Poesía

La lengua rumana: La patria de la poesía. Ángela Gentile (Argentina). Traducción al rumano de Carmen Bulzan

 

 

 

A continuación presentamos el nuevo índice de poesía, "Lengua rumana: la patria de la Poesía", bajo la coordinación  y traducción de la poeta Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina) (Rumanía). La curaduría cumple dos propósitos, traducir una serie de poetas rumanos al español y traducir poetas en lengua española y portuguesa al rumano. Iniciamos con la selección de los poetas de lengua española.

 

 

 

 

La lengua rumana: La patria de la poesía

Ángela Gentile (Argentina)

 

Traducción del español al rumano de Carmen Bulzan (Carmen Peregrina)

 

 

 

 

DIARIO DE VIAJE EN LA NOCHE

 

(de Gente del Jónico)

 

I

Nos guiaba el vuelo de las aves sobre el mar y llevábamos en nuestros bolsillos plumas de búho, antiguos amuletos de mercaderes.

 

II

Los vientos nos devolvían el olor a Fenicia, nuestra tierra, y veíamos los peces nadar sin dejar huella.

 

III

Por las noches, los marinos abrían sus urnas y lanzaban cenizas al mar.

 

IV

Compartíamos sueños en voz baja y separábamos las ánforas según tuvieran azafrán, mirra o reliquias.

 

V

Con la luna en la popa navegábamos hacia Gadir.

 

VI

Habíamos plantado cedros en la orilla sur del mundo.

 

VII

Nuestro alfabeto había originado tantas lenguas como hilados hacen la seda.

 

VIII

En Cartago cenábamos dátiles bendecidos por Elisa, su fundadora.

 

IX

Llevábamos un invierno de luz.

 

X

Navegábamos repitiendo la sentencia de los marinos:

No pinten remos sobre el túmulo

sobre nuestras cenizas frías.

La tumba es de los náufragos.

¿Por qué intentan otra vez

recordarnos la calamidad de las olas

a los que estamos debajo de esta tierra?

 

XI

Algunas voces desde la orilla despiden la noche.

 

XII

Pasamos hojas de laurel sobre nuestros rostros para descender por primera vez en Occidente.

 

 

 

 

DIDO

 

Vivo en Cartago,

un reino donde las estrellas presiden el desasosiego

Día tras día medito sobre la historia sepultada en la lengua del pueblo.

Me arrastran los siglos y sigo aquí,

como única y última reina de un milagro.

Vuelan los cormoranes de mi imaginación,

libero mi verbo en los abismos,

busco las redes de los marinos y doy con mi sombra.

Soy esa mujer que se debate en la tempestad del amor.

Una ciega que deambula a la zaga de un nombre que jamás volverá a pronunciar.

Me sobreviven los aromas, aquí, en el más despoblado de los mundos.

Había amado.

Mi pasión agonizaba en cada remo que partía.

Nadie regresará.

La muerte nos ha invocado.

 

 

 

 

LAERTES

 

He aquí un anciano.

La vejez que contemplas también se atisba en tu mirada.

Todos llevamos dentro algo profano:

un traficante de vinos o de aceites, un constructor de arados…

Soñé ruiseñores y un verano bajo los árboles.

Perseguí los pasos de Amor y fui padre del más astuto de los hombres.

 

 

 

 

 

EN DOS MUNDOS

 

Envueltos en aroma de azafrán pisamos la tierra inédita.

A nuestras espaldas declinaba Oriente.

Envejeceríamos en otra lengua.

Otros cantos sembrados y otros ríos

edificaban una oda perdida en el vacío

 

 

 

 

LAOCOONTE

 

Por un instante se elevó el canto en las aldeas.

Mi antiguo argot, único para celebrar ritos y profecías, enmudeció como la

lengua de los muertos.

La luna con su claridad a mis espaldas iluminó Constantinopla, esa ciudad atravesada

por perfumes, especias y camellos.

Aquí siempre anochece en lugares imperfectos.

Las pupilas de mis hijos aprendieron a cerrarse.

No lavé sus heridas con mis manos ni coloqué óbolos sobre sus bocas

 

 

 

 

CREÚSA

 

El acre olor de los caballos se mezcló con mi sombra.

Noche tras noche, vagó mi incorpórea presencia por Alejandría y el Cairo.

Allí      el silencio.

Aquí       los sueños.

Iluminé destinos, pero me abandonaron.

 

 

 

 

ATTHIS

 

Ella, la que cantaba en las alturas, recordó el mar

─ el thalassa de los isleños.

Luego tomó su cítara e improvisó:

La luna y las pléyades se han ocultado.

Es medianoche.

Para mí ya no quedan

fiestas ni danzas,

tampoco un sagrado bosque

que nos pertenezca

 

 

 

 

JONIA

 

En esta tierra los ancianos ensayan ditirambos,

no hablan sobre el futuro y se detienen al sol.

Espantan las luciérnagas de sus miradas para ver las estrellas,

se comunican en dialecto jónico y cultivan olivares.

Sueñan con recoger la luz y seguir danzando.

 

 

 

 

PRÍAMO

 

Una trampa vulneró la fortaleza.

Sepulté mi descendencia donde el jabalí se detuvo.

Mi lengua ha envejecido.      Mi corazón es ya su sombra

 

 

 

 

SUNIÓN

 

Cuando el poder les mostró sus abalorios,

los marinos abandonaron las redes.

Regresaron a sus tragedias y

recogieron lirios en las dos puertas del sueño.

Rumbo al Oeste, más allá de las Cícladas, divisaron Sunión.

Desde allí, el rey de los hombres siguió hacia su destino: Micenas.

 

 

 

 

FIN DE UN DIARIO EN LA NOCHE

 

I

Tres veces transitamos este sendero

al pensarlo      al recorrerlo         al peregrinar.

 

II

El lugar donde reposan nuestros silencios es el océano.

 

III

Navegamos, bebimos y sostuvimos sueños.

 

IV

Pensábamos en fenicio cuando los vientos nos hacían recoger las velas.

 

VI

El oráculo nos predijo que llegaríamos adonde emigran los pájaros.

 

VII

Descendimos a babor en busca de nuevas sombras.

 

VIII

Bajo las nuevas constelaciones intercambiamos oro y estaño.

 

IX

Preservamos la palabra y vendimos las anclas de plomo.

 

X

Como dioses, creamos el paisaje con nuestras manos.

 

XI

Abandonamos los escarabajos y las cuentas de vidrio al pie de las murallas.

 

XII

El doble puerto consentía que la muerte viniera del mar.

 

 

 

 

 

 

 

 

JURNAL DE CĂLĂTORIE PE TIMP DE NOAPTE

 

(al oamenilor din Ionia)

 

I

Ne călăuzea zborul păsărilor deasupra mării și purtam în buzunarele noastre pene de bufniță, amulete străvechi de negustori.

 

II

Vânturile ne dădeau înapoi mirosul Feniciei, pământul nostru, și vedeam peștii cum înoată fără să lase urme.

 

III

Noaptea, marinarii își deschideau urnele și aruncau cenușă în mare.

 

IV

Împărțeam vise în șoaptă și separam amforele după ce aveau în ele: șofran, smirnă sau relicve.

 

V

Cu luna la pupa navigam spre Gadir.

 

VI

Plantasem cedri pe malul sudic al lumii.

 

VII

Alfabetul nostru își avea originea în tot atâtea limbi ca firele care fac mătasea.

 

VIII

În Cartagina cinam fructe binecuvântate de Elisa, întemeietoarea ei.

 

IX

Purtam o iarnă plină de lumină.

 

X

Navigam repetând propoziția marinarilor:

                                          Nu pictați vâsle pe movilă,

pe cenușa noastră rece.

Mormântul aparține naufragiaților.

De ce se încearcă din nou

să ne amintească de calamitatea valurilor

celor care suntem sub acest pământ?

 

XI

Unele voci de la mal se despart de noapte.

 

XII

Trecem frunze de dafin peste fețele noastre pentru a coborî pentru prima dată în Occident.

 

 

 

 

DIDO

 

Eu locuiesc în Cartago,

o împărăție în care stelele prezidează neliniștea

Zi de zi meditez la istoria îngropată în limba poporului.

Sunt târât în jos de secole și eu sunt încă aici,

ca singura și ultima regină a unei minuni.

Cormoranii imaginației mele zboară,

îmi eliberez verbul în abisuri,

caut plasele marinarilor și îmi găsesc umbra.

Eu sunt acea femeie care se zbate în furtuna iubirii.

O femeie oarbă care rătăcește în spatele unui nume pe care nu-l voi mai pronunța niciodată.

Mă țin în viață aromele, aici, in cele mai nepopulate dintre toate lumile.

Iubisem.

Pasiunea mea a agonizat în fiecare vâslă care pleca.

Nimeni nu se va întoarce.

Moartea ne-a chemat.

 

 

 

 

LAERTES

 

Aici este un bătrân.

Bătrânețea pe care o contempli este vizibilă în privirea ta.

Cu toții purtăm ceva profan în interior:

un traficant de vin sau de ulei, un constructor de pluguri...

Am visat privighetori și o vară sub copaci.

Am călcat pe urmele lui Amor și am fost tatăl celui mai viclean dintre oameni.

 

 

 

 

ÎN DOUĂ LUMI

 

Învăluiți în parfumul șofranului, punem piciorul pe un pământ inedit.

În spatele nostru, Oriental scădea.

Îmbătrâneam într-o altă limbă.

Alte cântece semănate și alte râuri

întemeiau o odă pierdută în neant.

 

 

 

 

LAOCOON

 

Pentru o clipă cântecul s-a ridicat în sate.

Vechiul meu argo, unic pentru a celebra rituri și profeții, a tăcut ca și

limba morților.

Luna cu strălucirea ei în spatele meu a luminat Constantinopolul, acel oraș străbătut

de parfumuri, mirodenii și cămile.

Aici mereu se întunecă în locuri imperfecte.

Pupilele copiilor mei au învățat să se închidă.

Nu le-am spălat rănile cu mâinile mele, nici nu le-am pus obole peste gurile lor.

 

 

 

 

CREUSA

 

Mirosul acru al cailor se amesteca cu umbra mea.

Noapte de noapte, prezența mea fără trup a rătăcit prin Alexandria și Cairo.

Acolo            liniștea.

Aici                visele.

Am iluminat destine, dar m-au abandonat.

 

 

 

 

ATTHIS

 

Ea, care cânta pe înălțimi, și-a amintit de mare

─ talasa insulelor.

Apoi și-a luat lira și a improvizat:

Luna și pleiadele s-au ascuns.

Este miezul noptii.

Pentru mine nu mai sunt

petreceri sau dansuri,

nicio pădure sacră

care să  ne aparțină

 

 

 

 

IONIA

 

În acest pământ bătrânii repetă ditirambe,

nu vorbesc despre viitor și se opresc la soare.

Ei sperie licuricii din privirile lor ca să vadă stelele,

comunică în dialectul ionic și cultivă plantații de măslini.

Visează să adune lumina și să continue să danseze.

 

 

 

 

PRIAM

 

O capcană a pătruns în cetate.

Mi-am îngropat descendența acolo unde s-a oprit mistrețul.

Limba mea a îmbătrânit.            Inima mea este deja umbra sa.

 

 

 

 

SUNION

 

Când puterea le-a arătat mărgelele ei,

marinarii au abandonat plasele.

S-au întors la tragediile lor şi

au cules crini la cele două porți ale visului.

Îndreptându-se spre Vest, dincolo de Ciclade, au zărit Sunion.

De acolo, regele oamenilor a continuat spre destinația sa: Micene.

 

 

 

 

SFÂRȘITUL UNUI JURNAL PE TIMP DE NOAPTE

 

I

De trei ori am mers pe acest drum

să-l gândesc                să-l fac                  în pelerinaj.

 

II

Locul în care se odihnesc tăcerile noastre este oceanul.

 

III

Navigam, beam și întrețineam vise.

 

V

Gândeam la fenician când vânturile ne făcuseră să ridicăm pânzele.

 

VI

Oracolul ne-a prezis că vom ajunge acolo unde migrează păsările.

 

VII

Coborâm la ​​babord în căutarea unor noi umbre.

 

VIII

Sub noile constelații schimbăm aur și staniu.

 

IX

Păstram cuvântul și vindem ancorele de plumb.

 

X

Ca zei, creăm peisajul cu mâinile noastre.

 

XI

Lăsăm gândacii și mărgelele de sticlă la baza pereților.

 

XII

Dublu port permitea ca moartea să vină din mare.

 

 

 

 

Ángela Gentile nació en Berisso. Argentina. Prof de lengua y literatura española e italiana. Becaria Universidad de Perugia. Integró el centro de estudios italianos (UNLP) Premio Nacional de Literatura –Ministerio de Educación y justicia de La Nación (Bienal 1985-1987). Premio "Pregonero" Feria Internacional del libro 2009.  Asociación Mundial Amigos de Nikos Katzantzakis, Suiza, 2020. Dámaso Alonso 2020-Academia Hispanoamericana de letras, Madrid. Ciudadana ilustre de  Berisso. Publicó: Escenografías (Edit, Fénix), Cantos de la Etruria (Edit Fénix) Los pies de Ulises (Edit, Ocelotos, Atenas, Grecia) Voces Olvidadas (Edit. Del Árbol, Auspiciado por la UNESCO; Bizancio (Editorial Vinciguerra) Palabras originarias (Editorial Mandioca); Ocho Centurias ( Univ.Salamanca 2018).Palabras, la voz de las mujeres indígenas (Editorial Hudson, 2020); Madras (editado en español, Mago editores, Chile 2019, en portugués Edit Labirinto, Lisboa 2020; en francés, París, Edit. L´Hammartan 2021) .Incluida en la colección Juan Gelman de poesía argentina del Ministerio de la Nación.

 

 

 

Ángela Gentile s-a născut în Berisso. Argentina. Prof de limba și literatura spaniolă și italiană. Bursa universitatea din Perugia. A fost membru al Premiului Național pentru Literatură al Centrului pentru Studii Italiene (UNLP) – Ministerul Educației și Justiției din La Nación (Bienala 1985-1987). Premiul "Crier" Târgul Internațional de Carte 2009.  Asociația Mondială Prietenii lui Nikos Katzantzakis, Elveția, 2020. Dámaso Alonso 2020-Academia Hispanoamericana de letras, Madrid. Ilustru cetățean al lui Berisso. A publicat: Scenographies (Edit, Phoenix), Cantos de la Etruria (Edit Fénix) Los pies de Ulises (Edit, Ocelotos, Atenas, Grecia) Voces Olvidadas (Edit. Del Árbol, sponsorizat de UNESCO; Bizanț (Editorial Vinciguerra) Palabras originarias (Editorial Mandioca); Ocho Centurias (Univ.Salamanca 2018). Palabras, la voz de las mujeres indígenas (Editorial Hudson, 2020); Madras (editat în spaniolă, editori Mago, Chile 2019, în portugheză Edit Labirinto, Lisabona 2020; în franceză, Paris, Edit. L'Hammartan 2021) . Inclus în colecția Juan Gelman de poezie argentiniană a Ministerului Națiunii.

 

 

 

 

Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina). (Rumanía). Poeta, ensayista, traductora de/al español, catedrático en sociología, miembro de la Unión de Escritores de Rumanía y miembro de la Unión de Escritores Rio de Janeiro, Brasil. Su obra poética suma 15 libros de poesías, entre cuales: Peregrinando (2008), Vademecum (2013), Instantes españoles (2014), Armonías celestiales (2018), Sombra de la misteriosa luz (2019). Su obra poética fue traducida al: español, francés, inglés, serbio, portugués, japonés, árabe y apareció en muchas antologías internacionales de poesía. Ha traducido Miguel de Unamuno (poesía, novela, ensayos), Alfredo Pérez Alencart, Carmen Martínez y.o. Premios recibidos: el Diploma de honor de la Asociación „Vorba Noastră” de Viena (Austria, 2003), el Premio de Excelencia, Drobeta-Turnu-Severin (Rumania, 2011), el Premio Eminescu de traducción, Bucarest (Rumania, 2011), el Premio Umberto Peregrino y Gran Mérito Cultural, Rio de Janeiro (Brasil, 2016), Medalle d’or en el Festival Internacional de poesía ”Mihai Eminescu”, Craiova (Rumanía, 2017, 2019), el Premio de la Unión de Escritores de Rumanía para traducción (2018). Para su laborioso trabajo de traducción fue reconocido como Huésped distinguido de la Ciudad de Salamanca (2018), España.