La lengua rumana: La patria de la poesía. Alfredo Pérez Alencart (Perú/España) Traducción al rumano de Carmen Bulzan

 

 

 

A continuación presentamos el nuevo índice de poesía, "Lengua rumana: la patria de la Poesía", bajo la coordinación  y traducción de la poeta Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina) (Rumanía). La curaduría cumple dos propósitos, traducir una serie de poetas rumanos al español y traducir poetas en lengua española y portuguesa al rumano. Iniciamos con la selección de los poetas de lengua española.

 

 

 

La lengua rumana: La patria de la poesía

Alfredo Pérez Alencart (España)

 

Traducción del español al rumano de Carmen Bulzan (Carmen Peregrina)

 

 

 

 

 

PRIVILEGIOS DEL CONFUSO

 

A veces confundo el mar con el amor

y braceo la noche entera

hasta agotar el agua de tu cuerpo.

 

A veces confundo el amor con las estrellas

y toda la enmelada noche me embarco

en singladuras increíbles por tu cosmos.

 

A veces confundo las estrellas con tus labios

y esa noche deliciosa, bajo las primeras

lavas, muerdo tu abierta boca para siempre.

 

A veces confundo los labios con tu cintura

y a ella me agarro con felicidad tremenda

hasta que resplandezca la noche complaciente.

 

A veces confundo la cintura con tus sentidos

que velan mis armas en apogeo, y saco

brillo a la envolvente noche de los cuerpos.

 

A veces confundo los sentidos que completan

con el eco de tu voz que se enmadeja

en la aurora boreal de mis ofrendas.

 

Tengo el privilegio de gozar de tu íntimo arrullo

para mi confusión tan deslumbrante.

 

Así estoy entre tu carne;

así estoy entre tu espíritu.

 

 

 

 

CÁNTICO DE LOS CUERPOS

 

Apresúrate, amado mío,

y sé semejante al corzo, o al cervatillo,

sobre las montañas de los aromas.

 

Saomón

 

 

Oh entusiasmo que retienes en las manos

la descubierta pasión de la Amada,

¡ciñe a fondo la reverberación

de la sangre y los ayes dichosos!

 

Oh memoria que repercutes lo gozado

bajo densas cabelleras desatadas,

¡despierta las órbitas que sestean

cuando el Amado se aleja de los labios!

 

La Amada retoza ataviada de anhelo

en la cima de las mieles olfateables.

Y nace el cántico o la formidable

pleamar donde se retienen Amado

con Amada hasta sentir pálpito nuevo

u otra dulce respiración de sus deseos.

 

Oh verdad de todos los crecimientos,

hacia tu amparo van Amado con Amada:

¡déjales asirse a las viejas piedras del amor

que sacia y complace con sabios homenajes!

 

Oh vaivén de los cuerpos deslumbrados

por llamas guiadoras prolijas en trances,

¡entrega paraísos a la Amada y cometas

al Amado cuyo júbilo no tiene límites!

 

El Amado alisa el talle de la felicidad

sobre la piel en penumbras, en albores

de fiesta que propician íntimos desórdenes

para abrasarse dentro y fuera. Tremendo

poder el del amor conyugal en comunión,

entregándose a una boda para siempre.

 

Oh valientes brazos que se alzan al arribo

de la Amada bien provista de ungüentos,

¡tengan impulso suficiente para afincarse

en las ramadas de tan acogedora hechura!

 

Oh corazones engalanados para el ágil recital

que hace clarear la noche con suaves ritmos,

¡sirvan más vino que despierte presentires

y riegue el mimado refugio de las entrañas!

 

La Amada se encoge en la pulpa de la vida

por fiel mandato de las savias mezcladas,

del fondo relevante del amor, de las delicias

invisibles, de los cánticos de un Amado

que no cambia de rumbo y bebe de su risa

y forja los días con su fosforescente ternura.

 

Oh amor que nació contigo, dice el Amado.

Oh amor por Dios bendecido, dice la Amada

 

 

 

 

LA SILUETA DEL AMOR

 

Yo soy mi fuego y mi exaltación.

Vicente Aleixandre

 

 

Y vuelvo siempre a la silueta del amor,

al lugar que suma lo pasado y lo futuro

en los contornos sonrosados tras el beso

revelando la potestad de las apetencias,

el deseante aroma con latidos convexos

sobre la epidermis del pezón vigilante

o en las profundidades que el amanecer

susurra hasta que acontece la liquidez

consecuente luego de la flecha detenida

no para la muerte sino para resurrección.

 

Archivo de emanaciones en las neuronas,

mas también presencia con tacto partícipe

en pos de recompensa que es relámpago

de imposible acopio, aunque tense el arco

en el equilibrio de las pulsaciones mías,

en los lapsos del fuego o en el lindero

donde se debaten los perentorios rituales

que van más allá del ombligo tembloroso,

golosinas e himnos al gusto del cuerpo,

avidez del escrutinio que nunca finaliza.

 

Y vuelvo a encadenarme a una cintura

que no deseca mi enfiebrada singladura

hacia la savia del rosal puesto en ángulo

para el vuelo o para sublime exaltación

en los pliegues del destino y de la alcoba:

instantes donde renombro su nombre

y firmo el testamento por si algo sucede

mientras me cobija vivo entre su asfixia

que es la contraseña para arder en vena

bajo el amparo de la silueta del amor.

 

 

 

 

ALTURA DEL AMOR

 

Yo la amo con su Jesús de revolucionaria entrega,

con su Jesús que también está dentro de mi sangre,

creciendo en toda mi alegría,

acarreando el panal  del amor para que la canción del hombre

se arrime  al milagro y no falte dulzura el resto de la esperanza.

 

La amo con un amor que llega de atrás,

con mi alma  abarcando su cuerpo infinito,

con mi voz resonando en su cintura,

con mi sol de invierno entrando en sus  cabellos,

con mis bienvenidas querendonas pidiendo

lluvias que ella noblemente prolonga,

mientras labro el presente

donde aliento a la mujer de mi porvenir.

 

Yo la amo con nuestro hijo bienquerido:

suficiente  bendición que Dios amasó

para romper fieros odios  amaestrados,

tristes frutos de insensatas negaciones.

 

La amo con el oído que escucha sus puras oraciones

libradoras de enemigos, con el ojo que atisba dónde

está la lámpara que hoy me ilumina.

La amo porque  el amor sigue siendo apetecido.

La amo con fervor, con una ternura no encuentra diques en nuestro techo.

 

¡Regístrense y comuníquense estos hechos esenciales

para que nada acabe en el lugar donde nos amamos!

 

 

 

 

UNA SOLA CARNE SERÁN

 

(Poema para una boda)

 

 

Habéis tenido que bregar,

a veces hasta llenar de lágrimas el corazón,

cual tamaña visión de una página de la Biblia

y su saber probado en las estaciones amargas

o en las cuatro columnas de la felicidad,

brotes del amor que es el mejor alimento

para remontar lo adverso.

 

Y porque la Palabra es cosa vuestra,

tenéis la verdadera verdad de los que se aman

sin esperar plata u oro en pos de algún castillo

en esta morada última de los hombres.

Por ello nada os desploma;

nada consume vuestro espíritu

perfectamente aliado a lo que Guía.

 

Estáis aquí, reconstruyendo un camino

en mitad de la meseta, avanzando junto a otros

que esperan el domingo

para repetir el Nombre y el Verbo

que nos embarca eternamente.

Estáis aquí, en la pleamar de vuestro amor.

 

Es ya la hora de volver celebrar la única boda.

Y hay júbilo para que nos abracemos,

tan hermanos registrados en la notaría del Señor,

hermanos sin desmayar en la oración

y en compartir el pan que no es leyenda.

 

¡Hágase Su voluntad y a partir de hoy

una sola carne serán!

 

 

 

 

 

 

 

 

Privilegiile confuziei

 

Uneori confund marea cu amorul

și înot noaptea întreagă

până când termin apa din corpul tău.

 

Uneori confund amorul cu stelele

și toată noaptea de miere mă îmbarc

în călătorii incredibile prin cosmosul tău.

 

Uneori confund stelele cu buzele tale

și în această noapte delicioasă, sub primele

lave, mușc gura ta deschisă pentru totdeauna.

 

Uneori confund buzele tale cu mijlocul tău

și de el mă agăț cu o fericire extraordinară

până când strălucește noaptea rotundă.

 

Uneori confund mijlocul tău cu simțurile tale

care veghează armele mele în apogeu, și dau

strălucire învelitoarei nopți a trupurilor.

 

Uneori confund simțurile toate

cu ecoul vocii tale care se țes

în aurora boreală a ofrandelor mele.

 

Am privilegiul de a mă bucura de intimul tău gângurit

pentru confuzia mea atât de orbitoare.

 

Așa sunt în carnea ta;

așa sunt în spiritul tău.

 

 

 

 

Cântarea corpurilor

 

Fugi degrabă, iubitul meu,

sprinten ca o căprioară fii, fii ca puiul cel de cerb,

peste munții cei îmbălsămați.

 

Solomon

 

 

Ah, entuziasm care ții în palme

deschisa pasiune a Iubitei,

strânge în adânc reverberația

sângelui și suspinele  fericite!

 

Ah, memorie care păstrezi plăcerea

bogatelor plete dezlănțuite,

trezește orbitele care se odihnesc

când Iubitul se îndepărtează de buze!

 

Iubita saltă plină de dorințe

pe culmea mierilor mirositoare.

Și naște cântarea sau formidabila

maree înaltă unde se avântă Iubitul

cu Iubita până când simt puls nou

sau altă dulce respirație a dorințelor lor.

 

Ah, adevăr al tuturor măririlor,

spre adăpostul tău merg Iubitul cu Iubita:

lasă-i să se aprindă la vechile pietre ale dragostei

care satură și încântă cu înțelepte jurăminte!

 

Ah, ondulație a corpurilor orbite

de flăcările călăuzitoare, bogate în transe,

dă-i  paradisuri Iubitei și comete

Iubitului a cărui bucurie nu are limite!

 

Iubitul netezește talia fericirii

peste pielea în amurguri, în zori

de sărbătoare care împacă intime dezordini

pentru a se îmbrățișa pe dinlăuntru și pe dinafară. Extraordinară

putere, cea a amorului conjugal în comuniune,

întreținându-se printr-o nuntire pentru totdeauna.

 

Ah, curajoase brațe care se ridică în înalt

de la Iubita înmuiată,

să aveți impuls suficient pentru  a vă odihni

în frunzișul atât de primitor al trupului!

 

Ah, inimi împodobite pentru sprintenul recital

care limpezește noaptea cu suave ritmuri,

beți mai mult vin care trezește presentimentele

și udă răsfățatul refugiu al măruntaielor!

 

Iubita se chircește în carnea vieții

prin ordin fidel sevelor amestecate,

din adâncul relevant al iubirii, al deliciilor

invizibile, al cântărilor unui Iubit

care nu-și schimbă drumul și bea din râsul său

și făurește zilele cu fosforescenta sa sensibilitate.

 

Ah, iubire care s-a născut cu tine, spune Iubitul,

Ah, iubire binecuvântată de Dumnezeu, spune Iubita.

 

 

 

 

Silueta dragostesi

 

Eu sunt focul meu și exaltarea mea

Vicente Aleixandre

 

 

Și mă întorc mereu la silueta dragostei,

în locul ce unește trecutul cu viitorul

în  împrejurimile roz dincolo de sărutul

revelând puterea dorințelor,

dorita aromă cu bătăi convexe

pe epiderma sânului atent

sau în profunzimile în care înserarea

susură până când se întâmplă lichidul

consecvent datorat săgeții oprite

nu pentru a muri, ci pentru a învia.

 

Arhivă de emanații în neuroni,

dar la fel prezență cu tact participă

ca recompensă care este fulger

al imposibilei adunări, deși întinde arcul

în echilibrul pulsațiilor mele,

în răstimpul focului sau pe marginea

unde se dezbat ritualuri peremptorii

care merg dincolo de tremurândul omphalos,

plăceri și imnuri la gustul trupului,

aviditate a verificării scrutinului care nu se sfârșește niciodată.

 

Și mă întorc să mă înlănțui la o talie

care nu îmi seacă înfierbântata călătorie

spre seva rozei unghiulare

pentru zborul său pentru sublima exaltare

în pliurile destinului și ale dormitorului:

clipe unde redenumesc numele său

și semnez testamentul dacă se întâmplă ceva,

în timp ce mă cuibăresc trăiesc  în sufocarea sa

care este parola pentru a arde în venă

sub protecția siluetei dragostei.

 

 

 

 

Înălțimea iubirii

 

Eu o iubesc cu Iisus-ul său de revoluționară capitulare,

cu Iisus al său care de asemenea se află înlăuntrul sângelui meu,

crescând în toată bucuria mea, purtând fagurele iubirii

pentru ca muzica omului să se apropie de minune

și să nu-i lipsească restul de speranță.

 

O iubesc cu iubirea care vine de dincolo,

cu sufletul meu cuprinzând corpul său infinit,

cu vocea mea rezonând în talie,

cu soarele meu de iarnă intrând în părul său,

cu acele bun venit-uri dorindu-ne iertarea

ploilor, pe care ea le prelungește nobil,

în timp ce semăn prezentul

unde alint femeia viitorului meu.

 

Și o iubesc cu fiul nostru preaiubit,

suficientă binecuvântare

pe care Dumnezeu a plămădit-o pentru a rupe

uri feroce dresate triste fructe ale unor prostești  negații.

 

O iubesc cu auzul care ascultă purele sale orații

eliberatoare de dușmani,

cu ochiul care întrezărește lumina ce azi mă iluminează.

O iubesc pentru că iubirea continuă să-mi placă.

O iubesc cu fervoare, cu o tandrețe ce nu întâlnește baraje sub acoperișul nostru.

 

Înregistrează și comunică aceste fapte esențiale

pentru ca nimeni să nu ajungă în locul în care ne iubim.

 

 

 

 

O singură carne vor fi

 

(Poem pentru o nuntă)

 

 

Avuserăți să luptați,

uneori până a umple inima de lacrimi,

care măsura viziunea unei pagini din Biblie

și cunoștința sa probată în anotimpurile amare

sau în cele patru coloane ale fericirii,

muguri ai iubirii care e cel mai bun aliment

pentru a remonta contrariul.

 

Și pentru că, Cuvântul este tema voastră,

aveți adevăratul adevăr a celor care se iubesc

fără a aștepta argint sau aur în loc de vreun castel

în acest ultim sălaș al oamenilor.

Prin ea nimic nu vă înclină;

nimic nu consumă spiritul vostru

perfect aliat a ceea ce ghidează.

 

Sunteți aici, reconstruind un drum

în mijlocul platoului, avansând împreună cu ceilalți

care așteaptă duminica

pentru a repeta Numele și Verbul

care ne îmbarcă pentru eternitate.

Sunteți aici, în fluxul iubirii voastre.

 

Deja e ora întoarcerii pentru a celebra unica nuntă.

Și trăiască bucuria pentru a ne îmbrățișa,

atât de frați înregistrați în scriptele Domnului,

frați fără a ne pierde în rugăciune

și în a împărți pâinea care nu e legendă.

 

Facă-se Voia Sa și de acum încolo

o singură carne vor fi!

 

 

 

 

Alfredo Pérez Alencart (Puerto Maldonado, Perú, 1962). Poeta y ensayista peruano-español, profesor de la Universidad de Salamanca desde 1987. Fue secretario de la Cátedra de Poética “Fray Luis de León” de la Universidad Pontificia (entre 1992 y 1998), y es coordinador, desde 1998, de los Encuentros de Poetas Iberoamericanos, que organiza la Fundación Salamanca Ciudad de Cultura y Saberes. Actualmente es columnista de los periódicos La Razón y El Norte de Castilla, así como de varios diarios y revistas digitales de España y América Latina. Poemarios suyos publicados son: La voluntad enhechizada (2001), Madre Selva (2002), Ofrendas al tercer hijo de Amparo Bidon (2003), Pájaros bajo la piel del alma (2006), Hombres trabajando (2007), Cristo del Alma (2009), Estación de las tormentas (2009), Savia de las Antípodas (2009), Aquí hago justicia (2010), Cartografía de las revelaciones (2011), Margens de um mundo ou Mosaico Lusitano (2011), Prontuario de Infinito (2012), La piedra en la lengua (2013), Memorial de Tierraverde (2014), El sol de los ciegos (2014), Hasta que Él vuelva (2014), Lo más oscuro (2015) y Los éxodos, los exilios (2015). También las antologías Oídme, mis Hermanos (2009), Da selva a Salamanca (2012), Antología Búlgara (2013), Monarquía del Asombro (2013), Regreso a Galilea (2014) e Invocación (Antología portuguesa, 2014). Hay un ensayo sobre su obra, Pérez Alencart: la poética del asombro (2006) de Enrique Viloria, y Arca de los Afectos (2012), homenaje de 230 escritores y artistas de cuatro continentes. Su poesía ha sido traducida a 25 idiomas y ha recibido, por el conjunto de su obra, el Premio Internacional de Poesía “Medalla Vicente Gerbasi” (Venezuela, 2009), el Premio “Jorge Guillén” de Poesía (España, 2012) y el Premio “Humberto Peregrino” (Brasil, 2015), entre otros.

 

 

Alfredo Pérez Alencart (Puerto Maldonado, Peru, 1962). Poet și eseist peruano-spaniol, profesor la Universitatea din Salamanca din 1987. A fost secretarul Catedrei de Poetică “Fray Luis de León” al Universidad Pontificia (între 1992 și 1998), și este coordonator, din 1998, al Encuentros de Poetas Iberoamericanos, pe care le organizează Fundación Salamanca Ciudad de Cultura y Saberes. În prezent scrie în periodicele La Razón și El Norte de Castilla, ca și în diverse ziare și reviste digitale din Spania și America Latină. Volumele sale de poezii publicate sunt: La voluntad enhechizada/ Voința vrăjită (2001), Madre Selva/ Mama Junglă (2002), Ofrendas al tercer hijo de Amparo Bidon/ Ofrande celui de-al treilea fiu al lui Amparo Bidon (2003), Pájaros bajo la piel del alma/ Păsări pe sub pielea sufletului (2006), Hombres trabajando/Oameni lucrând (2007), Cristo del Alma/Hristul Sufletului (2009), Estación de las tormentas/Anotimpul furtunilor (2009), Savia de las Antípodas/Seva Antipozilor (2009), Aquí hago justicia/Aici fac dreptate (2010), Cartografía de las revelaciones/Cartografia revelațiilor (2011), Margens de um mundo ou Mosaico Lusitano/Marginile unei lumi sau Mozaic Lusitan (2011), Prontuario de Infinito/ Prontuar de Infinit (2012), La piedra en la lengua/Piatra de pe limbă (2013), Memorial de Tierraverde/ Memorial Tierraverde (2014), El sol de los ciegos/Soarele orbilor (2014), Hasta que Él vuelva/ Până ce El se întoarce (2014), Lo más oscuro/Cel mai întunecat (2015) y Los éxodos, los exilios/ Exodurile, exiliile (2015). De asemenea antologiile Oídme, mis Hermanos/ Auziți-mă, Frații mei (2009), Da selva a Salamanca/Din junglă la Salamanca (2012), Antología Búlgara/ Antologie Bulgară (2013), Monarquía del Asombro/Monarhia Mirării (2013), Regreso a Galilea/ Întoarcere în Galileea (2014) și Invocación/Invocație (Antologie portugheză, 2014). A fost scris un eseu despre opera sa, Pérez Alencart: la poética del asombro/ Pérez Alencart: poetica uimirii (2006) de către Enrique Viloria, și Arca de los Afectuos/Arca Afectelor (2012), un omagiu adus de 230 de scriitori și artiști de pe patru continente. Poezia sa a fost tradusă în 25 de limbi și a primit, pentru întreaga sa operă, Premiul Internațional de poezie “Medalla Vicente Gerbasi” (Venezuela, 2009), Premiul “Jorge Guillén” de Poezie (Spania, 2012) și Premiul “Humberto Peregrino” (Brazilia, 2015), între altele.

 

 

 

 

Carmen BULZAN (Seudónimo Carmen Peregrina). (Rumanía). Poeta, ensayista, traductora de/al español, catedrático en sociología, miembro de la Unión de Escritores de Rumanía y miembro de la Unión de Escritores Rio de Janeiro, Brasil. Su obra poética suma 15 libros de poesías, entre cuales: Peregrinando (2008), Vademecum (2013), Instantes españoles (2014), Armonías celestiales (2018), Sombra de la misteriosa luz (2019). Su obra poética fue traducida al: español, francés, inglés, serbio, portugués, japonés, árabe y apareció en muchas antologías internacionales de poesía. Ha traducido Miguel de Unamuno (poesía, novela, ensayos), Alfredo Pérez Alencart, Carmen Martínez y.o. Premios recibidos: el Diploma de honor de la Asociación „Vorba Noastră” de Viena (Austria, 2003), el Premio de Excelencia, Drobeta-Turnu-Severin (Rumania, 2011), el Premio Eminescu de traducción, Bucarest (Rumania, 2011), el Premio Umberto Peregrino y Gran Mérito Cultural, Rio de Janeiro (Brasil, 2016), Medalle d’or en el Festival Internacional de poesía ”Mihai Eminescu”, Craiova (Rumanía, 2017, 2019), el Premio de la Unión de Escritores de Rumanía para traducción (2018). Para su laborioso trabajo de traducción fue reconocido como Huésped distinguido de la Ciudad de Salamanca (2018), España.