no te daría para un Instante de amor,

solo para el absoluto Amor:

Dios – la soledad suprema.

 

Dos soledades

que se encontrarán

en el infinito de la espera.

 

 

 

 

AÑORADA ETERNIDAD

 

Sintiendo una derrota,

me he retirado en un instante

para aclararme por dentro.

 

Con los puertos del alma devastados por lo onírico,

espero a la orilla

la caricia de una ola lírica.

 

El cielo desborda su gracia

sobre la cumbre olímpica de mis sueños

que solicitan el derecho a la existencia.

 

En el misterio

busco el orden cósmico

y en la naturaleza, la casa del Dios.

 

En lo oscuro quema la llama de la espera,

el fantasma sin forma pero con fuerza -

la oración.

 

A la luz,

suaves yemas:

sueños en el árbol de la vida.

 

Instante de soledad -

añorada eternidad.

 

 

 

 

DETRÁS DE MÍ

 

Como el primitivo

ante su ídolo adorado,

prohibido de tocar:

 

te presiento

orden en el caos de mí,

buscador de sentido;

 

te siento

secreto incomprensible –

el misterio de mi existencia;

 

te pienso

ley moral –

pura convención relativa;

 

te quiero

mi religión

en la cual creer ciegamente;

 

te imagino

mi recuerdo primero,

mi último sueño;

 

te intuyo

el mito de donde no quiero salir nunca,

solo contigo;

 

te quiero

el último elemento de mi existencia -

mi metafísica.

 

 

 

 

A LA ORILLA DEL MAR

 

En el silencio, antes de la tormenta,

escribí tu nombre sobre la arena

enviándolo como mensaje al mar.

En el reflujo, la playa, bajo el ardiente calor,

se ha transformado en desierto.

Solo el viento, más sopla la vida

levantando el polvo que busca

la parada de otra orilla:

el espejo del alma - los ojos.

El polvo ciega de otra manera, no como el amor…

La tormenta da forma a la materia,

purificándola por enrollar

y en el embudo del tiempo se mezcla caótico

todo, como al principio del mundo…

Los no diferentes buscan

sus forma, el orden, el sentido

corriendo hacia la luz

hasta cuando todo se hace… polvo….

¡Polvo en las manos de Dios!

En el silencio, luego de la tormenta,

el polvo de las estrellas soñadas en la playa

cubre el cuerpo del poeta

ahogado en melancolía

a la orilla del mar.

 

 

 

 

REVALUACIÓN

 

Una vez escribí:

„Mi vida

es una larga cuerda de reuniones:

amistosas,

algunas admirables,

indecibles,

otras previstas,

creativas,

todas no accidentales...ˮ

 

Ahora escribo:

„Mi vida

es una larga cuerda de separaciones:

algunas deseadas, liberadoras,

otras indeseables pero necesarias,

y muy pocos destinadas.

Algunas las recordaré,

las otras nunca las olvidaré,

porque me trajeron en los brazos

de la Fe y de la Poesía,

han fortalecido mi alma,

dieron alas a mi sueño

e hicieron que mi mano fuera digna

de escribir”.

 

 

 

 

 

 

 

 

A IUBI ESTE A ÎNSOȚI

 

I

 

A iubi este a însoți,

a naște altă viață celuilalt,

a ara solul speranței

umplându-te de praful stelelor,

îmbrățișând de departe,

de aproape;

a asculta ploaia

sărutând umbrele amintirii,

neconsolării și deznădejdii

și a te întoarce la speranță.

 

 

II

 

A iubi este a însoți,

a potoli setea în tăcere,

durerea care nu poate fi mărturisită,

și a peregrina prin mileniul trei

cu inima legată de suspinul

care agită pieptul fără să-l destindă;

este a fredona ușor cântul necesar

auzului care îl așteaptă de-o viață,

a săruta în gând fruntea febrilă

a celui ce și-a pierdut liniștea…

 

 

III

 

A iubi este a însoți,

a privi cerul prin ochii celuilalt

și a te ruga pentru altul,

a crede în minunea ce mereu se întâmplă,

în felurite moduri,

a spera la mărturia vie, palpabilă,

a păcii celeste

pe care trinitatea o aduce

din secolele secolelor

până la capătul timpului…

 

A iubi este a însoți,

a însoți este a te asemăna lui Dumnezeu.

 

 

 

 

DETALIU

 

Viața noastră este și detaliu,

poate, mai ales detaliu.

 

Căutăm doar întregul, nu privim partea;

ne interesează doar viața,

nu fiecare clipă din care e formată;

căutăm Omul abstract, idealul,

nu pe cel din carne și oase;

ne interesează arhitectura umană, nu detaliul;

privim în general, nu în particular;

căutăm absolutul și pierdem relativul.

 

În mic stă marele:

în picătura de apă, oceanul nemărginit;

în stropul de senin, cerul înalt;

în nota muzicală, armonia;

în cuvântul „iubire”, Iubirea;

în întâmplare, necesitatea;

în parte, întregul;

în Clipă, viața toată;

în privirea ta, sufletul tău dezvelit;

în gestul tău, umanitatea;

în pasul tău, cadența lumii;

în vorba ta, muzica sferelor;

în șoapta ta, suspinul Universului;

în brațele tale, cuprinderea Infinitului;

în atingerea ta, mâna lui Dumnezeu;

în mine tu, în tine eu.

 

Viața noastră este și detaliu,

poate, mai ales detaliu.

 

 

 

 

TIMP DE SĂRBĂTOARE

 

De ce o Sărbătoare aduce reînnoirea?

E o ieșire din timpul cotidian,

o ruptură de trecut

și o intrare într-un timp sacru

ce promite o renaștere, un nou început.

Sărbătoarea e timp și spațiu laolaltă:

timpul Clipei și spațiul Întâlnirii…

 

În ciclurile Sărbătorilor sacre,

repetiția e o promisiune de noutate absolută:

înnoirea timpului din noi.

Și noutatea ce e?

O evadare din prezent spre un mâine dorit…

Înaintare, cu spatele la trecut.

Dreptul de a lua viața de la capăt.

 

Dacă vrei să trăiești întru Sărbătoare,

ai curajul să fii fericit!

Ieși din vârtejul inerției!

Creează noul, nu doar îl aștepta!

Fii capabil să te înnoiești!

Obișnuiește-te cu neobișnuitul,

contrapondere la plictiseală!

 

Deși pledez pentru stabilitate,

există un risc al sedentarismului…

Accept stabilitatea doar

în statul pe gânduri,

în lectură, în rugăciune,

în intimitatea trăirii cu sinele.

Sărbătoarea poate intra în destinul tău.

Așadar, fii pregătit să-i răspunzi!

Stinge lumina! Haosul de început…

 

Fiat lux! Și se va face lumină.

Unul altuia, Lumina…

 

 

 

 

ÎN CĂUTAREA IDENTITĂȚII

 

Mă retrag în anonimatul cearșafurilor

să-mi regăsesc identitatea de Evă,

dezvelită de falsele veșminte care mă arată

cum aș vrea să mă vadă ceilalți.

 

Mă ascund printre cuvinte,

rostind dorințele celorlalți,

nu ale mele. Cuvântul încarnat

în spiritul meu mă salvează.

 

Mă las dusă de valul care mă pierde,

dar numai așa mă regăsesc,

alături de ceilalți, ca ființă

condamnată la neființă.

 

Mă exilez în vis - spațiul întâlnirilor

cu imposibilul, cu incredibilul,

cu frumusețea și bunătatea

în stare absolută.

 

Dau la schimb timpul orașului

pentru veșnicia satului…

Evadez din mine în tine

ca să fiu cea care aș vrea să fiu.

 

 

 

 

ATRACȚII

 

Îmi plac etimologiile

care mă conduc

la esența cuvintelor - Cuvântul.

 

Ador onomastica

ce îmi relevă

interiorul celui îmbrăcat în nume.

 

Mă atrag hărțile umane

ce-mi deschid drumuri imposibile

spre locuri destinale.

 

Mă fascinează clepsidrele:

curgerea timpului

și taina întoarcerii lui.

 

Mă provoacă

limbajul ludic

din care mă salvează versul.

 

Mă doresc o bibliotecă

în care gravitația cărților

să mă eternizeze.

 

 

 

 

SINGURĂTATE

 

Mulțime, mulțime

și dorita singurătate…

 

Alerg, alerg după ce îmi lipsește:

în mulțime doresc singurătatea,

în singurătate tânjesc după mulțime.

 

Singurătate, singurătate…

Nu te-aș da pentru o Clipă de amor,

doar pentru absoluta Iubire:

Dumnezeu - singurătatea supremă.

 

Două singurătăți

care se întâlnesc

la infinitul așteptării.

 

 

 

 

RÂVNITA ETERNITATE

 

Simțind o derută,

m-am retras într-o clipă

spre lămurire lăuntrică.

 

Cu porturile sufletului devastate oniric,

aștept la mal

mângâierea unui val liric.

 

Cerul își revarsă grația

peste înălțimea olimpică a viselor mele

ce-și cer dreptul la existență.

 

În taină

caut rânduiala cosmică

iar în natură, casa lui Dumnezeu.

 

În întuneric arde flacăra așteptării,

stihia fără formă, dar cu putere -

rugăciunea.

 

În lumină,

fragede înmuguriri:

vise în arborele vieții.

 

Clipa de singurătate -

râvnita eternitate.

 

 

 

 

DINCOLO DE MINE

 

Ca primitivul,

în fața idolului venerat,

interzis atingerii:

 

te presimt

ordine în haosul din mine,

căutător de sens;

 

te simt

mister de nepătruns -

taina existenței mele;

 

te gândesc

lege morală -

pură convenție relativă;

 

te vreau

religia mea

în care să cred orbește;

 

te imaginez

amintirea mea dintâi,

visul meu din urmă;

 

te intuiesc

mitul din care nu mai vreau să ies,

decât cu tine;

 

te vreau

ultimul element al existenței mele -

metafizica mea.

 

 

 

 

LA MALUL MĂRII

 

În liniștea de dinaintea furtunii,

am scris pe nisip numele tău

trimițându-l ca mesaj mării.

În reflux, plaja, sub dogoritoarea căldură,

s-a transformat în deșert.

Doar vântul mai adie viață

înălțând praful ce-și caută

limanul altui tărâm:

oglinda sufletului - ochii.

Praful orbește altfel, nu ca iubirea...

Furtuna dă formă materiei,

purificând-o prin învârtire

și-n pâlnia timpului se-amestecă haotic

totul, ca la-nceput de lume…

Nediferențiatele își caută

forma, ordinea, sensul

alergând după lumină

până când totul devine… țărână…

Țărână în mâinile Domnului!

În liniștea de după furtună,

pulberea de stele visate pe plajă

acoperă trupul poetului

înecat în melancolie

la malul mării.

 

 

 

 

REEVALUARE

 

Am scris odată:

„Viața mea

e un lung șir de întâlniri:

amiabile,

unele admirabile,

nesperate,

altele așteptate,

creatoare,

toate neîntâmplătoare…ˮ

 

Acum scriu:

„Viața mea

e un lung șir de despărțiri:

unele dorite, eliberatoare,

altele nedorite, dar necesare,

și foarte puține destinale.

Pe unele le voi ține minte,

pe celelalte nu le voi uita niciodată,

căci ele m-au adus în brațele

Credinței și ale Poeziei,

mi-au întărit sufletul,

mi-au înaripat visul

și mi-au învrednicit mâna

să scrieˮ.

 

 

 

 

Carmen Bulzan nació en Drobeta-Turnu Severin, Rumania, 1953. Licenciada en Filosofía en la Universidad de Bucarest. Catedrática y doctora en sociología, participo a los seminarios organizados por CIFEDHOP Geneva (Suiza) y ha obtenido becas en los programas: Arion, Comenius, Erasmus, Youth, de la Unión Europea, también en programas de Consejo de Europa en: España, Portugal, Francia, Alemania. Poeta, ensayista, traductora de/al español, portugués, miembro de la Unión de Escritores de Rumanía y miembro de la Unión de Escritores Rio de Janeiro, Brasil. En su obra literaria encuentran: ensayos, diarios (español, catalán, compostelano), epistolarios, monografías y 15 libros de poesías, entre cuales: Peregrinando (2008), Vademecum (2013), Clipe spaniole / Instantes españoles (2014), Armonii celeste /Armonías celestiales (2018), Gravitația cerului / La gravitación del cielo (2018), Umbra tăinuitei lumini / Sombra de la misteriosa luz (2019), Pe cărările dorului/ Por los senderos del anhelo  (2019), Sonetele iubirii târzii / Los sonetos del amor tardío (2019).. Su obra poética fue traducida al: español, francés, inglés, serbio, portugués, japonés, árabe, albanés y apareció en muchas antologías internacionales de poesía. Ha traducido Miguel de Unamuno (poesía, novela, ensayos), Alfredo Pérez Alencart, Carmen Martínez, Jose Ramón Ripoll (España), Claudio Murilo Leal, Edir Meirelles, Juçara Valverde y Marcia Barroca (Brasil), Luis Cruz-Villalobos (Chile) y. o. Premios recibidos: el Diploma de honor de la Asociación „Vorba Noastră” de Viena (Austria, 2003), el Premio de Excelencia, Drobeta-Turnu Severin (Rumania, 2011), el Premio Eminescu de traducción, Bucarest (Rumania, 2011), el Premio Umberto Peregrino y Gran Mérito Cultural, Rio de Janeiro (Brasil, 2016), Medalle d’or en el Festival Internacional de poesía „Mihai Eminescu”, Craiova (Rumanía, 2017, 2019), el Premio de la Unión de Escritores de Rumanía para traducción (2018), entre otros.  Para su laborioso trabajo de traducción fue reconocido como „Huésped distinguido” de la Ciudad de Salamanca (2018), España.

 

 

Carmen Bulzan s-a născut în Drobeta-Turnu Severin, România, în 1953. A absolvit Facultatea de Filosofiea Universității din București. Profesor universitar, doctor în sociologie, s-a format la CIFEDHOP Geneva (Elveția) și a obținut granturi în programele Uniunii Europene: Arion, Comenius, Erasmus, Youth și în programe ale Consiliului Europei în: Spania, Portugalia, Franța, Germania. Poetă, eseistă, traducătoare din/în spaniolă și portugheză, membră a Uniunii Scriitorilor din România și a Uniunii Scriitorilor din Rio de Janeiro, Brazilia. În opera sa literară se întâlnesc: eseuri, jurnale (spaniol, catalan, compostelan), epistolare, monografii și 15 cărți de poezie, printre care: Peregrinando (2008), Vademecum (2013), Clipe spaniole / Instantes españoles (2014), Armonii celeste / Armonías celestiales (2018), Gravitația cerului (2018), Umbra tăinuitei lumini / Sombra de la misteriosa luz (2019), Pe cărările dorului (2019), Sonetele iubirii târzii (2019). Opera sa poetică a fost tradusă în: spaniolă, franceză, engleză, sârbă, portugheză, japoneză, arabă, albaneză și a apărut în multe antologii internaționale de poezie. A tradus din Miguel de Unamuno (poezie, roman, eseuri), Alfredo Pérez Alencart, Carmen Martínez, Jose Ramón Ripoll (Spania), Claudio Murilo Leal, Edir Meirelles, Juçara Valverde și Marcia Barroca (Brazilia), Luis Cruz-Villalobos (Chile) ș.a. Premii acordate: Diploma de onoare a Asociației „Vorba Noastră” din Viena (Austria, 2003), Premiul de Excelență, Drobeta-Turnu-Severin (România, 2011), Premiul Eminescu pentru traducere, București (România, 2011), Premiul Umberto Peregrino și Marele Merit Cultural, Rio de Janeiro (Brasil, 2016), Medalle d’or în Festivalul Internațional de poezie „Mihai Eminescu”, Craiova (Românía, 2017, 2019), Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru traduceri (2018), între altele.  Pentru laborioasa sa muncă de traducere, Primăria orașului Salamanca (Spania) i-a acordat, în 2018, titlul de „Huésped distinguidoˮ.