REPRODUCERI
Eu cânt trupul electric
Walt Whitman
Ce ciudat
să vezi reproduse
cu uluitoare
exactitate
fragmente
ale trupului tău
în trupul meu,
mamă,
și ale feței tale,
tată,
în fața mea.
Așa,
un deget
al tău este al meu,
identica
față
în ovalul tău,
(mă recunosc
în el,
din profil)
un genunchi
și celălalt,
și încruntarea
unei sprâncene.
Piese de
identitate
furate
sau mutate
într-un nesfârșit
de alte
posibilități.
Buenos Aires, ianuarie 2008
CERURILE PATAGONIEI
Lui Poldi
Nu e un singur cer,
ci mii.
Dramatice,
vibrante
uimite
febrile.
Strângând
nori
cu voluptoase
roze
și violete
violente,
ceruri schimbătoare
ca marea.
A le contempla
este a înțelege că
tăcerea și viteza
nu sunt incompatibile.
Nu este nevoie
să-ți ridici privirea
pentru a descoperi
intensul său
rol
în vastul
peisaj
cu muguri
de vegetaţie
argintate,
anemice plante
brave
sfidând
valurile
de vântul
care nu încetează.
Multe ceruri,
nori fabuloși,
animă
stepa.
Tulburătoare
ceruri
ale Patagoniei,
inevitabile
imprimeuri
ale cosmosului
în această margine:
Capătul Lumii.
După o călătorie acolo,
februarie 2008
MORȚII
Întunecimile scârțâie și se înfioară.
Sylvia Plath
Cum cresc
morții
în timp…
Cresc
ca umbra
care e mai mare
și mai înaltă
și se mișcă
în ritmul nostru
ca și cum ar fi
altul sau alta:
un gigant.
Așa cresc
în măsura lor
și în greutatea lor
în memoria noastră
volubilă
morții.
Cu anii,
se transformă,
dobândesc
mai mare putere,
mai multă forță,
și intensitate,
eclipsându-se așa
greșeli
și defecte.
Se întorc aici,
în teritoriul nostru
și ne induc
să gândim că,
de fapt,
nu au plecat niciodată,
ci că
s-au înălțat
în trecerea lor
ca un tort,
inundând limitele
a ceea ce am crezut
fragilitatea
acestui mucegai,
lumea.
Buenos Aires, octombrie 2007
TEMERI ȘI IUBIRI
Memoriei Mamei, Tatălui, lui Omi, Opi
Din copilărie
mi-a fost teamă
de Centaur,
de tunet,
de valuri,
de bețivi.
De o fantomă
numită
Baba Stoltza,
de mânia
mamei mele,
de cadavre,
de moartea în sine,
de negi
cu fire de păr
pe anumite fețe,
de febra
și bâzâitul
bronșitei mele
și de orbi,
de oricare dintre acestea.
Din copilărie
mi-au plăcut
în schimb
Unicornul,
Fata Morgana,
Micul Prinț,
Ileana Cosânzeana,
focul,
o floare numită
"Nu mă uita",
la munte,
verde sau înzăpezit,
pietrele de
orice dimensiune,
râsul tatălui meu,
pinii,
actorii
pe scenă,
melcii
în grădină
cu casa lor
argintată,
râurile,
fragii
de pădure,
pisicile,
parfumurile
în flacon,
penumbra
bisericilor
ortodoxe,
cu icoanele lor
și lumânările
pâlpâitoare,
tocană de
năut
cu orez
și caviarul
de vinete.
De mică
mi-au plăcut
câteva nume
proprii
cum ar fi: Coppelia,
Samarcand,
Constantinopol
sau Zanzibar
și limba
franceză,
cu accentele ei
finale,
oh, la, la… oh, la, la,
și Verlaine,
desigur,
cu ale lor
sanglots longs.
Mi-a plăcut să privesc
monturile
și mâinile
oamenilor
și unele riduri
mă fascinau,
da, da, mai ales
ce se numește
"linii de expresie".
Mi-a plăcut un tango
numit "Tangolita"
care suna
în germană
de pe un disc
de vinil în casa mea.
Temerile
și iubirile
intense
și uitabile
care azi
se trezesc
în această pagină
prin aceasta
pentru totdeauna
insuficientă
enumerare.
Și o șoaptă
din golul
cosmic
ce îmi spune
ca într-o axiomă
- poate să fie -
că acolo
unde există iubire,
își pierde locul
atât de temuta
frică.
Buenos Aires, agosto de 2008
RUGĂCIUNE
Anei
Dă-mi
răbdarea
celor
înțelegători,
generozitatea
eliberaților,
toleranța
celor care
le știu pe toate,
le înțeleg
și iartă.
Te rog,
fă-mă
inumană,
măcar
odată.
Buenos Aires, iunie 2008
LOA LA CAFEA
Ce bucurie
că am petrecut
o mare parte
din timpul meu
în cafenele.
Văzând așa
cum trece viața
ca un film
documentar,
mereu actualizând
dinafară,
de la masa
cu vedere
la Bulevardul
Saint-Germain
sau la Parcul Lezama.
Privind
prin fereastră
diferitele mele patrii
în mozaic
dintr-un punct fix,
aproape mereu
o scenă
celebră
din acest
și altul
mare oraș.
Fiind enoriașă
a Terrei
în fața unei cești
cu cafea,
încântarea mică
și supremă
în oricare zi
a mea.
Aspirând aroma
cunoscută
și inspiratoare
și minunea
clipei
între pereții
barului
cotidian,
această inocentă
dependență
de invidiat.
Mai 2006
VARINKA
Ieri ai fi împlinit
92 de ani.
Cum trece timpul,
mamă.
La fel ca tine,
îmbătrânesc.
Am oprit lupta
acum deja șapte ani,
și totuși
tânjesc după intensitatea
prezenței tale
zdrobind-mă până
la furia lacrimilor
și impotența
sigilată în atâtea
incompatibilităţi
ale noastre.
Privirea ta mă urmărește
încă, precum o rază,
când greșesc,
cad, mă îndoiesc sau mă cert
și o simt limpede
și angelică
ca o oglindă de apă
când, fără să știu,
răspund la cum
ți-ar fi fost voia.
Ne iubea
așa cum știam
sau puteam,
fără atenuante.
Și astăzi descopăr
în Mama Terra
ceea ce am căutat atâta
zi de zi
în copilărie.
Te iubesc
în ciuda a toate,
așa trebuie să fie,
din imensa ta
depărtare, mi-e dor de tine
și, totuși,
imediat
ne apropiem
ca niciodată înainte
rostind
numele tău,
invocându-te.
Simt briza ta
dincolo de capul meu,
de un umăr,
de un poate,
și știu că ești acolo,
în vizită, pentru o vreme
și că în această frecare
fantomatică,
gângurită
și mângâietoare,
s-au exorcizat
demonii,
mama.
Octombrie 2005
MAMA
M-ai iubit.
cu o dragoste
vorace și exorbitantă
ca și cum ființa mea
a fost o parte
foarte importantă
din oricare dintre
viscerele tale.
A trebuit să te ascult
pentru că - pentru tine -
eu nu eram eu,
ci tu însăți
într-o altă oglindă.
M-ai vrut unită
cu destinul tău.
în viață
și în moarte.
Toate pretențiile tale
proveneau din această
tăcută, ciudată
neînţelegere
dintr-o alianță
de uter și
sânge
stabilită de tine.
M-ai iubit.
cu cea mai posesivă
și anihilatoare
iubire fanatică.
Cu o privire dulce
și teribilă.
Niciodată cineva
nu m-a iubit așa,
o, mamă.
Buenos Aires, ianuarie 2006
NUMELE TĂU
Pe cine numește
numele tău
și prenumele tău?
Pe corpul -
mâini, brațe,
cap, ochi, picioare,
unghii etcetera?-
Pe acest trup
care se vede
sau nu?
(oase, sânge,
inimă,
plămâni, splina,
coloană vertebrală
retină,
vene și celule)
Sau
ceea ce produce,
chiar mai invizibil,
ca hormonii,
zahărul,
adrenalina
endorfinele,
transaminazele?
Sau poate
gândurile,
ideile tale
când vin și se duc,
nebunia
minții tale,
fără ton nici sunet?
Ce numește
numele tău
și pronumele tău?
Ce spun
când spun
Ana, Juan?
Poate că
ceea ce se gătește
pe dinlăuntru
și se aduce la vedere,
deșeurile
care scriu
istoria
aparatului
în ansamblul său
și în fiecare parte?
Pe cine numește
numele tău
și pronumele tău?
-mă întreb-
Pe care dintre
toate aceste
esenţiale
fragmente?
Și acela
al cărui nume
nu este numit
sau doar,
în rugăciune, poate,
cine este, ce este?
Se numeste
cu numele tău?
Martie 2006
SUNET ȘI LUMINĂ
Și, brusc, au apărut
minunile lumii
în mii de culori.
Fața largă
a Sfinxului
impenetrabil
și cele trei faraonice
Piramidele, în spatele lor.
Ghemuită
în pătură,
mă apăram
de noaptea din deșert,
mută de emoție,
înmărmurită,
asistam la miracolul
afișat
cu muzică și voci
milenare,
cerșind Cerului
în numele lui Sesostris
și Akenathón,
al lui Thutmosis III
și Hatshepsut,
și răspunzând cu certitudine
ca Oedip
la ghicitoarea
masivului hermafrodit
de piatră
din Egipt.
Lacrimile
agitației
mă trezeau
din visul Istoriei
celei mai sfinte.
Pe cer, Lună
adăuga lumina sa
miilor de torțe
ale nopții,
reflectoarelor,
stelelor
și Zeilor
care participau
la același înfricoșător
spectacol.
Nu va intra niciodată
această noaptea
în uitările mele.
Aprilie 2006
Alina Diaconu nació en Bucarest, Rumania. En 1959 llegó con sus padres a Buenos Aire y es ciudadana argentina. Autora de 19 libros editados en Buenos Aires y otros en el exterior: 9 novelas, un libro de cuentos, otros de ensayo, reportajes a grandes escritores, aforismos. Sus libros de poesía son: Intimidades del Ser (2005), Poemas del Silencio (2007) y Aleteos, ilustrado por Guillermo Roux (2015).Fue traducida al inglés, al francés y al rumano. Recibió numerosos premios nacionales e internacionales. En el 2009 y el 2013 el gobierno rumano le otorgó la Medalla y el Diploma a la Excelencia por difundir la cultura rumana y la imagen de Rumania fuera de sus fronteras. Otras recientes distinciones: PERSONALIDAD DESTACADA DE LA CULTURA 2018 (Legislatura de la Ciudad de Buenos Aires) y el PRIX ASOLAPO ITALIA 2018-2019 “por una vida en la literatura, fuerte en sus raíces y orgullosa de su nueva y universal identidad”.
Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina). (Rumanía). Poeta, ensayista, traductora de/al español, catedrático en sociología, miembro de la Unión de Escritores de Rumanía y miembro de la Unión de Escritores Rio de Janeiro, Brasil. Su obra poética suma 15 libros de poesías, entre cuales: Peregrinando (2008), Vademecum (2013), Instantes españoles (2014), Armonías celestiales (2018), Sombra de la misteriosa luz (2019). Su obra poética fue traducida al: español, francés, inglés, serbio, portugués, japonés, árabe y apareció en muchas antologías internacionales de poesía. Ha traducido Miguel de Unamuno (poesía, novela, ensayos), Alfredo Pérez Alencart, Carmen Martínez y.o. Premios recibidos: el Diploma de honor de la Asociación „Vorba Noastră” de Viena (Austria, 2003), el Premio de Excelencia, Drobeta-Turnu-Severin (Rumania, 2011), el Premio Eminescu de traducción, Bucarest (Rumania, 2011), el Premio Umberto Peregrino y Gran Mérito Cultural, Rio de Janeiro (Brasil, 2016), Medalle d’or en el Festival Internacional de poesía ”Mihai Eminescu”, Craiova (Rumanía, 2017, 2019), el Premio de la Unión de Escritores de Rumanía para traducción (2018). Para su laborioso trabajo de traducción fue reconocido como Huésped distinguido de la Ciudad de Salamanca (2018), España.