La lengua rumana: La patria de la poesía Carmen Bulzan (Rumania). Traducción de la autora
A continuación presentamos el nuevo índice de poesía, "Lengua rumana: la patria de la Poesía", bajo la coordinación y traducción de la poeta Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina) (Rumanía). La curaduría cumple dos propósitos, traducir una serie de poetas rumanos al español y traducir poetas en lengua española y portuguesa al rumano.
La lengua rumana: La patria de la poesía
Carmen Bulzan (Rumania)
(Seudónimo Carmen Peregrina)
Traducción del rumano al español de Carmen Bulzan (Carmen Peregrina)
AMAR ES ACOMPAÑAR
I
Amar es acompañar,
nacer otra vida al otro,
arar la tierra de la esperanza
llenándola del polvo de las estrellas,
abrazando desde lejos,
desde cerca,
escuchar la lluvia
besando las sombras del recuerdo,
de la desconsolación y la desesperación,
y retornar a la esperanza.
II
Amar es acompañar,
a saturar la sed en silencio,
el dolor que no puede ser confesado,
y peregrinar por el tercer milenio
con el corazón gritando
que palpita el pecho sin descansarlo;
es murmullar lento el cántico necesario
al oído que lo espera de una vida entera,
besar en mente la frente febril
de quien perdió su silencio…
III
Amar es acompañar,
mirar el cielo por los ojos de los otros
y rogar para el otro,
creer en el milagro que siempre se produce
de diversos modos,
esperar el testimonio vivo, palpable,
de la paz celeste
que la trinidad lo aporta
desde los siglos de los siglos
hasta al final del tiempo…
Amar es acompañar,
acompañar es ser semejante a Dios.
DETALLE
Nuestra vida es también detalle,
tal vez, sobre todo detalle.
Buscamos solo el todo, no miramos la parte;
nos interesa solo la vida,
no cada instante de lo que está formada;
buscamos al Hombre abstracto, el ideal,
no el que es de carne y hueso;
nos interesa la arquitectura humana, no el detalle;
miramos en general, no en particular;
buscamos lo absoluto y perdemos lo relativo.
En lo pequeño está lo grande:
en la gota de agua, el océano sin límites;
en la salpicadura de rocío, el alto cielo;
en la nota musical, la armonía,
en la palabra „amor”, el Amor;
en la casualidad, la necesidad;
en la parte, el todo;
en el Instante, la vida entera;
en tu mirada, tu alma desnuda;
en tu gesto, la humanidad;
en tu paso, la cadencia del mundo;
en tu palabra, la música de las esferas;
en tu susurro, el suspiro del Universo;
en tus brazos, el abrazo del Infinito;
en tu toque, la mano del Dios;
en mí, tú, en ti, yo.
Nuestra vida es también detalle,
tal vez, sobre todo detalle.
TIEMPO DE FIESTA
¿Por qué una fiesta aporta renovación?
Es una salida del tiempo cotidiano,
una ruptura del pasado
y una entrada en el tiempo sagrado
que promete un renacimiento, un nuevo principio.
La Fiesta es tiempo y espacio juntos:
el tiempo del Instante y el espacio del Encuentro…
En los ciclos de las fiestas sagradas,
la repetición es una promesa de novedad absoluta:
la renovación del tiempo de dentro.
¿Y la novedad qué es?
Un escape del presente hacia un mañana deseado…
El avance, de espaldas al pasado.
El derecho a empezar de nuevo la vida.
Si quieres vivir en Fiesta,
¡ten el coraje de ser feliz!
¡Sal del remolino de la inercia!
¡Cree de nuevo, no solo lo esperes!
¡Está capaz de renovarte!
¡Acostúmbrate, con desacostumbrado
contrapeso, al aburrimiento!
Aunque abogo para la estabilidad,
existe un riesgo del sedentarismo…
Acepto la estabilidad solo
por la decaída en pensamientos,
en la lectura, en la oración,
en la intimidad de vivir con el sino.
La fiesta puede entrar en tu destino.
Con que, ¡estate preparado para responderle!
¡Apaga la luz! El caos del principio…
¡Fiat lux! Y será luz.
Uno a otro, la Luz…
EN LA BÚSQUEDA DE LA IDENTIDAD
Me retiro en el anonimato de las hojas
para reencontrar mi identidad de Eva,
divulgada de falsos vestidos que me muestran
como quieren verme los otros.
Me escondo entre palabras,
diciendo los deseos de otros,
no los míos. La Palabra encarnada
en mi espíritu me salva.
Me dejo llevar por una ola que me pierde
pero solo así me reencuentro
al lado de los otros como seres
condenados al no ser.
Me exilio en el sueño – el espacio de los encuentros
con lo imposible, con lo increíble,
con la hermosura y la bondad
en estado absoluto.
Hago el trueque, el tiempo de la ciudad
para la eternidad del pueblo…
Escapo de mí en ti
para ser la que quería ser.
ATRACCIONES
Me gustan las etimologías
que me conducen
a la esencia de las palabras: la Palabra.
Amo la onomástica
que me revela
el interior del que está vestido el nombre.
Me atraen los mapas humanos
que me abren caminos imposibles
hacia lugares de destino.
Me fascina el reloj de arena:
el flujo del tiempo,
también el secreto de su retorno.
Me desafía
el lenguaje lúdico
de donde me salva el verso.
Quisiera ser una biblioteca
donde la gravitación de los libros
me eternizara.
SOLEDAD
Muchedumbre, muchedumbre…
Y deseada soledad…
Corro, corro después de que la echo de menos:
en muchedumbre quiero la soledad,
en soledad ansío de muchedumbre.
Soledad, soledad…
no te daría para un Instante de amor,
solo para el absoluto Amor:
Dios – la soledad suprema.
Dos soledades
que se encontrarán
en el infinito de la espera.
AÑORADA ETERNIDAD
Sintiendo una derrota,
me he retirado en un instante
para aclararme por dentro.
Con los puertos del alma devastados por lo onírico,
espero a la orilla
la caricia de una ola lírica.
El cielo desborda su gracia
sobre la cumbre olímpica de mis sueños
que solicitan el derecho a la existencia.
En el misterio
busco el orden cósmico
y en la naturaleza, la casa del Dios.
En lo oscuro quema la llama de la espera,
el fantasma sin forma pero con fuerza -
la oración.
A la luz,
suaves yemas:
sueños en el árbol de la vida.
Instante de soledad -
añorada eternidad.
DETRÁS DE MÍ
Como el primitivo
ante su ídolo adorado,
prohibido de tocar:
te presiento
orden en el caos de mí,
buscador de sentido;
te siento
secreto incomprensible –
el misterio de mi existencia;
te pienso
ley moral –
pura convención relativa;
te quiero
mi religión
en la cual creer ciegamente;
te imagino
mi recuerdo primero,
mi último sueño;
te intuyo
el mito de donde no quiero salir nunca,
solo contigo;
te quiero
el último elemento de mi existencia -
mi metafísica.
A LA ORILLA DEL MAR
En el silencio, antes de la tormenta,
escribí tu nombre sobre la arena
enviándolo como mensaje al mar.
En el reflujo, la playa, bajo el ardiente calor,
se ha transformado en desierto.
Solo el viento, más sopla la vida
levantando el polvo que busca
la parada de otra orilla:
el espejo del alma - los ojos.
El polvo ciega de otra manera, no como el amor…
La tormenta da forma a la materia,
purificándola por enrollar
y en el embudo del tiempo se mezcla caótico
todo, como al principio del mundo…
Los no diferentes buscan
sus forma, el orden, el sentido
corriendo hacia la luz
hasta cuando todo se hace… polvo….
¡Polvo en las manos de Dios!
En el silencio, luego de la tormenta,
el polvo de las estrellas soñadas en la playa
cubre el cuerpo del poeta
ahogado en melancolía
a la orilla del mar.
REVALUACIÓN
Una vez escribí:
„Mi vida
es una larga cuerda de reuniones:
amistosas,
algunas admirables,
indecibles,
otras previstas,
creativas,
todas no accidentales...ˮ
Ahora escribo:
„Mi vida
es una larga cuerda de separaciones:
algunas deseadas, liberadoras,
otras indeseables pero necesarias,
y muy pocos destinadas.
Algunas las recordaré,
las otras nunca las olvidaré,
porque me trajeron en los brazos
de la Fe y de la Poesía,
han fortalecido mi alma,
dieron alas a mi sueño
e hicieron que mi mano fuera digna
de escribir”.
A IUBI ESTE A ÎNSOȚI
I
A iubi este a însoți,
a naște altă viață celuilalt,
a ara solul speranței
umplându-te de praful stelelor,
îmbrățișând de departe,
de aproape;
a asculta ploaia
sărutând umbrele amintirii,
neconsolării și deznădejdii
și a te întoarce la speranță.
II
A iubi este a însoți,
a potoli setea în tăcere,
durerea care nu poate fi mărturisită,
și a peregrina prin mileniul trei
cu inima legată de suspinul
care agită pieptul fără să-l destindă;
este a fredona ușor cântul necesar
auzului care îl așteaptă de-o viață,
a săruta în gând fruntea febrilă
a celui ce și-a pierdut liniștea…
III
A iubi este a însoți,
a privi cerul prin ochii celuilalt
și a te ruga pentru altul,
a crede în minunea ce mereu se întâmplă,
în felurite moduri,
a spera la mărturia vie, palpabilă,
a păcii celeste
pe care trinitatea o aduce
din secolele secolelor
până la capătul timpului…
A iubi este a însoți,
a însoți este a te asemăna lui Dumnezeu.
DETALIU
Viața noastră este și detaliu,
poate, mai ales detaliu.
Căutăm doar întregul, nu privim partea;
ne interesează doar viața,
nu fiecare clipă din care e formată;
căutăm Omul abstract, idealul,
nu pe cel din carne și oase;
ne interesează arhitectura umană, nu detaliul;
privim în general, nu în particular;
căutăm absolutul și pierdem relativul.
În mic stă marele:
în picătura de apă, oceanul nemărginit;
în stropul de senin, cerul înalt;
în nota muzicală, armonia;
în cuvântul „iubire”, Iubirea;
în întâmplare, necesitatea;
în parte, întregul;
în Clipă, viața toată;
în privirea ta, sufletul tău dezvelit;
în gestul tău, umanitatea;
în pasul tău, cadența lumii;
în vorba ta, muzica sferelor;
în șoapta ta, suspinul Universului;
în brațele tale, cuprinderea Infinitului;
în atingerea ta, mâna lui Dumnezeu;
în mine tu, în tine eu.
Viața noastră este și detaliu,
poate, mai ales detaliu.
TIMP DE SĂRBĂTOARE
De ce o Sărbătoare aduce reînnoirea?
E o ieșire din timpul cotidian,
o ruptură de trecut
și o intrare într-un timp sacru
ce promite o renaștere, un nou început.
Sărbătoarea e timp și spațiu laolaltă:
timpul Clipei și spațiul Întâlnirii…
În ciclurile Sărbătorilor sacre,
repetiția e o promisiune de noutate absolută:
înnoirea timpului din noi.
Și noutatea ce e?
O evadare din prezent spre un mâine dorit…
Înaintare, cu spatele la trecut.
Dreptul de a lua viața de la capăt.
Dacă vrei să trăiești întru Sărbătoare,
ai curajul să fii fericit!
Ieși din vârtejul inerției!
Creează noul, nu doar îl aștepta!
Fii capabil să te înnoiești!
Obișnuiește-te cu neobișnuitul,
contrapondere la plictiseală!
Deși pledez pentru stabilitate,
există un risc al sedentarismului…
Accept stabilitatea doar
în statul pe gânduri,
în lectură, în rugăciune,
în intimitatea trăirii cu sinele.
Sărbătoarea poate intra în destinul tău.
Așadar, fii pregătit să-i răspunzi!
Stinge lumina! Haosul de început…
Fiat lux! Și se va face lumină.
Unul altuia, Lumina…
ÎN CĂUTAREA IDENTITĂȚII
Mă retrag în anonimatul cearșafurilor
să-mi regăsesc identitatea de Evă,
dezvelită de falsele veșminte care mă arată
cum aș vrea să mă vadă ceilalți.
Mă ascund printre cuvinte,
rostind dorințele celorlalți,
nu ale mele. Cuvântul încarnat
în spiritul meu mă salvează.
Mă las dusă de valul care mă pierde,
dar numai așa mă regăsesc,
alături de ceilalți, ca ființă
condamnată la neființă.
Mă exilez în vis - spațiul întâlnirilor
cu imposibilul, cu incredibilul,
cu frumusețea și bunătatea
în stare absolută.
Dau la schimb timpul orașului
pentru veșnicia satului…
Evadez din mine în tine
ca să fiu cea care aș vrea să fiu.
ATRACȚII
Îmi plac etimologiile
care mă conduc
la esența cuvintelor - Cuvântul.
Ador onomastica
ce îmi relevă
interiorul celui îmbrăcat în nume.
Mă atrag hărțile umane
ce-mi deschid drumuri imposibile
spre locuri destinale.
Mă fascinează clepsidrele:
curgerea timpului
și taina întoarcerii lui.
Mă provoacă
limbajul ludic
din care mă salvează versul.
Mă doresc o bibliotecă
în care gravitația cărților
să mă eternizeze.
SINGURĂTATE
Mulțime, mulțime
și dorita singurătate…
Alerg, alerg după ce îmi lipsește:
în mulțime doresc singurătatea,
în singurătate tânjesc după mulțime.
Singurătate, singurătate…
Nu te-aș da pentru o Clipă de amor,
doar pentru absoluta Iubire:
Dumnezeu - singurătatea supremă.
Două singurătăți
care se întâlnesc
la infinitul așteptării.
RÂVNITA ETERNITATE
Simțind o derută,
m-am retras într-o clipă
spre lămurire lăuntrică.
Cu porturile sufletului devastate oniric,
aștept la mal
mângâierea unui val liric.
Cerul își revarsă grația
peste înălțimea olimpică a viselor mele
ce-și cer dreptul la existență.
În taină
caut rânduiala cosmică
iar în natură, casa lui Dumnezeu.
În întuneric arde flacăra așteptării,
stihia fără formă, dar cu putere -
rugăciunea.
În lumină,
fragede înmuguriri:
vise în arborele vieții.
Clipa de singurătate -
râvnita eternitate.
DINCOLO DE MINE
Ca primitivul,
în fața idolului venerat,
interzis atingerii:
te presimt
ordine în haosul din mine,
căutător de sens;
te simt
mister de nepătruns -
taina existenței mele;
te gândesc
lege morală -
pură convenție relativă;
te vreau
religia mea
în care să cred orbește;
te imaginez
amintirea mea dintâi,
visul meu din urmă;
te intuiesc
mitul din care nu mai vreau să ies,
decât cu tine;
te vreau
ultimul element al existenței mele -
metafizica mea.
LA MALUL MĂRII
În liniștea de dinaintea furtunii,
am scris pe nisip numele tău
trimițându-l ca mesaj mării.
În reflux, plaja, sub dogoritoarea căldură,
s-a transformat în deșert.
Doar vântul mai adie viață
înălțând praful ce-și caută
limanul altui tărâm:
oglinda sufletului - ochii.
Praful orbește altfel, nu ca iubirea...
Furtuna dă formă materiei,
purificând-o prin învârtire
și-n pâlnia timpului se-amestecă haotic
totul, ca la-nceput de lume…
Nediferențiatele își caută
forma, ordinea, sensul
alergând după lumină
până când totul devine… țărână…
Țărână în mâinile Domnului!
În liniștea de după furtună,
pulberea de stele visate pe plajă
acoperă trupul poetului
înecat în melancolie
la malul mării.
REEVALUARE
Am scris odată:
„Viața mea
e un lung șir de întâlniri:
amiabile,
unele admirabile,
nesperate,
altele așteptate,
creatoare,
toate neîntâmplătoare…ˮ
Acum scriu:
„Viața mea
e un lung șir de despărțiri:
unele dorite, eliberatoare,
altele nedorite, dar necesare,
și foarte puține destinale.
Pe unele le voi ține minte,
pe celelalte nu le voi uita niciodată,
căci ele m-au adus în brațele
Credinței și ale Poeziei,
mi-au întărit sufletul,
mi-au înaripat visul
și mi-au învrednicit mâna
să scrieˮ.
Carmen Bulzan nació en Drobeta-Turnu Severin, Rumania, 1953. Licenciada en Filosofía en la Universidad de Bucarest. Catedrática y doctora en sociología, participo a los seminarios organizados por CIFEDHOP Geneva (Suiza) y ha obtenido becas en los programas: Arion, Comenius, Erasmus, Youth, de la Unión Europea, también en programas de Consejo de Europa en: España, Portugal, Francia, Alemania. Poeta, ensayista, traductora de/al español, portugués, miembro de la Unión de Escritores de Rumanía y miembro de la Unión de Escritores Rio de Janeiro, Brasil. En su obra literaria encuentran: ensayos, diarios (español, catalán, compostelano), epistolarios, monografías y 15 libros de poesías, entre cuales: Peregrinando (2008), Vademecum (2013), Clipe spaniole / Instantes españoles (2014), Armonii celeste /Armonías celestiales (2018), Gravitația cerului / La gravitación del cielo (2018), Umbra tăinuitei lumini / Sombra de la misteriosa luz (2019), Pe cărările dorului/ Por los senderos del anhelo (2019), Sonetele iubirii târzii / Los sonetos del amor tardío (2019).. Su obra poética fue traducida al: español, francés, inglés, serbio, portugués, japonés, árabe, albanés y apareció en muchas antologías internacionales de poesía. Ha traducido Miguel de Unamuno (poesía, novela, ensayos), Alfredo Pérez Alencart, Carmen Martínez, Jose Ramón Ripoll (España), Claudio Murilo Leal, Edir Meirelles, Juçara Valverde y Marcia Barroca (Brasil), Luis Cruz-Villalobos (Chile) y. o. Premios recibidos: el Diploma de honor de la Asociación „Vorba Noastră” de Viena (Austria, 2003), el Premio de Excelencia, Drobeta-Turnu Severin (Rumania, 2011), el Premio Eminescu de traducción, Bucarest (Rumania, 2011), el Premio Umberto Peregrino y Gran Mérito Cultural, Rio de Janeiro (Brasil, 2016), Medalle d’or en el Festival Internacional de poesía „Mihai Eminescu”, Craiova (Rumanía, 2017, 2019), el Premio de la Unión de Escritores de Rumanía para traducción (2018), entre otros. Para su laborioso trabajo de traducción fue reconocido como „Huésped distinguido” de la Ciudad de Salamanca (2018), España.
Carmen Bulzan s-a născut în Drobeta-Turnu Severin, România, în 1953. A absolvit Facultatea de Filosofiea Universității din București. Profesor universitar, doctor în sociologie, s-a format la CIFEDHOP Geneva (Elveția) și a obținut granturi în programele Uniunii Europene: Arion, Comenius, Erasmus, Youth și în programe ale Consiliului Europei în: Spania, Portugalia, Franța, Germania. Poetă, eseistă, traducătoare din/în spaniolă și portugheză, membră a Uniunii Scriitorilor din România și a Uniunii Scriitorilor din Rio de Janeiro, Brazilia. În opera sa literară se întâlnesc: eseuri, jurnale (spaniol, catalan, compostelan), epistolare, monografii și 15 cărți de poezie, printre care: Peregrinando (2008), Vademecum (2013), Clipe spaniole / Instantes españoles (2014), Armonii celeste / Armonías celestiales (2018), Gravitația cerului (2018), Umbra tăinuitei lumini / Sombra de la misteriosa luz (2019), Pe cărările dorului (2019), Sonetele iubirii târzii (2019). Opera sa poetică a fost tradusă în: spaniolă, franceză, engleză, sârbă, portugheză, japoneză, arabă, albaneză și a apărut în multe antologii internaționale de poezie. A tradus din Miguel de Unamuno (poezie, roman, eseuri), Alfredo Pérez Alencart, Carmen Martínez, Jose Ramón Ripoll (Spania), Claudio Murilo Leal, Edir Meirelles, Juçara Valverde și Marcia Barroca (Brazilia), Luis Cruz-Villalobos (Chile) ș.a. Premii acordate: Diploma de onoare a Asociației „Vorba Noastră” din Viena (Austria, 2003), Premiul de Excelență, Drobeta-Turnu-Severin (România, 2011), Premiul Eminescu pentru traducere, București (România, 2011), Premiul Umberto Peregrino și Marele Merit Cultural, Rio de Janeiro (Brasil, 2016), Medalle d’or în Festivalul Internațional de poezie „Mihai Eminescu”, Craiova (Românía, 2017, 2019), Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru traduceri (2018), între altele. Pentru laborioasa sa muncă de traducere, Primăria orașului Salamanca (Spania) i-a acordat, în 2018, titlul de „Huésped distinguidoˮ.